» » » » » Avem datoria morală de a participa la cercetarea biomedicală prin voluntariat?

Avem datoria morală de a participa la cercetarea biomedicală prin voluntariat?

Laboratory

În lucrarea sa, „Cercetarea științifică este o datorie morală”, John Harris susține că indivizii au datoria morală de a participa la cercetarea biomedicală prin voluntariat ca subiecți de cercetare, argumentând că susținerea cercetării biomedicale este o obligație morală atât pentru indivizi, cât și pentru societate. El susține aceasta prin ceea ce numește principiul beneficiarității (obligația morală de a preveni vătămările grave) și principiul corectitudinii, care se referă la interdicția „călătorului gratuit” (”free rider” – cineva care profită de anumite beneficii fără a plăti pentru ele), respectiv suntem obligați să împărtășim sacrificiile care fac posibile practici sociale de care beneficiem. Harris afirmă că cercetarea biomedicală este un bun social important, dar Harris reușește să demonstreze doar că o astfel de participare și sprijin este un bun moral printre multe alte bunuri morale, în timp ce nu arată că există o datorie morală de a participa în special la cercetarea biomedicală. Principiile beneficiarității și corectitudinii duc doar la o argumentare imperfectă în a ajuta pe cei care au nevoie și pentru a partaja sacrificările pe care alții le-au făcut pentru binele public. Această obligație este discreționară în argumentarea lui Harris, în sensul că indivizii sunt liberi să aleagă când, unde și cum să-i ajute pe ceilalți care au nevoie. Harris nu a reușit să pretindă un statut special pentru cercetarea biomedicală în rândul tuturor celorlalte bunuri sociale.

Majoritatea argumentelor lui Harris privesc îndatoririle morale ale indivizilor. Dar mulți bioeticieni afirmă că datoria morală a unei societăți de a susține cercetarea biomedicală este mai bine să fie abordată separat.

Cea mai mare parte a acestei lucrări se referă la argumentele fundamentale ale lui Harris concorm cărora toți cei care au beneficiat de știința medicală modernă – practic toți cei care trăiesc în națiunile industrializate – au o obligație morală de a se oferi voluntar ca subiecte de cercetare.

În opinia altor bioeticieni, Harris face o greșeală retorică gravă prin hiperbolizare. De exemplu, Harris citează punctul A.5 din Asociația Medicală Mondială: „Principiile etice pentru cercetarea medicală care implică subiecți umani”, 2 denumită în mod obișnuit Declarația de la Helsinki.

”În cercetarea medicală pe subiecți umani, considerentele legate de bunăstarea subiectului uman ar trebui să aibă prioritate față de interesele științei și societății.”

Conform lui Harris, „acest paragraf este larg citat în susținerea restricțiilor privind cercetarea științifică și este interpretat ca necesitând ca întreaga cercetare a subiectului uman să fie în interesele îngust concepute ale subiecților cercetați. Acest articol declarativ a devenit aproape incontestabil ” (p. 243).

Dar Harris nu oferă nicio singură citare pentru a susține această afirmație. Autorii citați afirmăc că nu cunosc niciun caz în care acest paragraf să fi fost interpretat atât de restrâns și sugerează că o astfel de construcție confundă combină cu terapia, ceea ce este în mod evident contrar scopului Declarației. Interpretarea ulterioară a acestui paragraf de către Harris este mai corectă: „A spune că interesele subiectului trebuie să aibă prioritate față de cele ale altora … trebuie înțeleasă ca modalitatea de a reafirma faptul că interesul profesional limitat al unui cercetător nu trebuie să aibă prioritate asupra drepturilor subiecților de cercetare „(p. 244).

Harris, de asemenea, hiperbolizează în prima sa propoziție, afirmând că: „Știința este atacată” și ne sfătuiește să ne amintim că „obligația morală puternică impune întreprinderea, susținerea și participarea la cercetarea științifică, în special cercetarea biomedicală, și imperativul moral care stă la baza acestor obligații „(p. 242). Dar apoi, până la sfârșitul articolului, el califică datoria morală de a participa la cercetarea biomedicală la limita existenței.

Argumentele lui Harris reușesc doar să demonstreze că o astfel de participare și sprijin este un bun moral printre multe altele, dar că nu există nicio datorie morală de a susține și/sau de a participa la cercetarea biomedicală, cu excepția, situațiilor de urgență rare.

Sursa: John Harris, ”Scientific research is a moral duty”, în J. Med. Ethics 2005;31;242-248, doi:10.1136/jme.2005.011973

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *