» » » » 26 ianuarie, ziua „tovarăşului” Nicolae Ceauşescu

26 ianuarie, ziua „tovarăşului” Nicolae Ceauşescu

Nicolae CeauşescuNu am fost un fan al lui Nicolae Ceauşescu, şi nu sunt un înrăit anti-ceauşist. A fost o epocă, cu relele şi cu binele ei. Rău pentru persoanele cu iniţiativă, dar şi pentru hoţi, bine pentru persoanele comode, dar şi pentru oportunişti. Totul trebuia nivelat, cu excepţia susţinătorilor regimului care puteau ridica puţin capul şi se bucurau de unele favoruri speciale. O epocă specifică dictaturilor.

Nicolae Ceauşescu s-a născut la 26 ianuarie 1918, într-o familie de ţărani, la Scorniceşti, şi a murit executat la 25 decembrie 1989, la Târgovişte. A fost conducătorul Republicii Socialiste România din 1965 şi până la căderea regimului comunist, la 22 decembrie 1989.

După absolvirea şcolii primare, Ceauşescu pleacă la Bucureşti, unde se angajează ca ucenic cizmar.

În 1932 devine membru al Partidului Comunist Român. În 1933 este arestat pentru prima oară, pentru agitaţie comunistă în timpul unei greve. În 1934 urmează încă trei arestări – pentru colectare de semnături în sprijinul eliberării unor muncitori feroviari acuzaţi de activitate comunistă şi pentru alte acţiuni similare. În urma acestor arestări, este etichetat de autorităţile vremii drept „agitator comunist periculos”, precum şi „distribuitor activ de material de propagandă comunistă şi antifascistă”. În 1936 este din nou arestat, de data aceasta fiind condamnat la doi ani de închisoare şi încarcerat la Închisoarea Doftana.

În 1939 o întâlneşte pe Elena Petrescu, cu care se căsătoreşte în 1945 – aceasta va avea o influenţă crescândă asupra carierei sale politice pe parcursul următoarelor câteva decenii şi va fi executată alături de el în 1989. Ceauşescu e arestat şi condamnat din nou în 1940, iar în 1943 este transferat la închisoarea de la Târgu Jiu, unde împarte celula de detenţie cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, în scurt timp devenind protejatul acestuia. După cel de-al doilea război mondial, în timp ce controlul sovietic asupra României devenea tot mai pronunţat, Ceauşescu este numit ca secretar al Uniunii Tineretului Comunist – U.T.C. – (1944-1945).

După acapararea puterii de către comunişti în 1947, Ceauşescu devine ministru al agriculturii, iar mai apoi ministru-adjunct al forţelor armate în regimul lui Gheorghiu-Dej. În 1952, devine membru al Comitetului Central (CC) al Partidul Muncitoresc Român(PMR), la doar câteva luni după eliminarea „fracţiunii moscovite” (condusă de Ana Pauker) din conducerea partidului. În 1954, Ceauşescu devine membru plin al Biroului Politic al PMR, iar ulterior ajunge să ocupe poziţia numărul doi în ierarhia PMR.

La trei zile de la moartea lui Gheorghiu-Dej, în martie 1965, Ceauşescu preia funcţia de secretar general al Partidului Muncitoresc Român (acesta era numele Partidului Comunist Român la acea vreme, după asimilarea forţată, în 1948, a unei aripi a Partidului Social Democrat).

(Aveam câţiva ani pe atunci, în 1965, vreo 8. Dar îmi aduc aminte că aflasem, eu şi ceilalţi copii de la ţară, de la părinţi, că s-a întâmplat ceva grav, moartea lui Gheorghiu-Dej, şi urmează să fie ales noul şef de stat, dintre Chivu Stoica şi Nicolae Ceauşescu. Părinţii spuseseră că ar fi bine să fie ales Chivu Stoica, fiindcă e om bun, dar nu a fost să fie aşa. Stăteam aproape mereu cu urechile ciulite la difuzorul de la radioficare, deşi nu înţelegeam nimic din ce se întâmplă. Iar când a fost ales Nicolae Ceauşescu, aceasta a fost prima mea dezamăgire pe plan politic.)

Una dintre primele acţiuni ale lui Ceauşescu, odată ajuns la putere, a fost redenumirea Partidului Muncitoresc Român în Partidul Comunist Român. În acelaşi timp, el afirmă că România a devenit o ţară socialistă şi decide schimbarea numelui oficial al ţării din Republica Populară Română (R.P.R.) în Republica Socialistă România (R.S.R.).

În 1967, Ceauşescu devine preşedintele Consiliului de Stat, consolidându-şi astfel poziţia. La începutul carierei sale ca şef al statului, Ceauşescu s-a bucurat de o oarecare popularitate, adoptând un curs politic (aparent) independent faţă de Uniunea Sovietică. În anii ’60, Ceauşescu pune capăt participării active a României în Pactul de la Varşovia, deşi formal ţara va continua să facă parte din această organizaţie până la dizolvarea acesteia. Prin refuzul său de a permite armatei române să ia parte la invazia Cehoslovaciei alături de trupe ale ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia şi o atitudine de condamnare publică activă a acestui act, Ceauşescu reuşeşte pentru o vreme să atragă atât simpatia compatrioţilor săi, cât şi pe cea a lumii occidentale.

Afis propagandistic cu Nicolae Ceauşescu

În 1974, Ceauşescu îşi asumă titlul de Preşedinte al Republicii Socialiste România. Pe plan extern, Ceauşescu urmează un curs aparent independent faţă de cel Moscovei şi al majorităţii ţărilor blocului comunist. In CAER, la indicaţia lui, delegaţiile române se opun la toate propunerile venite din partea URSS. De exemplu, România este una dintre cele doar două ţări comuniste care a participat la Jocurile Olimpice organizate la Los Angeles, în Statele Unite ale Americii în 1984. De asemenea, România este singura ţară din blocul răsăritean, cu excepţia URSS, care la acea vreme, întreţinea relaţii diplomatice cu Comunitatea Europeană, cu Israelul si cu R.F.Germania. Un tratat incluzând România pe lista ţărilor favorizate de Comunitatea Europeană este semnat în 1974, iar în 1980 este semnat un acord vizând schimburile de produse industriale între România şi Comunitatea Europeană. Acest fapt a determinat vizitarea oficială a României de către doi preşedinţi ai Statelor Unite ale Americii (Nixon si Ford).

În ciuda cursului independent în relaţiile politice internaţionale, introdus încă de Gheorghiu Dej, Ceauşescu se opune cu încăpăţânare introducerii oricăror reforme liberale pe plan intern. În anii ’80, după venirea lui Mihail Gorbaciov la conducerea Uniunii Sovietice, opoziţia lui Ceauşescu faţă de linia sovietică este dictată în principal de rezistenţa lui faţă de de-stalinizare. Securitatea continuă să îşi menţină controlul draconic asupra mediilor de informare şi înăbuşă în faşă orice tentativă de liberă exprimare şi opoziţie internă.

Cu prilejul vizitelor efectuate în 1971 în China şi Coreea de Nord, Ceauşescu e fascinat de ideea transformării naţionale totale, aşa cum era ea prefigurată în programul Partidului Muncitoresc Coreean şi deja pusă în aplicare sub egida Revoluţiei Culturale din China. La scurtă vreme după întoarcerea sa în ţară, Ceauşescu începe transformarea sistemului autohton după modelul nord-coreean, influenţat fiind de filozofia preşedintelui Kim Il Sung (Juche). Cărţi nord-coreene pe această temă sunt traduse în română şi distribuite pe scară largă în ţară.

Începând cu 1972, Ceauşescu trece la punerea în aplicare a unui proiect de „sistematizare” a localităţilor urbane şi rurale. Prezentat de către maşina de propagandă ca fiind un pas major pe calea „construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate”, programul debutează la sate prin demolări în masă ale gospodăriilor ţărăneşti şi strămutarea familiilor afectate în apartamente de bloc. Demolarea satelor este de fapt o încununare a politicii de industrializare forţată, care a dus la destructurarea societăţii rurale Româneşti. Apogeul acestui program a fost însă reprezentat de demolarea a numeroase monumente istorice, inclusiv biserici şi remodelarea Bucureştiului în stil ceauşist (peste o cincime din centrul capitalei a fost afectată). Casa Poporului (actualmente sediul Parlamentului) se numără printre cele mai mari construcţii din lume, ocupând in aceasta privinţă locul doi, după Pentagon. Proteste venite din partea unor organizaţii neguvernamentale internaţionale au jucat un rol important în stăvilirea acestor planuri megalomane şi probabil în salvarea a ceea ce a mai rămas din monumentele istorice aflate pe lista neagră a dictatorului.

La 22 decembrie 1989, forţaţi de revoluţie, soţii Ceauşescu părăsesc capitala la bordul unui elicopter, împreună cu Emil Bobu şi Manea Mănescu. Fac o scurtă escală la Snagov, după care îşi continuă drumul spre Târgovişte, unde abandonează elicopterul. Cei doi fac autostopul şi sunt luaţi in maşină. În final, fiind aflaţi în custodia miliţiei, cei doi sunt predaţi autorităţilor militare.

Judecarea si executia lui Nicolae Ceauşescu

La 25 decembrie 1989, soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt judecaţi, după un proces sumar de un tribunal militar ad-hoc, condamnaţi la moarte şi executaţi, la câteva minute după pronunţarea sentinţei. Tribunalul respectiv, a cărui legitimitate a fost ulterior contestată, şi-a asigurat un loc special în istorie prin faptul că avocatul însărcinat cu apărarea lui Ceauşescu a făcut front comun cu procurorul, în loc să îşi apere „clientul”.

(Sursa: Wikipedia)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *