» » » » » » 028 Procesul – Avocatul, industriaşul şi pictorul – Despre achitare

028 Procesul – Avocatul, industriaşul şi pictorul – Despre achitare

postat în: Procesul 0

Procesul

Una dintre fetele din spatele ușii se auzi din nou brusc, întrebând,

Tătaru, va pleca curând?

Liniște!” strigă pictorul la ușă, „Nu vezi că vorbesc cu domnul?” Dar acest lucru nu era suficient pentru a satisface fata, astfel încât aceasta întrebă:

Ai de gând să îi faci portretul?” Și când pictorul nu răspuns ea adaugă, „Te rog să nu-l pictezi, e un tip groaznic.” Urmă o hărmălaie de strigăte întreţesute, replici şi aprobări. Pictorul sări la ușă, o deschise foarte puţin – mâinile împreunate ale fetelor puteau fi văzute întinzându-se prin deschizătura uşii ca și cum ar dori ceva – și spuse,

Dacă nu staţi liniștite vă arunc pe toate pe scări. Staţi aici pe trepte și în liniște.” Acestea probabil că nu-l ascultară imediat, astfel că el trebui să ordone, „Jos pe trepte!” Abia atunci se făcu liniște.

Îmi pare rău pentru asta,” spuse pictorul în timp ce revenea la Ion. Ion abia se întorsese spre ușă, lăsase complet la latitudinea pictorului dacă și cum să-i ia apărarea, dacă vroia. Chiar și acum, abia schiţă un gest când pictorul, aplecat peste el, îi șoptin în ureche, pentru a nu fi auzit de afară,

Aceste fete aparțin şi ele instanței.

Cum aşa?” întrebă Ion, în timp ce îşi aplecă capul într-o parte și se uită la pictor. Dar pictorul se așeză înapoi pe scaun și, pe jumătate în glumă, explică, „Ei bine, totul aparţine instanței.

Aşa ceva nu am auzit niciodată până acum„, declară Ion scurt, acest comentariu general al pictorului făcea ca propriul comentariu despre fete să fie mult mai puțin deranjant. Ion se mai uită un timp la ușă, în spatele căreia fetele stăteau acum liniștite pe trepte. Cu excepția uneia care împinsese un pai printr-o crăpătură dintre scânduri și îl mișca încet în sus și în jos.

Încă nu păreţi să aveţi o idee generală despre ceea ce înseamnă instanța„, spuse pictorul, care îşi întinse picioarele departate lovind tare în podea cu vârful piciorului. „Dar cum sunteţi nevinovat, nu veţi avea nevoie de ea oricum. O să vă rezolv eu.

Cum intenționați să faceți asta?” întrebă Ion. „Dumneavoastră singur aţi spus ceva mai devreme că este imposibil să mergeţi în instanță cu motivaţii și dovezi.”

Este imposibil pentru motivaţii și dovezi pe care le aduceţi în instanță personal„, spuse pictorul, ridicând degetul arătător ca și cum ar Ion nu ar fi observat o distincție fină. „E cu totul altceva dacă încercați să faceți ceva neoficial, respectiv în sălile de deliberare, pe coridoare, sau aici, de exemplu, în atelierul meu.

Lui Ion începu acum să i se pară mult mai ușor de crezut ceea ce spunea pictorul, sau mai degrabă era în mare măsură în acord cu ceea ce îi spuseseră şi alții. De fapt, era chiar destul de promițător. Dacă într-adevăr este atât de ușor să se influențeze judecătorii prin contacte personale aşa cum a spus avocatul, atunci contactele pictorului cu acești judecători vanitoşi erau deosebit de importante, şi cel puțin nu ar trebui să fie subevaluate. Și pictorul s-ar potrivi foarte bine în cercul de asistenți pe care Ion îi aduna încet în jurul său. El fusese evidenţiat la bancă pentru talentul lui în organizare, aici, unde se putea baza în întregime pe propriile resurse, ar fi un bun prilej de a-şi limitele acelui testa. Pictorul observă efectul explicației sale asupra lui Ion și, cu o oarecare neliniște, declară,

Nu aţi observat că vorbesc aproape la fel ca un avocat? Este datorită contactului continuu cu domnii din instanţă care m-au influențat. Am câștigat mult din asta, desigur, dar am şi pierdut mult din punct de vedere artistic.

Cum ați ajuns să intraţi în contact cu judecătorii?” întrebă Ion, vroia mai întâi să câștige încrederea pictorului înainte de a se folose de serviciile lui.

A fost foarte uşor„, spuse pictorul, „am moștenit aceste contacte. Tatăl meu a fost pictor de instanţă înaintea mea. Este o pozitie care mereu s-a moștenit. Ei nu pot folosi oameni noi pentru aceasta, normele care reglementează modul în care diferitele grade de judecători sunt pictaţi sunt atât de multe și variate, și, mai presus de toate, atât de secrete, încât nimeni în afara câtorva familii nu le ştie. În sertarul de acolo, de exemplu, am notele tatălui meu, pe care nu le arăt nimănui. Poţi picta judecători doar dacă știi ce scrie acolo. Deși, chiar dacă le-aş pierde, nimeni nu mi-ar putea contesta vreodată poziția întrucât toate normele le am în cap. Toţi judecătorii doresc să fie pictaţi ca vechii mari judecători, și eu sunt singurul care poate face asta.

Sunteți de invidiat„, declară Ion, gândindu-se la poziția sa de la bancă. „Poziția dumneavoastră este inatacabilă, nu?

Da, inatacabilă„, spuse pictorul, și-şi ridică umerii cu mândrie. „Așa-mi pot permite chiar să ajut din când în când pe unii amărâţi cărora li se intentează procese.

Și cum faceţi asta?” întrebă Ion, ca şi cum pictorul nu tocmai l-ar fi descris ca un amărât. Pictorul nu acceptă să fie distras, dar spuse,

În cazul dumneavoastră, de exemplu, întrucât sunteţi total nevinovat, iată ce voi face.” Menționarea repetată a nevinovăției lui Ion devenea obositoare pentru el. Uneori i se părea că pictorul făcea din aceste comentarii pentru a obţine un rezultat favorabil la proces o condiție prealabilă pentru ajutorul său, care, desigur, ar face ca ajutorul în sine să fie inutil. Dar, în ciuda acestor îndoieli, Ion se forța să nu întrerupă pe pictor. Nu vroia să acţioneze fără ajutorul pictorului, asta este ceea ce decisese, iar acest ajutor nu părea oricum mai puțin discutabil decât cel al avocatului. Ion ajunse la concluzia că ajutorul pictorului era mult mai mare, pentru că era oferit într-un mod mai inofensiv și deschis.

Pictorul îşi trase scaunul mai aproape de pat și continuă cu o voce atenuată:

Am uitat să vă întreb, ce fel de achitare doriţi? Există trei posibilități: achitare absolută, achitare aparentă, și amânare. Achitarea absolută este cea mai bună, desigur, dar nu pot face nimic pentru a obține acest tip de rezultat. Cred că nu există nimeni care ar putea face ceva pentru a obține o achitare absolută. Probabil singurul lucru care ar putea duce la aceasta este dacă acuzatul este nevinovat. Dacă sunteţi nevinovat ar putea fi de fapt posibil și aţi depinde doar de nevinovăția dumneavoastră. În acest caz nu veți avea nevoie de mine sau de orice alt fel de ajutor.

La început, Ion a fost uimit de această explicație sistematizată, dar apoi, la fel de liniștit ca și pictorul, spuse,

Cred că vă contraziceţi.

Cum aşa?” întrebă pictorul răbdător, lăsându-se pe spate cu un zâmbet. Acest zâmbet îl făcu pe Ion să înţeleagă că nu e vorba de cuvintele pictorului, ci de incoerențe în procedurile instanței în sine. Cu toate acestea, el continuă neperturbat și zise:

Dumneavoastră aţi remarcat anterior că instanța nu poate fi abordată cu dovezi motivate, apoi aţi limitat aceasta la sesiunile publice, iar acum spuneţi că un om nevinovat nu are nevoie de ajutor în instanţă. Aceasta presupune o contradicție. Mai mult decât atât, ați spus mai devreme că judecătorii pot fi influențați personal, iar acum insistaţi că o achitare absolută, așa cum o numiţi, nu poate fi niciodată obţinută prin influența personală. Aceasta implică o a doua contradicție.

Este destul de uşor de clarificat aceste contradicții„, spuse pictorul. „Vorbim despre două lucruri diferite aici, una e ceea ce se spune în lege și alta e ceea ce știu din propria mea experiență, nu ar trebui să le confundaţi. N-am văzut niciodată în scris, dar legea, desigur, spune pe de o parte că persoanele nevinovate vor fi eliberate, iar pe de altă parte nu spune că judecătorii pot fi influențați. Dar, din experiența mea, e invers. Nu știu de nicio achitare absolută, dar știu de multe cazuri când un judecător a fost influențat. Este posibil, desigur, să nu fi fost nimeni nevinovat în niciul dincazurile pe care le cunosc. Dar este probabil? Niciun singur inculpat nevinovat în atât de multe cazuri? Când eram copil ascultam cu atenție pe tatăl meu când ne vorbea acasă despre cazuri în instanță, și despre judecători care veneau la el în atelier şi îi vorbeau despre procese, în cercurile noastre nimeni nu vorbește despre nimic altceva. Aproape niciodată nu avut ocazia să merg la instanţa de judecată, dar întotdeauna m-am folosit de ea când am putut, am ascultat nenumarate procese în etapele importante din evoluţia lor, le-am urmărit îndeaproape, în măsura în care acestea puteau fi urmărite, și trebuie să spun că n-am văzut nici măcar o achitare.

„Deci nici măcar o achitare”, spuse Ion, ca și cum ar vorbi pentru sine și speranțele sale. „Aceasta confirmă impresia pe care o am deja despre instanță. Nu e nicio îndoială. Întreaga instanţă ar putea fi înlocuită cu un singur călău”.

(Traducere şi adaptare după Der Process, de Franz Kafka)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *