» » » » » » 30. Idiocrația – Cafeneaua

30. Idiocrația – Cafeneaua

postat în: Idiocraţia | 0

Cafeneaua

Ion face tot ce poate să ţină câinii la distanţă, agitând deasupra capului restul de  volan care-i rămăsese agăţat de mână, şi ascunzându-se în spatele Chisăliţei distruse.

Nela şi Dinu intră în fugă pe stadion. Nela se apropie cât poate de mult de loja Prefectului, strigând la el:

– Domnule Prefect! Domnule Prefect! Trebuie să opriţi asta! Plantele şi-au revenit!”

Prefectul Vâţu, aflat între două dame de companie, se uită în spate la Nela care striga la el. Către cele două dame:

– „Cred că puicuţa asta mă vrea.”

Nela strigă în continuare:

– „Ion – vreau să spun Nu Sunt Sigur – a avut dreptate! Merge! Plantele au început să crească!”

Vâţu se uită la Nela cu condescendenţă:

– „Sigur că da. Trebuie să stai la rând, păpuşă. Am destul pentru toată lumea.”

Nela îl vede pe Ion pe stadion. Câteva rânduri de scaune mai jos de locul unde se afla ea, vede un cameraman în zona presei, care filma Reabilitarea pentru ecranul gigant al stadionului. îi vine o idee:

– „Dinule, du-te şi ia-l pe tipul ăla cu camera, să-l ducem la culturile alea pe care le-am văzut înverzite. Spune-i să transmită în direct.”

Scoate un teanc de bani:

– „Dă-i banii ăştia! Mituieşte-l! O să opresc până la urmă porcăria asta.”

Dinu pleacă. Nela strigă la Vâţu:

– „Domnule Prefect! Trebuie să mă crezi!”

Agenţii de pază o împing pe Nela înapoi. Comandantul Armatei o recunoaşte:

– „Hei, asta nu-i curva lui Nu Sunt Sigur?”

Prefectul Vâţu:

– „Ah, chiar. Ea e.”

Nela:

– „Să priviţi pe ecranul gigant! în câteva minute! Culturile cresc!”

Preşedinta Tribunalului:

– „Şi dacă are dreptate?”

Prefectul cade pe gânduri pentru câteva clipe:

– „Hmmm… Bine, ai cinci minute la dispoziţie.” Strigă către cineva: „Frânghie!”

La auzul acestei comenzi, audienţa începe să strige sacadat

– „Frânghie! Frânghie! Frânghie!”

O frânghie este coborâtă din plafon. Ion se caţără pe ea cât de bine poate, cu restul de volan legat de mână. Ajuns la capătul de sus al frânghiei, constată că nu are unde să se mai ducă, lovindu-se de suprafaţa plată a plafonului. Realizează că nu este decât o glumă crudă pentru a-i prelungi suferinţa-

Nela se uită la ecranul stadionului cu speranţă. Către ea însăşi:

– „Hai, Dinule. Poţi s-o faci.”

* * *

Pe drum, noaptea. Dinu conduce cu viteză, cu cameramanul în maşină. Ceva îl face să caşte ochii. Opreşte maşina:

– „Uau” Ia te uită!”

O cafenea. Un indicator care clipea anunţa: REDUCERI LA JUMĂTATE PENTRU CAFEA CU LAPTE

Cameramanul:

– „Drace, asta-i o afacere bună.”

Dinu scoate banii pe care i-i dăduse Nela:

– „Am un teanc de bani la mine. Nu mai ţin minte pentru ce erau.”

Cameramanul:

– „Probabil pentru cafea cu lapte.”

– „Aşa e. Probabil.”

Intră amândoi în cafenea.

* * *

Ion se agaţă de frânghie încercând cu disperare să-şi salveze viaţa. Strânge cu mâinile cât de tare poate, dar puterile îl lasă încetul cu încetul. Dildozerul se apropie de el. Ion strigă la şofer:

– „Celălalt şofer a zis despre tine că eşti o mumie!”

Dildozerul îşi schimbă direcţia îndreptându-se mânios către Găuritorul de funduri. Găuritorul de funduri se îndrepta spre Ion. Fu lovit cu putere de Dildozer şi răsturnat cu roatele în sus.

* * *

Nela este încă reţinută de agenţii de securitate. Se uită când la Ion, când la ecranul gigant al stadionului.

– „Hai Dinule, de ce îţi ia aşa de mult timp!”

* * *

Dinu şi cameramanul ies din cafenea cu câte un pahar de cafea, satisfăcuţi. Păşesc încet. Dinu e încă în boxeri, Cameramanul:

– „Omule… a fost grozav.”

Dinu:

– „Aha… (privind în jos) Hei, aveam oare pantalonii pe mine când am intrat?”

Cameramanul:

– „Rahat. Ia uite cum arăt în pantalonii ăştia, ca un spiriduş?” Mai ia o gură de cafea, satisfăcut. Cameramanul observă ceva. „Hei, ia uite, la cafenea.”

Dinu:

– „Oh, da.”

Se holbează amândoi la el pentru o clipă. Ochii lui Dinu cad pe un baner pe care scrie: „Băutura oficială exotică a bărbaţilor pentru reabilitare”.

– „Stai aşa… Asta îmi aduce aminte de ceva…” Dinu face ochii mari pe cuvântul „Reabilitare”. Rămâne blocat pe el o perioadă. „Ohhh!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.