» » » » » » 029 Procesul – Avocatul, industriaşul şi pictorul – Achitarea aparentă

029 Procesul – Avocatul, industriaşul şi pictorul – Achitarea aparentă

postat în: Procesul 0

Procesul

Nu trebuie să generalizaţi,„, spuse pictorul, nemulțumit, „am vorbit din propria mea experiență.

Ei bine, asta e de ajuns„, spuse Ion, „sau aţi auzit de vreo achitare care a avut loc mai demult?

Ei spun că au existat unele achitări mai demult,” răspunse pictorul, „dar e foarte greu să fii sigur de asta. Instanțele judecătorești nu fac concluzii finale publice, nici chiar judecătorii nu au voie să știe despre ele, astfel încât tot ce știm despre aceste cazuri anterioare sunt doar legende. Dar cele mai multe dintre ele au implicat achitări absolute, poți crede asta, dar nu pot fi dovedite. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm cu totul despre ele, sunt sigur că există ceva adevăr aici, iar ideile astea sunt foarte frumoase, am pictat câteva tablouri care descriu aceste legende.

Judecarea mea nu va fi influenţată de nişte simple legende„, spuse Ion „Nu cred că este posibil să citez aceste legende în instanță, nu?” Pictorul râse.

Nu, nu le puteţi cita în instanță„, spuse el.

Atunci nu are niciun rost să vorbim despre ele„, declară Ion, care vroia, deocamdată, să accepte orice i-ar fi spus pictorul, chiar dacă el credea că este puțin probabil sau contrazicea ceea ce a spuseseră alții. Nu avea acum timp să examineze dacă tot ceea ce spunea pictorul era adevărat sau chiar să-l contrazică, ar fi contat mult pentru el dacă pictorul îl va ajuta în orice fel, chiar dacă ajutorul lui nu ar fi decisiv. Ca urmare, spus el, „Deci, să nu mai acordăm nicio atenție achitării absolute, dar aţi menționat alte două posibilități.

Achitarea aparentă și amânarea. Sunt singurele posibilități„, spuse pictorul. „Dar înainte de a vorbi despre ele, ai nu aţi vrea să vă dezbrăcaţi de haină? Probabil că vă este foarte cald.

Da„, spuse Ion, care până atunci nu fusese atent la nimic altceva, doar la explicațiile pictorului, dar acum când i se aminti de căldură fruntea începu să-i transpire abundent. „E aproape de nesuportat.” Pictorul dădu din cap ăn semn că înțelege disconfortul lui Ion foarte bine. „Am putea să deschidem fereastra?” întrebă Ion.

Nu„, spuse pictorul. „E doar un geam fix de sticlă, nu poate fi deschis.

Ion abia acum îşi dădu seama că în tot acest timp el sperase că pictorul se va duce brusc la fereastră și o va deschide larg. El însuși era pregătit, chiar și înfruntând ceața, să respire aerul proaspăt prin gura larg deschisă. Gândul că era complet izolat de aerul proaspăt îl făcu să se simtă amețit. Bătu ușor ăn cuvertura de lângă el și, cu o voce slabă, declară,

Acest lucru este foarte incomod şi nesănătos.

Oh, nu„, spuse pictorul în apărarea ferestrei, „pentru că nu poate fi deschisă, această cameră reține căldura mai bine decât dacă fereastra ar avea geamuri duble, chiar dacă este doar un singur geam. Nu e mare nevoie de aer în cameră întrucât aerul pătrunde prin găurile din lemn, dar când vreau pot să deschid una dintre uși mele, sau chiar amândouă.” Ion se consolă ușor cu această explicație și privi în jur pentru a vedea unde era a doua ușă. Pictorul văzut și spuse, „Este în spatele dumneavoastră, am trebuit să o blochez în spatele patului.” Abia atunci văzu Ion mica uşă din perete. „Este într-adevăr mult prea mic pentru un atelier aici„, spuse pictorul, ca și cum vroia să anticipeze o eventuală obiecție a lui Ion. „Am trebuit să aranjez lucrurile cum am putut. E evident un loc foarte rău pentru pat, în fața ușii. De exemplu, atunci când judecătorul pe care îl pictez în prezent vine, mereu vine prin ușa de la pat, și i-am dat chiar o cheie de la ușă, astfel încât să mă poată aștepta aici, în atelier, când nu sunt acasă. dar în ultimul timp vine de obicei dimineaţa devreme, atunci când eu încă dorm. Și, desigur, mă trezesc mereu când aud ușa deschisă lângă pat, cu toate acestea adormit repede la loc. Dacă aţi putea auzi cum îl blestem cânt trece prin patul meu dimineața aţi pierde tot respectul pentru judecători. Presupun că aş putea să-i iau cheia, dar asta ar înrăutăți lucrurile. Este nevoie doar de un mic efort pentru a scoate orice ușă de aici din balamale.

Tot timpul cât pictorul vorbi, Ion se gândi dacă ar trebui să îşi dea haina jos, dar în cele din urmă îşi dete seama că, dacă nu ar face asta, ar fi aproape imposibil să mai stea aici, asa că se dezbrăcă de haina şi o puse pe genunchi, astfel încât să o poată îmbrăca din nou de îndată ce conversația se va termina. Imediat după ce se dezbrăcă, una dintre fete strigă

Acum s-a dezbrăcat de haină!” și fetele putură fi auzite îngrămădindu-se în jurul găurilor din scânduri pentru a vedea spectacolul cu ochii lor.

Fetele cred că am de gând să vă pictez portretul„, spuse pictorul, „și că de aceea v-aţi dat haina jos.

Văd„, spuse Ion, doar ușor amuzat de acest lucru, deoarece se simțea puțin mai bine decât înainte, chiar dacă stătea acum în cămașă. Cu o oarecare iritare, întrebă, „Care aţi spus că sunt celelalte două posibilități?” Uitase deja termenii utilizați.

Achitare aparentă și amânare„, spuse pictorul. „Depinde de dumneavoastră pe care o alegeţi. Puteți obține oricare dintre ele, dacă vă ajut, dar va presupune ceva efort, desigur, diferența dintre ele este faptul că achitarea aparentă are nevoie de efort concentrat pentru o perioadă de timp iar amânarea presupune mult mai puțin efort dar trebuie să fie permanent. Acum, despre achitarea aparentă. Dacă asta e ceea ce veţi dori, voi scrie o declaraţie a nevinovăției dumneavoastră pe o bucată de hârtie. Textul pentru o astfel de declaraţie îl ştiu de la tatăl meu și e destul de inatacabil. Cu această declaraţie fac turul judecătorilor pe care îi cunosc. Așa că voi începe cu cel pe care în prezent îl pictez, punându-i declaraţia în faţă când va veni pentriu a poza în această seară. Îi voi pune declaraţia în față explicându-i că sunteţi nevinovat și că garantez personal pentru asta. Și asta nu e doar o garanție superficială, este una reală și care crează obligaţii.” În ochii pictorului se vedea un oarecare reproş dorind să impună o oarecare responsabilitate pentru Ion.

Ar fi foarte frumos din partea dumneavoastră„, spuse Ion. „Judecătorul vă va crede și totuși nu va decide o achitare absolută?

„Precum am spus,” răspunse pictorul. „Și oricum, nu e pe deplin sigur că toți judecătorii mă vor crede, mulți dintre ei, de exemplu, s-ar putea să îmi ceară să vă aduc să vă vadă personal. În acest caz va trebui să veniţi şi dumneavoastră. Dar cel puțin apoi, în acest caz, problema este pe jumătate câștigată, mai ales că vă voi învăța dinainte exact cum trebuie să vorbiţi cu judecătorul în cauză, desigur. Dar se întâmplă şi ca unii judecători să mă refuze din start, și asta e mai rău. Voi face cu siguranţă mai multe încercări, dar totuşi va trebui să renunţăm la ei, ne putem permite să facem acest lucru întrucât niciun judecător nu dă verdictul decisiv. Apoi, când am semnăturile unui număr suficient de judecători pe acest document, mă voi duce la judecătorul care se ocupă de cazul dumneavoastră. S-ar putea ca chiar şi el să fi semnat deja, caz în care lucrurile vor evolua un pic mai repede. Dar nu mai este de obicei mult de așteptat din momentul acela, și acesta e momentul în care inculpatul se poate simți mai încrezător. E ciudat dar adevărat, oamenii se simt mult mai încrezători în această perioadă decât după ce au fost achitați. Nu mai e nevoie de niciun efort special acum. Când are documentul care afirmă nevinovăția inculpatului, garantat de o serie de alți judecători, judecătorul vă poate achita fără probleme, și, deși există încă multe formalități de trecut, nu există nicio îndoială că aşa va face ca o favoare pentru mine și alte câteva cunoștințe. Dumneavoastră, oricum, plecaţi din instanță și sunteţi liber.

Deci, atunci voi fi liber „, spuse Ion, ezitant.

Corect,” spuse pictorul, „dar numai aparent liber, sau, mai corect spus, temporar liber, întrucât cei mai mulţi judecători mai mici, cei pe care îi cunosc, nu au dreptul să dea achitarea finală. Doar cea mai înaltă instanţă poate face acest lucru, o instanţă la care nu aveţi acces nici dumneavoastră, nici eu și niciunul dintre noi. Noi nu știm cum se văd lucrurile acolo și, de altfel, nici nu vrem să știm. Dreptul de a achita oamenii este un privilegiu mare pe care judecătorii noștri nu îl au, dar ei pot să elibereze oamenii. cu alte cuvinte, dacă sunt eliberați în acest fel, atunci pentru moment acuzaţia este retrasă, dar ea atârnă în continuare deasupra capetelor lor și este suficient un ordin de sus pentru a o reactiva. Și, cum sunt în relaţii bune cu instanța, vă pot spune, de asemenea, cum este descrisă diferența dintre achitarea absolută și cea aparentă, fără a intra în detalii, în regulamentele instanţelor de judecată. În cazul unei achitări absolute toate procedurile ar trebui să se oprească, totul dispare din proces, nu doar actul de acuzare, chiar şi procesul însuşi și achitarea dispar, totul dispare. O achitare aparentă este diferită. În caul ei, nimic nu se schimbă cu excepția faptului că dovezile nevinovăției pentru achitare și motivele de achitare au devenit mai puternice. În afară de asta, procedura merge înainte, instanţele continuă să lucreze la caz care este trecut la instanțele superioare, apoi revine înapoi la instanțele inferioare și așa mai departe, înainte și înapoi, uneori mai rapid, uneori mai lent, încoace și încolo . Este imposibil să știm exact ce se întâmplă în tot acest timp.

(Traducere şi adaptare după Der Process, de Franz Kafka)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *