» » » » » » 24. Idiocrația – Parcul

24. Idiocrația – Parcul

Parcul

Pajişti şi aspersoare. Parcul Rozelor. Ultimele picături de Ponsanto se scurg din gura aspersoarelor şi, după o scurtă pauză, apa izbucneşte cu tărie peste florile uscate. Ion, împreună cu membrii cabinetului, admiră schimbarea.

Un consilier:

-„Nu merge.”

Ion:

-„Ba da. Asta-i apă.”

-„Vreau să spun, plantele nu cresc.”

-„Păi, după cum ţi-am spus, o să dureze ceva timp. îţi aminteşti?”

Prefectul Vâţu se apropie cu un grup de oameni:

-„Aha, ăsta-i băiatul meu! Cum merge? Ai rezolvat problema?”

-„Ei bine, da, Domnule Prefect. Aşa cred. Va dura puţin dar, dacă avem răbdare cu toţii, sunt foarte sigur că va merge. Culturile vor începe să crească, furtunile de nisip se vor opri, iar economia îşi va reveni. Trebuie doar să aveţi răbdare… Cât despre iertarea mea…”

Vâţu îl strânge prieteneşte în braţe, de-i trosnesc oasele:

-„Omul meu!”

* * *

În clădirea Prefecturii, Vâţu se adresează consilierilor. Ion e lângă Nela, Dinu şi membrii cabinetului. Prefectul Vâţu:

-„Astăzi, am rezolvat cea mai mare problemă din istoria noastră. Cum?… Ăăă… Vă aduceţi aminte că am angajat pe Secretarul Nu Sunt Sigur? El a găsit o soluţie ştiinţifică cu ajutorul a… ăăă… apei şi a… ăăă, electroliţilor.”

Audienţa dă din cap, impresionată, aprobând la auzul cuvântului „electroliţi”.

-„Şi Nu Sunt Sigur a aplicat ştiinţa aia la plante. Aşa că acum vom avea ce mânca! Problema s-a rezolvat!”

Mulţimea fluieră. Luminile se focalizează pe Ion. Consilierii îl bat pe spate pe Ion, felicitându-l.

-„Şi toate chestiile astea or să oprească şi furtunile de nisip, foametea, ambulanţele, şi economia.” (Pauză pentru a permite mulţi,ii să aplaude.) „Şi uite-aşa voi urca eu în sondaje! Şi o să-mi fac propriul meu sondaj – vă daţi seama despre ce vorbesc?! Propriul meu sondaj!”

Mulţimea e în delir, în timp de Prefectul Vâţu face semnul victoriei cu mâna. Ion priveşte la mulţimea dezlănţuită puţin neliniştit. Se apleacă spre Preşedinta Tribunalului:

-„Deci… Se pare că toată lumea e fericită acum. Crezi că aş putea obţine iertarea acum?”

Preşedinta Tribunalului:

-„Aha, Vâţu spunea că o să fii iertat imediat cum or să înceapă să crească culturile. În felul ăsta intri la zdup de voie dacă plantele nu vor creşte. Ştie să te motiveze.”

* * *

În dormitorul său din Prefectură, Ion priveşte pe fereastră la florile moarte din Parcul Rozelor. Nela e întinsă în pat. Ion:

-„Oho… Dacă treaba asta va merge, înseamnă că am salvat ţara. Nu mi s-a mai întâmplat până acum.” Fremătând: „Sper să înceapă să crească ceva cât de curând. Nu vreau să aştept prea mult pentru iertare.”

Nela:

-„Păi putem oricând încerca din nou să folosim maşina timpului.”

-„Aha. O să-l pun pe Dinu să facă o nouă hartă mai bună, mâine.”

Ion se aşează pe un scaun. Nela:

-„Ca să fiu sinceră, nu mă prea grăbesc să mă întorc la Iepure. Nu ştiu dacă asta e din cauza vreunui drog pe care ni l-au dat în experimentul ăla, sau ce o fi, dar parcă aici mă simt mai deşteaptă decât cei mai mulţi din oamenii ăştia.”

-„Aha. Ştiu ce vrei să spui.”

-„E un sentiment plăcut.” Gânditoare: „Crezi că Einstein, în timp ce se plimba gândindu-se, considera că toată lumea e de rahat?”

-„Ha… nu m-am gândit niciodată la chestia asta…”, răspunde Ion. „Acum înţeleg de ce a construit el bomba aia..:”

Ion se întinde pe jos în dormitor. Nela:

-„Ştii ce, nu trebuie să dormi pe jos. Nu muşc.”

Ion e descumpănit, şi puţin stângaci:

-„Oh, ah… e-n regulă. Nu vroiam să ai probleme cu Iepure, dormind cu un străin.”

Nela nu se mai poate stăpâni şi izbucneşte în râs. Ion se urcă în pat, nervos. Nela:

-„E bine că te-ai răzgândit, după cum vezi e mai bine aici decât pe jos.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *