Home » Articole » RO » Artă » Literatură » Procesul » 039 Procesul – În catedrală – Interpretarea

039 Procesul – În catedrală – Interpretarea

postat în: Procesul 0

Procesul

Deci portarul l-a înșelat pe bărbat,” declară Ion imediat, captivat de poveste.

Nu vă grăbiți„, spuse preotul, „nu acceptați opinia altcuiva fără a o verifica. V-am spus povestea exact așa cum a fost scrisă. Nu e nimic acolo despre înșelat.

Dar e destul de clar”, spuse Ion, „și prima dumneavoastră interpretare a acesteia a fost destul de corectă. Portarul i-a dat informațiile care l-ar fi eliberat numai atunci când nu au mai putut fi utilizate.

Nu l-a întrebat înainte de asta„, spuse preotul, „și nu uitați că era doar un portar, si ca portar și-a făcut datoria.

Ce vă face să credeți că și-a făcut datoria?” întrebă Ion, „Nu și-a făcut-o. Ar fi fost de datoria lui să țină pe oricine altcineva departe, dar acest om este cel căruia îi era destinată ușa și el ar fi trebuit să-l lase să intre.

Nu acordați suficientă atenție la ceea ce a fost scris și schimbați povestea„, spuse preotul. „În conformitate cu povestea, există două lucruri importante pe care portarul le-a explicat despre accesul la lege, unul la început și unul la sfârșitul. Într-un loc el spune că nu-i poate permite acum, iar în celălalt spune că această intrare a fost destinată doar pentru el singur. Dacă vreuna dintre afirmații o contrazice pe cealaltă ați avea dreptate și portarul ar fi înșelat pe omul de la țară. Dar nu există nicio contradicție. Dimpotrivă, prima declarație chiar o prevestește pe cea de a doua. Aproape că ai putea spune că portarul și-a depășit datoria oferindu-i omului unele perspective de a fi admis în viitor. De-a lungul poveștii, datoria lui pare să fi fost pur și simplu de a ține omul deoparte, și există mulți comentatori care sunt surprinși de faptul că portarul i-a oferit chiar și această aluzie, întrucât el pare să iubească exactitatea și să-și facă strict datoria. El stă la postul său de mulți ani și nu închide poarta până la sfârșit, este foarte conștient de importanța serviciului său, așa cum spune el, ‘sunt puternic,’ își respectă superiorii, așa cum spune el, ‘sunt cel mai mic dintre toți portari,’ nu e vorbăreț, și în toți acești ani singurele întrebări pe cere le pune sunt ‘dezinteresate’, el nu e coruptibil, întrucât când i s-a oferit un cadou spune, ‘voi accepta acest lucru doar pentru ca tu să fii convins că ai încercat totul’, atâta timp cât își îndeplinește datoria el nu poate fi nici enervat nici implorat, după cum se spune despre om că „l-a obosit pe portar cu cererile sale,’ chiar înfățișarea exterioară sugerează un caracter pedant, cu nasul coroiat și mare, barba lungă, subțire și neagră ca de tătar. Cum ar putea oricare alt portar să fie mai credincios față de datoria lui? Dar, în caracterul portarului există, de asemenea, și alte caracteristici care pot fi foarte utile pentru cei care caută intrarea la lege, și când face aluzie la o posibilitate în viitor, pare să fie clar că el ar putea merge chiar mai departe de datoria sa. Nu există nicio negare a faptului că e un pic naiv, și aceasta îl face să fie un pic încrezut. Chiar dacă tot ce a spus despre puterea sa și a celorlalți portari și cum nici măcar el nu ar fi putut suporta vederea lor – spun că chiar dacă toate aceste afirmații sunt corecte, modul în care el le face arată că el este prea naiv și prea arogant pentru a înțelege în mod corect. Comentatorii spun despre aceasta că, ‘înțelegerea corectă a unei chestiune și neînțelegerea aceleiași chestiuni nu se exclud reciproc’. Indiferent dacă au dreptate sau nu, trebuie să recunosc că naivitatea și aroganța lui, oricât de puțin s-ar vedea, slăbesc funcția sa de pază la intrare, acestea sunt defecte în caracterul portarului. Trebuie, de asemenea, să se ia în considerare faptul că portarul pare să fie prietenos din fire, el nu este întotdeauna doar un oficial. El face o glumă chiar de la început, când îl invită pe om să intre în același timp cu menținerea interdicției de intrare, și apoi nu-l trimite departe, ci îi dă, așa cum se spune în text, un scaun să stea pe el, și îi permite să stea într-o partea a ușii. Răbdarea pe care o arată față de solicitările omului în toți acești ani, sesiunile de mici întrebări, acceptarea darurilor, politețea lui când omul își blestemă soarta, chiar dacă portarul era acela care îi determinase soarta – toate aceste lucruri par să vrea să trezească simpatia noastră. Nu orice portar s-ar fi comportat în același fel. Și, în sfârșit, el ia în considerare semnul omului și se apleacă mult pe el, astfel încât acesta să poate pune ultima sa întrebare. Nu e decât o ușoară nerăbdare – portarului știe că totul a ajuns la final – care se întrevede în cuvintele lui, ‘Ești de neoprit’. Există mulți comentatori care merg chiar mai departe pentru a explica astfel  faptul că ei cred că cuvintele ‘Ești de neoprit’ sunt o expresie a unei admirații prietenoase, deși cu o oarecare condescendență. Oricum ai considera figura portarului apare diferită față de modul în care crezi că este.

Știți povestea mai bine decât mine și ați cunoscut-o de mai mult timp„, declară Ion. Tăcură pentru o vreme. Și apoi Ion spuse, „Deci dumneavoastră credeți că omul nu a fost înșelat, nu-i așa?

Să nu mă înțelegeți greșit,” spuse preotul, „Eu doar subliniez diferitele opinii despre el. Nu ar trebui să se acorde prea multă atenție opiniilor oamenilor. Textul nu poate fi modificat, iar diferitele opinii sunt de multe ori nu mai mult decât o expresie a disperării lor. Există chiar și o opinie care spune că portarul este cel care a fost înșelat.

Asta pare să ducă lucrurile prea departe„, spuse Ion. „Cum se poate argumenta că portarul a fost înșelat?

Argumentul lor„, răspunse preotul, „este bazat pe naivitatea portarului. Ei spun că portarul nu știe interiorul legii, doar drumul spre ea pe unde el s-a plimbat în sus și în jos. Ei văd ideile sale despre ceea ce este în interiorul legii ca fiind destul de copilărești, și presupun că îi e frică de ceea ce vrea să-l facă pe om să se sperie. Da, lui îi e mult mai mult frică de ea decât omului, întrucât omul nu vrea altceva decât să meargă în interiorul legii, chiar și după ce a auzit despre portarii teribili de acolo, în contrast cu portarul care nu vrea să intre, sau cel puțin nu se spune nimic despre asta. Pe de altă parte, există cei care spun că trebuie să fi fost deja în interiorul legii întrucât a fost acceptat în serviciul său și nu se putea fără să fi intrat. Această afirmație poate fi contracarată prin presupunerea că ar fi putut fi acceptat ca portar de cineva care l-a strigat din interior, și că el nu putea să fi mers foarte departe în interior întrucât nu putea suporta vederea celui de al treilea portar. Și, în toți acești ani, povestea nu spune ca portarul să fi spus ceva despre interior, altceva în afară de comentariul său despre alți portari. S-ar fi putut să îi fie interzis să facă acest lucru, dar nu a spus nimic nici despre această interdicție. Toate acestea par să arate că nu știe nimic despre ceea ce este în interior sau ce înseamnă, și de aceea el poate fi considerat ca fiind înșelat. Dar el este de asemenea înșelat și de către omul de la țară întrucât este subordonat acestui om fără să știe. Există o mulțime de indicii despre faptul că el îl tratează pe om ca subordonatul lui, sper că vă amintiți, dar cei care merg pe acest punct de vedere ar spune mai degrabă că este foarte clar că el este într-adevăr subordonatul lui. Mai presus de toate, omul liber este superior celui care trebuie să servească un alt om. Acum, omul este într-adevăr liber întrucât poate merge oriunde vrea el, singurul lucru interzis fiind intrarea în lege și, mai mult, nu există decât un singur om care să îi interzică să o facă – portarul. Dacă el ia scaunul și se așează lângă ușă și rămâne acolo toată viața sa, el face acest lucru de bunăvoie, nu e nimic în poveste din care să rezulte că a fost forțat să o facă. Pe de altă parte, portarul este obligat să stea în postul său, el nu are voie să plece de acolo și se pare că nu îi este permis nici să intre, nici măcar dacă ar fi vrut. De asemenea, cu toate că el este în serviciul legii, este acolo doar pentru intrare, prin urmare, este acolo doar pentru omul care intenționează să intre pe acea ușă. Acesta este un alt mod în care el este subordonat omului. Putem deduce că a efectuat acest serviciu oarecum în așteptare timp de mai mulți ani, toată viața unui om, spunându-se că un om va veni, aceasta înseamnă cineva destul de în vârstă pentru a fi un om. Asta înseamnă că portarului va trebui să aștepte mult timp înainte ca funcția sa să fie îndeplinită, el va trebui să aștepte atât timp cât omul dorește, cel care a venit la ușă de bunăvoie. Chiar și sfârșitul serviciului portarului este determinat de momentul în care se încheie viața omului, astfel încât portarul rămâne subordonatul său până la sfârșit. Și este subliniat în mod repetat că portarul pare să nu știe nimic despre toate astea, deși acest lucru nu este văzut ca ceva remarcabil, întrucât cei care îmbrățișează acest punct de vedere îl văd pe portar ca fiind amăgit într-un mod care este mult mai rău, un mod care are legătură cu serviciul său. La final, vorbind despre intrare, el spune, ‘Acum mă duc să o încui’, deși la începutul poveștii spusese că ușa legii este deschis așa cum este întotdeauna, dar dacă e mereu deschisă – mereu – asta înseamnă că este deschisă independent de durata de viață a omului căreia îi este destinată, și nici măcar portarul nu va fi capabil să o închidă. Există diverse opinii despre acest lucru, unii spun că portarul a răspuns doar la întrebare sau și-a arătat devotamentul la datorie, sau, pur și simplu, în ultimele clipe ale omului, portarul a vrut să-i provoace regrete și durere. Sunt mulți care sunt de acord că nu va putea să închidă ușa. Ei chiar cred, la final cel puțin, că portarul este conștient, în adâncul sufletului lui, că e subordonat omului, întrucât omul vede lumina care strălucește de la intrarea legii în timp ce portarul era, probabil, cu spatele la ea și nu spune absolut nimic din care să rezulte o schimbare.

Asta este bine argumentată„, declară Ion, care repetarea unele părți ale explicației preotului pentru el însuși în șoaptă. „Este bine argumentată, iar acum eu cred că portarul trebuie să fi fost cel înșelat. Deși asta nu înseamnă că am abandonat abordarea mea anterioară întrucât cele două versiuni nu sunt, într-o anumită măsură, incompatibile. Nu este clar dacă portarului vede clar sau este înșelat. Am spus că omul a fost înșelat. În cazul în care portarul înțelege clar, atunci ar putea exista unele îndoieli cu privire la aceasta, dar în cazul în care portarul a fost înșelat, atunci omul este obligat să creadă același lucru. Asta ar însemna că portarul nu înșeală el însuși, ci este doar atât de naiv încât ar trebui demis imediat. În cazul în care portarul greșește personal nu va suferi, dar omul va avea de suferit enorm.

Ați ajuns la o altă opinie,” spuse preotul, „sunt mulți care spun că povestea nu dă nimănui dreptul să-l judece pe portar. El pare oricum să fie încă în serviciul legii, astfel încât aparține legii, și deci e dincolo de ceea ce omul are dreptul să judece. În acest caz, nu putem să credem în varianta că portarul este subordonat omului. Chiar dacă trebuie să stea la intrarea în lege, serviciul lui îl face incomparabil mult superior decât dacă ar fi trăit liber în lume. Omul a ajuns la lege pentru prima dată și portarul este deja acolo. Datorită poziției sale în cadrul legii, a te îndoi de valoarea lui ar însemna să te îndoiești de lege.

Nu pot să spun că sunt complet de acord cu acest punct de vedere„, declară Ion clătinînd din cap, „întrucât dacă aș accepta va trebui să accept faptul că tot ceea ce a spus de portarul este adevărat. Dar dumneavoastră ați explicat deja foarte pe larg că asta nu e posibil.

Nu„, spuse preotul, „nu trebuie să acceptați totul ca fiind adevărat, trebuie doar să-l acceptați ca necesar.

Deprimant punct de vedere„, spuse Ion. „Minciuna transformată în regulă a lumii.” Ion spunea aceasta ca și cum ar fi fost cuvântul lui final dar nu și concluzia lui. Era prea obosit să se gândească la toate ramificațiile poveștii, și tipul de gândire indusă nu îi era familiară, lucruri nerealiste, lucruri mai potrivite pentru funcționarii instanței în discuțiile dintre ei decât pentru el. Povestea simplă își pierduse forma sa inițială, el dorise să despice firul în patru, iar preotul, care acum simțit destul de plin de compasiune, permisese acest lucru și acceptase comentariile lui Ion fără să le contrazică, deși punctul său de vedere era cu siguranță foarte diferită de al lui Ion.

În tăcere, se mai plimbară un timp, Ion rămânând aproape de preot, fără să știe unde este. Lampa din mâna lui se stinsese de mult. La un moment dat, chiar în fața lui, crezu că vede statuia unui sfânt prin strălucirea argintului de pe ea, dar dispăru repede înapoi în întuneric. Astfel încât pentru a nu rămâne în întregime dependent de preot Ion îl întrebă:

Suntem acum aproape de intrarea principală, nu?

Nu„, spuse preotul, „suntem încă departe de ea. Vreți deja să plecați?” Ion nu se gândise până atunci să plece, dar spuse imediat:

Da, cu siguranță, trebuie să plec. Sunt șef de departament într-o bancă și sunt oameni care mă așteaptă, am venit aici doar pentru a-i arăta unui client străin catedrala.

Bine„, spuse preotul întinzându-i mâna, „mergeți atunci.

Dar nu pot să găsesc drumul de unul singur în acest întuneric„, spuse Ion.

Luați-o la stânga, până lângă perete„, spuse preotul, „apoi continuați de-a lungul peretelui, fără a-l părăsi și veți găsi o cale de ieșire.” Preotul se îndepărtă doar câțiva pași de el, când Ion strigă deja cu voce tare,

Vă rog, așteptați!

Aștept„, spuse preotul.

Mai doriți ceva de la mine?” întrebă Ion.

Nu„, spuse preotul.

Ați fost atât de prietenos cu mine mai devreme„, spuse Ion, „și mi-ați explicat totul, dar acum mă abandonați ca și cum nu aș fi fost nimic pentru dumneavoastră.

Trebuie să vă plecați„, spuse preotul.

Da, așa e„, spuse Ion, „sper să mă înțelegeți.

În primul rând, dumneavoastră aveți nevoie să înțelegeți cine sunt eu„, spuse preotul.

Sunteți preotul închisorii„, spuse Ion, și se apropie de preot, nu era așa de important pentru el să plece direct înapoi la bancă după vremea de afară, ar putea foarte bine să rămână acolo unde era.

Asta înseamnă că fac parte din instanță„, spuse preotul. „Deci, de ce aș vrea ceva de la dumneavoastră? Instanța nu vrea nimic de la dumneavoastră. Ea vă acceptă atunci când veniți și vă permite să plecați atunci când plecați.

(Traducere şi adaptare după Der Process, de Franz Kafka)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *