Home » Articole » RO » Artă » Literatură » Procesul » 035 Procesul – Omul de afaceri Barbu – Renunţarea la avocat – Demonstraţia

035 Procesul – Omul de afaceri Barbu – Renunţarea la avocat – Demonstraţia

postat în: Procesul 0

Procesul

Leni apăru aproape imediat. Se uită în grabă la Ion și la avocat pentru a încerca să afle ce sa întâmplat; părea să se liniştească văzându-l pe Ion stând calm la patul avocatului. Ea zâmbi șidădu din cap la Ion. Ion se uită în gol la ea.

Adu-l pe Barbu„, spuse avocatul. Dar, în loc să meargă să-l aducă, Leni doar se dus la ușă și strigă,

Barbu! La avocat!” Apoi, probabil pentru că avocatul era întors cu fața la perete și nu îi acorda nicio atenție, se lăsă pe spatele scaunului lui Ion. Şi începu să îl deranjeze aplecându-se în față pe partea din spate a scaunului sau, deși foarte tandru și atent, plimbându-şi mâinile prin părul și peste obrajii lui. Ion în cele din urmă încercă să o oprească apucând-o de o mână, Leni opunând o oarecare rezistență la început. Barbu veni de îndată ce fu chemat, dar rămase în picioare în ușă și părea să se întrebe dacă ar trebui să intre sau nu. Ridică din sprâncene și îşi coborî capul ca și cum ar asculta pentru a afla dacă  nu cumva va fi repetat ordinul de a veni la avocat. Ion ar fi putut să-l încurajeze să intre, dar decise să se detaşeze definitiv nu numai de avocat dar de toţi cei din casă, așa că rămase nemișcat. Leni, de asemenea, tăcea. Barbu observă că cel puțin nimeni nu îl alungă și, pe vârfuri, intră în cameră, fața lui era încordată, mâinile erau strânse la spate. Lăsă ușa deschisă, în cazul în care trebuia să se întoarcă din nou. Ion nu îi aruncă nicio privire, se uita în schimb doar la plapuma groasă de sub care avocatul nu putea fi zărit întrucât se chircise foarte aproape de perete. Apoi vocea lui se auzi:

Barbu e aici?” întrebă el. Barbu se strecurase deja într-un fel în cameră, dar această întrebare păru să-l lovească mai întâi în piept şi apoi în spate, părea gata să cadă, dar rămase în picioare, profund aplecat, și zise:

La dispoziția dumneavoastră, domnule.

Ce vrei?” întrebă avocatul, „ai ajuns într-un moment prost.

Nu am fost chemat?” întrebă Barbu, mai mult pentru sine decât pe avocat. Îşi ţinea mâinile în față ca protecție și ar fi fost gata să o ia la fugă în orice moment.

Ai fost chemat„, spuse avocatul, „dar ai ajuns totuşi într-un moment nepotrivit.” Apoi, după o pauză, adăugă, „Tu mereu vin într-un moment prost.

Când avocatul începu să vorbească Barbu se opri din privitul patului, fixând în schimb cu privirea unul din colțuri, doar ascultând, ca și cum lumina de la vorbitor era mai strălucitoare decât ar fi putut suporta privirea sa. Dar şi aşa era dificil pentru el să asculte, întrucât avocatul vorbea cu faţa la perete, repede și încet.

Vreţi să plec din nou, domnule?” întrebă Barbu.

Ei bine, ești aici, acum„, spuse avocatul. „Rămâi!” Era ca și cum avocatul nu făcea ce dorea Barbu ci, în schimb, îl amenința cu bătaia, întrucât Barbu începu să tremure cu adevărat.

Am fost ieri să-l văd„, spuse avocatul, „pe al treilea judecător, un prieten de-al meu, și am adus încet discuţia la procesul tău. Vrei să știi ce-a spus?

Oh, da, vă rog„, spuse Barbu. Avocatul nu răspuns imediat, așa că Barbu repetă cererea sa și lăsă capul în jos ca și cum era pe cale să îngenuncheze. Dar atunci vorbi Ion:

Ce ai de gând că faci?” strigă el. Leni vru să-l oprească dar el o apucă de cealaltă mână. Nu din dragoste o ţinea el atât de strâns, ea începu să geamă de durere și încercă să-şi desprindă mâinile din strânsoarea lui. Dar Barbu fu cel pedepsit pentru izbucnirea lui Ion, avocatul întrebându-l:

Cine este avocatul tău?

Dumneavoastră, domnule„, spuse Barbu.

Și mai cine în afară de mine?” întrebă avocatul.

Nimeni în afară de dumneavoastră, domnule„, spuse Barbu.

Atunci nu mai asculta de nimeni în afară de mine„, spuse avocatul. Barbu înțelese pe deplin ceea ce însemna aceasta, se uită urât la Ion, clătinând din cap violent. Dacă aceste acțiuni ar fi fost traduse în cuvinte ar fi fost nişte insulte grosolane. Ion fusese prietenos și dispus să discute cazul său cu cineva ca ăsta!

Eu nu vă voi mai deranja,” spuse Ion, lăsându-se pe spate în scaun. „Poți să îngenunchezi sau să te strecori în patru labe, să faci oricum doreşti. Nu te voi mai deranja.” Dar Barbu mai avea încă un sentiment de mândrie, cel puțin în ceea ce-l privea pe Ion, astfel încât se duse spre el fluturând pumnii, strigând tare atât cât îndrăznea cu avocatul acolo.

Nu ar trebui să vorbiţi așa cu mine, că nu vă permit. De ce mă insultați? Mai ales aici, în fața avocatului, undee amândoi, dumneavoastră și cu mine, suntem doar toleraţi prin bunătatea sa. Nu sunteţi mai bun decât mine, aţi fost şi dumneavoastră acuzat, şi de asemenea va trebui să plătţi. Dacă, în ciuda acestui fapt, vă consideraţi încă un gentleman, atunci eu sunt la fel de mult un gentleman ca dum,neavoastră , daca nu chiar mai mult. Și vreau să îmi vorbiţi ca unui gentleman, mai ales dumneavoastră. Dacă pentru că vi se permite să staţi acolo și să ascultaţi în liniște în timp ce eu mă strecor în patru labe credeţi că sunteţi mai bun decât mine, atunci există un vechi proverb şa care trebuie să luaţi aminte: Daca esti acuzat e mai bine să fii în mișcare decât să stai pe loc, întrucât stând pe loc poți fi evaluat fără să știi și să fii cântărit împreună cu păcatele tale.

Ion nu spuse nimic. Doar se uita cu uimire la această fiinţă ciudată, cu o privire încă fuxă. Barbu trecuse prin atâtea metamorfoze doar în ultimele câteva ore! Să fie procesul cel care îl aruncat dintr-o parte în alta în acest fel și-l făcea să nu îşi mai dea seama cine îi era prieten și cine dușman? Poate că nu îşi dădea seama că avocatul în mod deliberat îl umilea și că unicul scop al avocatului de astăzi era să-și arate puterea faţă de Ion, și poate chiar să încerce să-l subjuga astfel? Dar dacă Barbu era incapabil să vadă asta, sau dacă se temea de avocat încât nici înțelegerea nu i-ar fi fost de folosl, cum se face că era atât de viclean sau atât de îndrăzneț încât să-l mintă pe avocat și să ascundă de el faptul că mai avea şi alți avocați care lucrau în numele său? Și cum de a îndrăznit să-l atace pe el, care îi putea trăda secretul în orice moment ar fi vrut? Dar Barbu îndrăzni chiar mai mult decât atât, merse la patul avocatului și începu acolo să se plângă de Ion:

Dr. Hinoveanu, domnule„, spuse el, „ați auzit modul în care acest om mi-a vorbit? Se poate socoti durata procesului său în ore, și vrea să-mi spună ce să fac când eu sunt implicat într-un proces timp de cinci ani. Chiar mă insultă. Nu știe nimic, dar mă insultă, în timp ce eu, atâta cât îmi permit slabele mele abilităţi, am făcut un studiu aprofundat despre cum să mă comport în instanţa de judecată, ce ar trebui să fac și care sunt practicile judiciare.

Nu lăsa pe nimeni să te deranjeze„, spuse avocatul, „și fă ce ţi pare a fi corect.

Aşa voi face„, spuse Barbu, ca și cum ar vorbi cu el însuși pentru a-şi da curaj și, aruncând o privire rapidă, îngenunche aproape de pat.

Am îngenuncheat acum, Dr. Hinoveanu, domnule„, spuse el. Dar avocatul rămase tăcut. Cu o mână, Barbu mîngîie cu grijă cuvertura patului. În tăcerea care se aşternuse, Leni, după ce se eliberase din mâinile lui Ion, spuse,

Mă doare. Dă-mi drumul. Mă duc pe la Barbu.” Se duse la el și se așeză pe marginea patului. Barbu era foarte încântat ţi înviorat de acest lucru, dar în tăcere o rugă imediat prin semne să intervină pentru el la avocat. Era clar că avea nevoie cu disperare ca avocatul să-i spună ceva, deși poate doar pentru a putea folosi informațiile cu ceilalţi avocați ai săi. Leni probabil știa foarte bine cum putea fi îmbunat avocatul, arătă către mâna acestuia țuguindu-şi buzele ca și cum ar săruta. Barbu sărută imediat mâna avocatului și, îndemnat de Leni, repetă de încă două ori. Dar avocatul continua să tacă. Atunci Leni se aplecă spre avocat, când se întinse formele atractive ale corpului ei ieşiră în evidenţă și, aplecat aproape de fața lui, îi mângâie părul lung şi alb. Asta îl obligă pe avocat la un răspuns.

Am dubii dacă să-i spun,” spuse avocatul, și capul lui putu fi văzut tremurând ușor, poate că datorită presiunii mai mari a mâinii lui Leni. Barbu asculta cu atenție cu capul plecat, ca şi cum ascultând ar încîlca un ordin.

Ce anume vă îngrijorează?” întrebă Leni. Ion avea sentimentul că asculta un dialog pregătit dinainte care a fost repetat de mai multe ori, care va mai fi repetat de şi mai multe ori, și că doar Barbu părea mereu nou.

Cum s-a comportat azi?” întrebă avocatul în loc de răspuns. Înainte ca Leni să fi spus ceva se uită în jos la Barbu și îl privi scurt în timp ce el îşi ridica mâinile spre ei și le freca într-un gest de implorare. În cele din urmă ea clătină din cap serioasă, se întoarse la avocat și îi zise,

A fost liniștită și harnic.” Barbu era un om de afaceri în vârstă, cu barba lungă, dar cerșea bunăvoinţa unei fete să vorbească în numele său. Chiar dacă avea vreun plan în ceea ce făcea, nu era nimic care să-l poată reabilita în ochii celuilalt. Ion nu putea înțelege cum credea avocatul că l-ar putea câștiga cu acest spectacol. Chiar dacă nu ar fi făcut nimic mai devreme care să-l facă să renunţe la avocat, atunci această scenă l-ar fi convins oricum să procedeze astfel. Era aproape umilitor chiar şi pentru privitor. Deci acestea erau fost metodele avocatului, la care Ion din fericire nu a fost expus mult timp, pentru a face clientul să uite de toată lumea și să-l lase fără nimic, doar cu speranța de a ajunge la sfârșitul procesului său prin aceste metode amăgitoare. Barbu nu mai era un client, era câinele avocatului. Dacă avocatul îi ordona să se târască sub pat ca un câine și să latre de sub el, atunci Barbu ar fi făcut acest lucru cu entuziasm. Ion asculta toate acestea, cântărea și se gândea la toate acestea de sus ca şi cum ar avea sarcina de a observa îndeaproape tot ce se vorbea aici, urmând să informeze un compartiment superior despre asta și să scrie un raport.

Și ce a făcut toată ziua?” întrebă avocatul.

L-am ținut încuiat în camera servitoarei toată ziua„, spuse Leni, „astfel că nu m-a încurcat în munca mea. Acolo stă el de obicei. Din când în când m-am uitat în prin gaura de la uşă să văd ce face, si de fiecare dată era în genunchi în pat citind documentele pe care i le-aţi dat, proptit pe pervazul ferestrei. Aceasta mi-a făcut o impresie bună, întrucât fereastra se deschide doar spre zona de aerisire și nu are aproape deloc lumină. Aceasta mi-a arătat cât de ascultător este citind chiar şi în aceste condiții.

Mă bucur să aud asta„, spuse avocatul. „Dar oare a înțeles ce citea?” În timp ce avea loc această conversație, Barbu îşi mişca încontinuu buzele formulând în mod clar clar răspunsurile pe care spera să le dea Leni.

Ei bine, nu vă pot da niciun răspuns clar la această întrebare, desigur,” spuse Leni, „dar am putut vedea că citea atent. Şi-a petrecut toată ziua citind aceeași pagină, urmărind cu degetul de-a lungul şirurilor. Ori de câte ori m-am uitat la el ofta, ca și cum această lectură era mult prea dificilă pentru el. Bănuiesc că documentele pe care i le-aţi dat el erau fost foarte greu de înțeles.

Da„, spuse avocatul, „cu siguranță. Și cred că nu a înțeles nimic din ele. Dar acestea ar trebui cel puțin să-i dea o idee despre cât este de grea o luptă și cât de mult muncesc ca să-l apăr. Și pentru cine muncesc eu atât de mult? O fac – este ridicol chiar să spun – o fac pentru Barbu. Ar trebui să realizeze şi le ce înseamnă asta. A studiat fără pauză?

Aproape fără pauză,” răspunse Leni. „Doar o dată mi-a cerut un pahar cu apă, așa că i-am dat un pahar pe fereastră. Apoi, la ora opt l-am lăsat afară și i-am dat ceva de mâncare.

Barbu se uită în laterală la Ion, ca și cum ar fi fost lăudat și trebuia să impresioneze şi pe Ion. Acum părea mai optimist, se mişca mai liber balansându-se înainte și înapoi pe genunchi Acest lucru făcut uimirea sa cu atât mai evidentă atunci când auzi următoarele cuvinte de la avocat:

Vorbești frumos despre el„, spuse avocatul, „dar asta face să îmi fie şi mai greu. Vezi tu, judecătorul nu a vorbit de bine de el deloc, nici despre Barbu, nici despre cazul său.

Nu a vorbit de bine de el?” întrebă Leni. „Cum este posibil?” Barbu privea la ea cu o tensiune aşa de mare că părea să creadă că, deși cuvintele judecătorului fuseseră rostite cu mult timp înainte, ea ar putea să le schimbe în favoarea sa.

Deloc„, spuse avocatul. „De fapt, s-a enervat destul de tare atunci când am început să-i vorbesc despre Barbu. ‘Nu vorbiţi cu mine despre Barbu,’ mi-a spus el. ‘Este clientul meu’, am spus eu. ‘Îl lăsaţi să abuzeze de dumneavoastră’, a spus el. ‘Nu cred că procesul lui este pierdut încă’, am spus eu ‘Îl lăsaţi să abuzeze de dumneavoastră’, a repetat el. ‘Nu cred’, am spus eu. ‘Barbu lucrează din greu în cazul său și întotdeauna știe unde se află. El practic locuiește cu mine, așa că întotdeauna știe ce se întâmplă. Nu găseţti prea des un entuziasm aşa de mare. Nu e foarte plăcut la aspect, de acord, manierele lui sunt teribile și e murdar, dar în ceea ce privește procesul e destul de imaculat.’ I-am spus imaculat, dar am exagerat în mod deliberat. Apoi a zis: ‘Barbu este viclean, asta e tot. A acumulat o mulțime de experiență și știe cum să întârzie procedurile. Dar neştiinţa lui e mai mare decât ceea ce ştie. Ce crezi că ar spune dacă ar afla că procesul său încă nu a început, dacă i-ai spune că nici măcar nu au sunat clopoţelul pentru a anunța începerea procedurii?’ E-n regulă, Barbu, e-n regulă„, spuse avocatul, întrucât la aceste cuvinte Barbu începuse să se ridice în genunchi tremurând și vroia în mod clar să pledeze pentru o explicație. A fost pentru prima dată când avocatul vorbit clar direct pentru Barbu. Se uită în jos cu ochii săi obosiți, pe jumătate în gol și pe jumătate la Barbu, care se lăsă încet înapoi în genunchi sub această privire. „Ceea ce judecătorul a spus nu are nici un sens pentru tine„, spuse avocatul. „Tu nu trebuie să fii speriat la fiecare cuvânt. Dacă o faci din nou, nu îşi voi mai spune nimic altceva, deloc. Este imposibil să încep o propoziție fără să te uiți la mine ca și cum ai primit judecata finală. Ar trebui să-ți fie rușine de tine aici, în fața clientului meu! Distrugi încrederea lui în mine. Asta vrei? Ești încă în viață, ești încă sub protecția mea. Nu ai niciun motiv să îţi faci griji! Undeva ai citit că judecata finală poate veni de multe ori fără avertisment, de la oricine, în orice moment. Și, în circumstanțele potrivite, e practic adevărat, dar este de asemenea adevărat că nu-mi place anxietatea şi frica și văd că nu ai încrederea în mine pe care ar trebui să o ai. Acum ce am spus? Am repetat doar ceva spus de unul dintre judecători. Știi că există multe opinii diferite cu privire la procedură care se adună cu toate într-un mare amestec din care nimeni nu mai înţelege nimic. Acest judecător, de exemplu, consideră acțiunea ca începând de la un alt punct decât cel considerat de mine. O diferență de opinie, nimic mai mult. Un anumit stadiu în tradiția procedurilor este oficializat printr-un apel de clopoţel. Acest judecător consideră acesta ca momentul în care începe acțiunea. Nu pot schimba toate digerenţele de opinie, și oricum nu ai înțelege, este suficient să spunem că există multe motive pentru a nu fi de acord cu el.

Jenat, Barbu îşi trecu degetele prin firele cuverturii, nerăbdarea sa despre ceea ce a spus judecătorul l-a făcut să uite statutul său inferior față de avocat pentru o vreme, s-a gândit doar la sine și a analizat cuvintele judecătorilor din toate părțile.

Barbu„, spuse Leni, ca şi cum l-ar fi mustrat, și, luându-l de gulerul hainei, îl ridică uşor. „Lasă cuvertura în pace și ascultă ce îţi spune avocatul.

(Traducere şi adaptare după Der Process, de Franz Kafka)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *