Home » Articole » RO » Artă » Literatură » Procesul » 022. Procesul – Avocatul, industriaşul şi pictorul – Discursul

022. Procesul – Avocatul, industriaşul şi pictorul – Discursul

postat în: Procesul 0

Procesul

Acest lucru este un dezavantaj pentru o instanță când, de la început, se prevede că toate procedurile au loc în privat. În mod normal, în cazurile minore, oficialii au contact cu publicul, și sunt foarte bine pregătiţi pentru aceasta, dar nu şi aici. Procesele normale îşi urmează cursul, aproape de la sine, și au nevoie de câte o mică intervenţie ici și colo. Dar atunci când aceştia sunt confruntaţi cu cazuri care sunt deosebit de dificile sunt la fel de pierduţi ca şi de multe ori în cazurile foarte simple. Sunt forțați să-și petreacă tot timpul, zi și noapte, cu legile lor, și astfel pierd simţul relaţiilor umane, și aceasta este o lacună serioasă în astfel de cazuri. Atunci vin pentru sfaturi la avocat, cu un servitor în spatele lor care transportă documentele care, în mod normal sunt ținute atât de secret. Ai fi putut vedea mulţi domni de la această fereastră, domni la care nu te-ai fi aşteptat, privind pe fereastră disperaţi pe stradă în jos în timp ce avocatul este la birou studiind documentele, astfel încât să le poate da un sfat bun. Și în astfel de situaţii este de asemenea posibil să vezi cum îşi iau aceşti domni în serios, într-un mod excepţional, profesiile lor, și cât de confuzi devin datorită dificultăților pe care nu le pot depăși datorită naturii lor. Dar nu sunt într-o poziție plăcută, să judeci pozițiile lor aşa de ușor ar însemna să li se facă o nedreptate. Diferitele ranguri și ierarhii ale curţii sunt infinite, și nici măcar un cunoscător nu poate spune întotdeauna ce se va întâmpla. Dar chiar și pentru oficialii juniori, procedura din sălile de judecată este de obicei ținută secret, astfel încât aceştia cu greu pot vedea cum continuă cazurilor la care lucrează, deciziile judiciare apar adesea fără ca ei să știe de unde vin și cazurile continuă fără ca ei să ştie ce se întâmplă cu ele. Deci aceşti funcționari publici nu sunt capabili să învețe lucruri pe care le poți învăța din studierea etapelor succesive prin care trece fiecare caz individual, verdictul final sau motivaţiile acestuia. Li se permite doar aă aibă de-a face cu acea parte a procesului pe care legea le alocă, și ei, de obicei, cunosc mai puțin despre rezultatele muncii lor după ce au părăsit-o decât apărarea care va rămâne de obicei în contact cu acuzatul până procesul este aproape la final, astfel încât oficialii judiciari pot învăța multe lucruri folositoare de la apărare. Având în vedere toate acestea, Ion nu mai trebuie să fie surprins că oficialii sunt iritaţi şi adesea se exprimă cu privire la acuzaţi în moduri neonorante – aceasta este o experiență împărtășită de toată lumea. Toţi oficialii sunt iritaţi, chiar atunci când par calmi. Acest lucru cauzează multe dificultăți pentru avocații juniori, desigur.

Există o poveste, de exemplu, care are foarte mult adevăr în ea. Se spune că unul dintre oficialii mai bătrâni, un om bun și liniștit, avea un caz dificil pentru instanța care era foarte confuz, mai ales datorită contribuțiilor avocaților. El a studiat cazul o zi și o noapte, fără pauza – oficialii lucrează într-adevăr din greu, nimeni nu lucrează la fel de mult ca ei. Când era aproape de dimineață, după ce muncise timp de douăzeci și patru de ore fără un rezultat palpabil, ajuns la intrarea din faţă s-a ascuns după uşă şi, de fiecare dată când un avocat încerca să intre în clădire îl arunca în jos pe treptele scării. Avocații s-au adunat în fața scării de la intrare și au discutat ce ar putea să facă; pe de o parte nu aveau de fapt niciun drept să li se permită accesul în clădire, astfel încât era greu de reclamat în mod legal funcționarul și, după cum am menționat deja, trebuiau să fie atenți să nu ridice toți oficialii împotriva lor. Pe de altă parte, orice zi care nu este petrecută în instanță este o zi pierdută pentru ei, și deci era important să forțeze intrarea în clădire. În cele din urmă, au căzut de acord să încerce să îl obosească pe bătrân. Fiecare avocat pe rând a fost trimis să urce pe scări şi să se lase aruncat din nou, oferind o minimă rezistenţă pasivă, colegii săi urmând să-l prindă în josul scărilor. Acaeasta a continuat timp de aproximativ o oră, până când bătrânul, care era deja epuizat de lucrul pe timpul nopţii, a obosit și s-a întors la biroul său. Celor de jos nu le venea să creadă la început, așa că au trimis pe cineva să urce pe scări și să se uite în spatele ușii pentru a vedea dacă nu mai era într-adevăr nimeni acolo, și numai apoi au reuşi să intre cu toţii dar nu au îndrăznit să se plângă, întrucât avocații sunt departe de a putea propune orice îmbunătățiri a sistemului judiciar, nici măcar nu doresc aceasta.

Chiar şi avocaţii cei mai noi pot înțelege relația acolo într-o oarecare măsură. Dar o eroare importantă făcută de aproape fiecare inculpat, chiar şi de oamenii foarte simpli, este că ei încep să se gândească la sugestii pentru îmbunătățirea instanței de îndată ce procedurile lor au început, mulţi dintre ei de multe ori chiar petrec timp și energie în această privință, care ar putea fi cheltuite mult mai bine în alt mod. Singurul lucru corect de făcut este să învețe cum să rezolve situația în care se găsesc. Chiar dacă ar fi posibil să se îmbunătățească orice detaliu  – ceea ce este oricum doar un nonsens superstițios – în cel mai bun caz, deși îşi vor produce singuri un rău incalculabil în proces, vor atrage atenția specială a funcționarilor pentru viitoarele cazuri, iar oficialii sunt întotdeauna gata să se răzbune.

Nu atrage niciodată atenția asupra ta! Stai calm, oricât ar fi împotriva caracterul tău! Încearcă să îţi formezi o idee despre dimensiunea organismului instanței și cum, într-o oarecare măsură, rămâne într-o stare de inerţie, și că, chiar dacă modifici ceva într-un singur loc ţi se va trage preşul de sub picioare şi s-ar putea să cazi, în timp ce în cazul unui organism enorm ca instanța dacă aceasta este perturbată în oricare loc poate ușor să ofere un înlocuitor de la sine în altă parte. Totul este legat cu totul și va continua, fără nicio schimbare sau altceva, foarte probabil, chiar mai închis, mai atent, mai strict, mai răuvoitor. Aşa încât ca cel mai bine este să laşi treaba în seama avocaților și să nu îi deranjezi.

Nu te ajută prea mult să faci acuzații, mai ales dacă nu le poţi dovedi și arăta semnificația lor deplină, dar trebuie spus că Ion şi-a făcut un mare rău în proprula caz. Comportamentul față de şeful de birou, un om foarte influent dar care acum s-ar putea să fie la fel de bine pe lista celor care s-ar putea să nu facă nimic pentru Ion cazul în cazul său, chiar și numai în trecere, este evident că Ion îl ignoră.

Acești oficiali sunt în multe feluri precum copiii. De multe ori, ceva destul de inofensiv – deși comportamentul lui Ion nu a putut din păcate fi numit inofensiv – îi face să se simtă atât de jigniţi încât nu vor mai vorbi nici măcar cu prieteni buni de-ai lor, le întorc spatele atunci când îi văd și fac tot ce pot pentru a li se opune. Dar apoi, fără niciun motiv special, destul de surprinzător, unele glume spuse când totul părea lipsit de speranță îi va face să râdă și vor deveni reconcilianţi. Este dificil și greu, în același timp, să lucrezi cu ei, și asta fără aparent niciun motiv. Este uneori destul de uimitor că o singură viață obişnuită nu este suficientă pentru a ajunge vreodată să ai succes în vreun caz de aici. Pe de altă parte, există și momente întunecate, aşa cum toată lumea are, când crezi că nu ai realizat nimic, când se pare că singurele cazuri pe care le poţi duce la bun sfârșit sunt cele care sunt destinate să aibă un sfârșit fericit de la început și asta s-ar întâmpla fără niciun ajutor, în timp ce toate celelalte sunt pierdute în ciuda tuturor zbaterilor, a tuturor eforturilor, a tuturor micilor succese aparente care oferă atâta speranţă. Atunci nu mai eşti foarte sigur de nimic și, atunci când eşti întrebat despre un proces care mergea bine de la sine dar care a ajuns rău datorită asistenţei tale, nici măcar nu îndrăzneşti să negi asta.

Chiar şi aşa mai există un fel de încredere în sine, dar este singura care ţi-a mai rămas. Avocații sunt deosebit de vulnerabili la crize de depresie de acest gen – și acestea nu sunt mai mult decât crize de depresie, desigur – când un caz este luat brusc din mâinile lor, după ce a fost lucrat de aceştia satisfăcător o perioadă de timp. Asta e, probabil, cel mai rău lucru care se poate întâmpla unui avocat. Nu faptul că acuzatul renunţă la el, acest lucru nu se întâmplă aproape niciodată, odată ce inculpatul a luat un anumit avocat nu poate renunţa la el indiferent de ceea ce se întâmplă. Cum ar putea el vreodată să se descurce singur, după ce a a fost ajutat de un avocat? Nu, pur și simplu nu se întâmplă, dar ce se întâmplă este că uneori procesul ia un curs în care avocatul nu mai poate fi alături de acuzat. Clientul și procesul sunt pur și simplu luaţi de la avocat; și apoi nici măcar contactele cu oficialii de judecată nu vor mai ajuta, oricât de bune ar fi, deoarece nu știu nimic nici ei înșiși. Procesul va intra într-o etapă în care nu mai poate fi acordat niciun ajutor, fiind judecat în instanțe la care nimeni nu are niciun acces, unde pârâtul nu mai poate fi nici contactat de avocatul său. Vii într-o zi acasă și găseşti toate documentele pe care le-ai trimis, pentru care ai muncit din greu pentru a le elabora și în care ai pus cele mai bune speranțe, zăcând pe birou, trimise înapoi, deoarece acestea nu mai pot fi folosite în următoarea etapă a procesului, sunt doar petice de hârtie lipsite de valoare. Aceasta nu înseamnă că acum cazul a fost pierdut, nu în toate situaţiile, sau cel puțin nu există niciun motiv decisiv pentru a presupune acest lucru, doar că nu mai știi nimic despre acest caz și nu ţi se va mai spune nimic din ceea ce se întâmplă. Ei bine, astfel de cazuri sunt excepții, mă bucur să spun asta, și chiar dacă procesului lui Ion este unul dintre ele, este încă, pentru moment, un drum lung până acolo.

Dar există încă o mulțime de oportunități pentru avocați pentru a-şi face treaba, și Ion ar putea fi siguri că aţa va fi. Așa cum a spus, există încă timp pentru depunerea documentelor și nu e nicio grabă pentru a le pregăti, a fost mult mai important să se înceapă discuțiile inițiale cu oficialii corespunzători, iar acestea au avut deja loc. Cu mai mult sau mai puţin succes, trebuie spus. Ar fi mult mai bine să nu dea detalii dinainte, întrucât în acest caz Ion nu ar putea decât să fie influențat nefavorabil și speranțele sale ar putea fi prea mari sau ar putea deveni prea nerăbdător, mai bine să ştie doar că unele persoane au vorbit foarte favorabil și s-au arătat foarte dispuse se ajute, deși alții au vorbit mai puțin favorabil, dar chiar şi ei nu au refuzat în vreun fel să ajute. Deci, în total, rezultatele sunt foarte încurajatoare, numai că Ion nu ar trebui cu siguranță să tragă concluzii specifice întrucât toate procedurile preliminare încep în același mod și doar modul în care se vor dezvolta pe viitor ar arăta cât de bune au fost aceste proceduri preliminare. Oricum, nimic nu a fost pierdut încă, și dacă vom reuși să obţinem sprijinul şefului de biroul, în ciuda tuturor aparenţelor, de partea noastra – și mai multe acțiuni au fost întreprinse în acest sens -, atunci totul este ca o rană curată, cum ar spune un chirurg, și putem aștepta rezultatele cu oarecare relaxare.

(Traducere şi adaptare după Der Process, de Franz Kafka)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *