Home » Articole » RO » Artă » Literatură » Procesul » 034 Procesul – Omul de afaceri Barbu – Renunţarea la avocat – Demiterea avocatului

034 Procesul – Omul de afaceri Barbu – Renunţarea la avocat – Demiterea avocatului

postat în: Procesul 0

Procesul

Vă aşteptam de foarte mult timp„, declară avocatul din pat. Citea ceva la lumina unei lumânări, dar o lăsă pe noptieră și îşi puse ochelarii, se uită la Ion brusc prin ei. În loc de scuze, Ion spuse,

Voi pleca din nou în curând.” Întrucât nu îşi ceru scuze avocatul ignoră ceea ce spusese Ion, și răspunse:

Nu vă voi mai primi aşa de târziu altă dată.

Mi se pare că destul de acceptabil„, spuse Ion. Avocatul îl privi întrebător.

Luaţi loc„, spuse el.

Cum doriți„, spuse Ion, trăgându-şi un scaun până la noptieră și așezându-se.

Mi s-a părut că aţi încuiat ușa„, spuse avocatul.

Da„, spuse Ion, „din cauza lui Leni.” Nu avea nicio intenție să menajeze. Dar avocatul îl întrebă:

Iar v-a supărat?

Să mă supere?” întrebă Ion.

Da„, spuse avocatul râzând, avu o criză de tuse și apoi, după ce îi trecu, începu să râdă din nou. „Sunt sigur că trebuie să fi observat cât stăruitoare poate fi uneori„, spuse el, și îl bătu uşor pe Ion pe mâna  care se odihnea pe noptieră și pe care acesta şi-o retrase. „Nu acordaţi prea multă importanță, atunci„, spuse avocatul, atunci când Ion a tăcu, „cu atât mai bine. În caz contrar, s-ar putea să fiu nevoie să vă cer scuze. Este o ciudăţenie a lui Leni. Am iertat-o cu mult timp în urmă pentru asta, și nu aș fi vorbit de ea acum dacă n-aţi fi încuiat ușa chiar acum. Oricum, probabil că sunteţi ultimul căruia ar trebui să-i explic această ciudăţenie a ei faţă de dumneavoastră, dar păreţi cu adevărat tulburat după modul în care vă uitați la mine, astfel încât o voi face. Leni îi consideră atractivi pe cei mai mulţi dintre acuzaţi. Se atașează de fiecare dintre ei, îi iubește pe fiecare dintre ei, chiar pare a fi. iubită de fiecare dintre ei, după care uneori mă distrează vorbindu-mi despre ei atunci când îi permit. Nu sunt atât de uimit de toate acestea ca dumneavoastră. Dacă te uiți la el într-un fel acuzatul într-adevăr poate fi atractiv, adesea. Dar asta este un fenomen remarcabil și într-o oarecare măsură științific. Punerea sub acuzare nu produce nicio schimbare clară, precis definibilă în aparență, unei persoane, desigur. Dar nu e ca și cu alte probleme juridice, cei mai mulţi dintre ei rămân la modul lor obișnuit de viață și, în cazul în care au un avocat bun care are grijă de ei, procesul nu îi derabjează. Dar există totuși cei care au experiență în aceste probleme, care se pot uita la o mulțime, una mare, și vă pot spune cine de acolo este acuzat. Cum se poate aşa ceva, vă veţi întreba. Răspunsul meu nu vă va multumi. Pur și simplu cei care se confruntă cu o acuzare sunt cei mai atractivi. Nu poate fi vina lor cea care îi face atractivi întrucât nu toţi sunt vinovaţi – cel puțin asta e ceea ce trebuie să spun eu, ca avocat – și nici nu poate fi pedeapsa corespunzătoare care îi face să fie atractivi, nu toţi sunt pedepsiţi, aşa că nu poate fi decât că procedura formulată împotriva lor care îi duce într-o stare de așteptare. Oricare ar fi motivul, unele dintre aceste atractive persoane sunt într-adevăr foarte atractive. Dar toate sunt atractive, chiar şi Barbu, viermele jalnic, este.

Când avocatul termină de vorbit, Ion se controla pe deplin, dădu chiar din cap vizibil la ultimele sale cuvinte, pentru a-şi confirma părerea pe care şi-o formase deja, că avocatul încerca să-l ameţească, așa cum a făcut întotdeauna, făcând observații generale și irelevante, și astfel să îi distragă atenția de la problema principală, ce făcea el de fapt pentru procesul lui Ion. Avocatul a observat probabil că Ion îi opunea mai multă rezistenţă decât înainte, şi deveni tăcut, dând lui Ion șansa de a vorbi, iar apoi, cum Ion rămase şi el tăcut, întrebă:

Ați avut un motiv special pentru a veni la mine azi?

Da„, spuse Ion, punându-şi mâna ușor la ochi pentru a se feri de lumina lumânării, astfel încât să poată vedea avocatul mai bine, „vreau să vă spun că vă retrag mandatul de a mă reprezenta, cu efect imediat.

V-am înțeles corect?„, întrebă avocatul ridicându-se pe jumătate din pat și sprijinindu-se cu o mână pe pernă.

Cred că da„, spuse Ion, stând țeapăn în poziție verticală, ca și cum se pregătea de atac.

Ei bine, putem discuta cu siguranță acest plan al dumneavoastră„, declară avocatul, după o pauză.

Nu mai este un plan„, spuse Ion.

Poate„, spuse avocatul, „dar încă nu trebuie să ne grăbim sub nicio formă.” Folosise cuvântul „noi„, ca și cum el nu avea nicio intenție să-l lase pe Ion să plece liber, și ca şi cum chiar dacă el nu îl mai putea reprezenta, putea cel puțin să continuie în calitate de consilier al lui.

Nimic nu este în grabă„, declară Ion, ridicându-se în picioare încet și mergând în spatele scaunului, „totul a fost bine gândit și probabil chiar și prea mult timp. Decizia este definitivă.

Atunci permiteți-mi să spun câteva cuvinte„, spuse avocatul, aruncând cuvertura într-o parte și așezându-se pe marginea patului. Picioarele sale goale, cu părul albit, tremurau de frig. Îl rugă pe Ion să-i dea o pătură de pe canapea. Ion îi întinse pătura și spuse,

Riscaţi să răciţi în mod inutil.

Circumstanțele sunt destul de importante„, spuse avocatul  înfășurându-se cu cuvertura în jurul partea de sus a corpului și apoi pătura în jurul picioarelor. „Unchiul dumneavoastră este prietenul meu și în decursul timpului m-am ataşat şi de dumneavoastră. Recunosc destul de sincer. Nu e nimic în asta de să-mi fie rușine.

Era foarte neplăcut pentru Ion să audă pe acest bătrân vorbind aşa de emoţionant, forțându-l să se explice mai bine, ceea ce ar fi preferat să evite, şi era fost conștient de faptul că această situaţie îl încurca, chiar dacă nu sub niciun chip nu îl va face să îşi schime decizia.

Vă mulțumesc că vă simţiţi aşa de ataşat de mine„, spuse el, „și, de asemenea, îmi dau seama cât de profund implicat aţi fost în cazul meu, aţi făcut tot ce aţi putut încercând să mă ajutaţi. Cu toate acestea, am ajuns de curând la convingerea că nu este de ajuns. Nu voi încerca niciodată în mod normal, având în vedere că sunteţi mult mai în vârstă și mai experimentat decât mine, să vă schimb părerea. Dacă am făcut vreodată neintenţionat așa ceva, atunci vă rog să mă iertaţi, dar, după cum tocmai ați spus, circumstanțele sunt suficient de importante, și este convingerea mea că procesul meu trebuie să fie abordat cu mult mai multă vigoare decât până acum.

Înţeleg„, spuse avocatul, „aţi devenit nerăbdător.

Nu sunt nerăbdător„, declară Ion, cu o oarecare iritare, și pierdu controlul cuvintelor sale. „Când am venit prima dată aici cu unchiul meu, probabil ați observat că nu am fost foarte preocupat de cazul meu, şi dacă nu mi s-ar fi amintit de el forțat, așa cum a fost, aş fi uitat despre asta complet. Dar unchiul meu a insistat că ar trebui să vă permit să mă reprezintaţi și am procedat așa fel ca o favoare pentru el. Mă aşteptam ca procesul să fie o povară mai mică decât înainte, întrucât un avocat ar trebui să preia unele dintre greutăţi. Dar ce s-a întâmplat a fost invers. Înainte, procesul nu m-a preocupat niciodată așa cum se întâmplă de când mă reprezentaţi. Când eram singur n-am făcut nimic pentru cazul meu, abia eram conştient de el, dar apoi, odată ce a apărut cineva care m-a reprezentat, tot aşteptam să se întâmple ceva, aşteptam mereu, fără încetare, să faceţi ceva pentru mine, eram tot mai tensionat, dar nu aţi făcut nimic. Am aflat câteva informații despre instanță de la dumneavoastră pe care probabil că nu le-aş fi putut afla de niciunde altundeva, dar acestea nu pot fi suficiente atunci când procesul, presupun în secret, se apropie din ce în ce de mine.” Ion împinse scaunul departe și se ridică în picioare, cu mâinile în buzunarele hainei.

După un anumit moment în cadrul procedurii„, spuse avocatul în liniște și calm, „nimic nou important nu se întâmplă niciodată. Foarte mulţi acuzaţi, în același stadiu în procesele lor, au stat în fața mea la fel ca dumneavoastră acum și au vorbit la fel.

Atunci, aceşti alţi acuzaţi„, spuse Ion, „aveau cu toţii dreptate, ca şi mine. Aceasta nu demonstrează că eu nu am dreptate.

Nu am încercat să arat că greșiţi„, spuse avocatul, „am vrut doar să adaug că mă așteptam la o judecată mai bună din partea dumneavoastră decât de la alții, mai ales că v-am oferit mai multe informaţii despre cum funcţionează înstanţa și despre propriile mele activități decât o fac în mod normal. Și acum sunt forțat să accept că, în ciuda tuturor motivelor, aveți prea puțină încredere în mine. Nu mă ajutaţi deloc.

Cum se mai umilea avocatul în faţa lui Ion! Nu arăta niciun pic de considerație pentru demnitatea poziției sale, care, în acest moment, trebuia să fi fost cea mai sensibilă. Și de ce făcea asta? Părea a fi foarte ocupat ca avocat, și un om bogat, nici pierderea de venituri, nici pierderea unui client nu ar fi fost important pentru el. Mai mult, nu se simţea bine şi ar fi trebuit să lase treaba asta pe mîna altei persoane. Și cu toate acestea el se agăţa de Ion. De ce? Era ceva personal de dragul unchiului său, sau chiar vedea cu adevărat cazul lui Ion ca unul excepțional și spera să fie în măsură să se distingă cu această ocazie, sau de dragul lui Ion sau – și această posibilitate nu poate fi exclusă – pentru prietenii săi din instanță? Nu putea afla nimic uitaâdu-se la el, chiar dacă Ion îl examina destul de cinic. Cel mai probabil îşi ascundea în mod deliberat gândurile în timp ce aștepta să vadă ce efect au cuvintele sale. Dar acesta consideră în mod clar tăcerea lui Ion ca fiind favorabilă lui și continuă,

Probabil că aţi observat dimensiunea biroului meu, dar eu nu folosesc niciun personal care să mă ajute. Era cu totul altfel mai demult, a existat un timp când mai mulți avocați tineri lucrau pentru mine, dar acum lucrez singur. Aceasta se datorează parțial schimbărilor în modul în care fac afaceri, m-am concentrat în prezent din ce în ce mai mult pe aspecte cum ar fi propriul dumneavoastră caz, și în parte datorită înţelegerii tot mai profunde pe care o acumulez în aceste probleme juridice. Am constatat că nu aş fi putut lăsa niciodată pe nimeni altcineva să se ocupe cu acest tip de probleme, doar dacă aş fi vrut să păgubesc atât clientul cât și cariera mea. Dar decizia de a face toate lucrările de unul singur a avut efectele sale evidente: am fost nevoit să refuz aproape pe toți care mi-au cerut să-i reprezint și am putut accepta doar cazurile ăn care am fost deosebit de interesat – există suficiente creaturi care sar pe fiecare firimitură li se aruncă pe jos, și nu sunt atât de departe. Cel mai important, m-am îmbolnăbit datorită suprasolicitării. Dar, în ciuda acestui fapt nu regret decizia mea, destul de probabil că ar fi trebuit să refuz mai multe cazuri decât am făcut-o, dar s-a dovedit a fi absolut necesar pentru mine să mă dedic în totalitate cazurilor de care m-am ocupat, și succesele obţinute au arătat că a meritat. Am citit odată o descriere a diferenței dintre reprezentarea cuiva în probleme juridice ordinare și în probleme juridice de acest fel, iar scriitorul a exprimat-o foarte bine. A spus: unii avocați îşi duc clienții pe un fir până la hotărârea judecătorească, pe când alții îşi ridică imediat clienții pe umerii lor și îi cară tot drumul până la hotărârea judecătorească și dincolo de ea. Exact aşa se ăntâmplă. Dar a fost destul de adevărat atunci când am spus nu am regretat toată această muncă. Dar dacă, la fel ca în cazul dumneavoastră, sunt atât de complet greșit înțeles, ei bine, atunci aproape că îmi vine să regret.

Toată această vorbăraie mai degrabă îl enervaă pe Ion decât să-l convingă. Din modul în care avocatul vorbise, Ion credea că ştie la ce se putea aștepta dacă ar da înapoi, întârzierile și scuzele ar începe din nou, rapoartele despre modul în care progresează documentele, cum s-a îmbunătăţit starea de spirit a autorităților judiciare, și toate dificultățile enorme – pe scurt tot ceea ce auzise de atâtea ori înainte ar începe din nou și mai abitir, încercând să îl amăgească pe Ion cu speranțe vagi și să sufere datorită unor amenințări neexprimate niciodată. Trebuia să pună capăt la toate acestea, așa că spuse,

Ce veţi întreprinde în numele meu dacă veți continua să mă reprezentaţi?” Avocatul acceptă în liniște chiar și această întrebare insultătoare, și răspunse:

Ar trebui să continui cu ceea ce am făcut deja pentru dumneavoastră.

Exact aşa m-am gândit şi eu„, declară Ion, „acum nu mai e nevoie să mai spuneţi nimic.

Voi mai face o încercare„, spuse avocatul, ca și cum tot ce îl supăra pe Ion îl afecta şi pe el. „Am impresia că nu numai că aţi judecat greşit asistența mea juridică, dar această eroare de judecată v-a făcut şi să vă comportaţi astfel, se pare, deși sunteţi acuzat, aţi fost tratat prea bine, sau, mai corect spus, tratat cu neglijență, cu o neglijenţă aparentă. Chiar şi aceasta are motivele sale; este de multe ori mai bine să fii în lanțuri, decât să fii liber, dar aș vrea să vă arăt cum sunt tratați alți inculpați, poate veţi reuşi să învățaţi ceva din asta. Astfel încât îl voi chema pe Barbu, deblocaţi ușa și luaţi loc aici lângă noptieră.

Cu plăcere„, spuse Ion, și făcut aşa cum îi sugerase avocatul; era întotdeauna dispus să învețe ceva nou. Dar pentru a se asigura de orice eventualitate, adăugă, „dar realizaţi că nu mai sunteţi avocatul meu, nu-i așa?

Da„, spuse avocatul. „Dar puteți să vă răzgândiţi încă astăzi, dacă doriți.” Se întinse înapoi în pat, trase plapuma până la bărbie și se întoarse cu fața la perete. Apoi sună.

(Traducere şi adaptare după Der Process, de Franz Kafka)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *