» » » » » » 02. Idiocraţia – Provocarea

02. Idiocraţia – Provocarea

postat în: Idiocraţia, Știri 0

OrsovaMariana a trecut de frumoasa vârstă de 50 ani. A rămas singură.

– „Da, am rămas singură. Dan s-a dus. A făcut atac de cord în timp ce încerca să producă spermă pentru inseminare artificială, dar am pus la conservare câte ceva, şi imediat ce va apare bărbatul potrivit…”

***

Între timp, tâmpiţii sufocă planeta… Dar sunt şanse să apară un salvator… Un om care ar putea deveni legendă! Cu mâna sa puternică şi mintea sclipitoare, el ar putea salva omenirea ajunsă pe marginea prăpastiei…

Anul 2012, Unitatea militară de transmisiuni Orşova.

***

Cazarma Unităţii militare de transmisiuni Orşova. Ion Boeru, 30 ani, este aplecat deasupra unui banc de testare, cu un ciocan de lipit în mână. Pe frunte i se vede concentrarea intensă.

Ion ţine hotărât vârful ciocanului de lipit în mijlocul unei grămăjoare de boabe pentru floricele de porumb. După un timp, boabele încep să se desfacă prin mici explozii specifice, sărind din grămăjoara de pe banc. Câteva boabe răzleţe îi sar lui Ion în ochi. Surprins, Ion retrage brusc mâna, atingând firele unui circuit electric. Şocul electric îl azvârle pe Ion pe spate în scaun.

Pe uşă intră Plutonierul Mirescu, un ostaş călit în luptă, cu cca. 10 ani mai în vârstă, şi o cicatrice vizibilă pe buza inferioară. De tocul uşii stă rezemat un ofiţer.

– „Azi e ziua ta norocoasă, Ioane”, tună Plutonierul Mirescu. „îţi prezint pe Domnul Colonel Costea, de la Bucureşti. Ţi se cere să te oferi voluntar pentru un experiment strict secret. Aceasta poate fi şansa vieţii tale.”

– „A, nu, mulţumesc domnule plutonier, mai am doar câţiva ani până la pensionare şi nu vreau să fac vreo prostie tocmai acum.”

Plutonierul Mirescu îl măsură pe Ion din priviri.

– „Nu ştiu dacă ştii, Ioane, dar mai e ceva care vine odată cu pensia, şi de care nimeni nu îţi spune nimic niciodată…”

– „Ce?”

– „Un sentiment de goliciune”

– „Goliciune?”

– „Aha. L-am văzut de mii de ori. E acelaşi cu cel al copiilor de bani gata şi al câştigătorilor la loterie. Este sentimentul care te năpădeşte atunci când nu mai ai pentru ce să trăieşti, nu mai ai nicio bătălie de dat. Ştii cum poţi scăpa de el? Făcând ceva care contează, căutând provocări.”

– „Îmi cer scuze domnule, dar vă mai amintiţi ultima dată când mi-aţi cerut să fac faţă unei provocări? Când am încercat să refac sistemul de sunet de la Palatul de Cultură din Severin?”

Mirescu nu avea cum să uite ziua aceea. Luase microfonul să facă o testare finală, când un arc electric format între microfon şi buza sa inferioară l-a aruncat la pământ. Mirescu îşi duse instinctiv mâna la cicatricea de la buza inferioară.

– „Da… Nu am uitat. Uite ce e, ştiu că nu îţi place să îţi asumi responsabilităţi, preferi să fii lăsat în pace în micul tău colţ de lume, dar adevărul e că acum nu e vorba chiar de o provocare. Este vorba mai degrabă de un experiment de hibernare. De data asta ar fi greu s-o dai în bară.”

– „Totuna-i pentru mine, domnule, mie îmi plac lucrurile aşa cum sunt.”

Mirescu pare dezamăgit.

– „Uite ce e Ioane, am vrut să îţi ofer posibilitatea să te oferi voluntar. Adevărul e că e un ordin. Nu ai de ales.”

(Parodie după filmul cu acelaşi titlu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *