Home » Articole » RO » Știință » Fizica » Bosonul Higgs (Particula lui Dumnezeu) descoperită la CERN

Bosonul Higgs (Particula lui Dumnezeu) descoperită la CERN

postat în: Fizica 0
[singlepic id=2 w=320 h=240 float=left]Fizicienii de la Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare (CERN) au anunţat descoperirea unei noi particule subatomice foarte asemănătoare cu bosonul Higgs, cunoscut şi sub numele de Particula lui Dumnezeu. Această descoperire ar putea conduce la o nouă înţelegere a modului în care s-a format Universul.

Rolf-Dieter Heuer, directorul general CERN, consideră că această descoperire este o dată importantă în istoria ştiinţei, marcând începutul sfîrşitului pentru cel mai lung şi mai scump proiect de cercetare din istoria omenirii.

În cazul în care nu se confirmă că aceasta este bosonul Higgs, descoperirea rămâne de o importanţă capitală în cazul unei noi particule subatomice, putând ajuta la dezvoltarea unor noi teorii fizice. Deocamdată, până la confirmare, particula este denumită „Higgslike” (asemănătoare cu particula Higgs).

[singlepic id=1 w=320 h=240 float=right]Conform Modelului Standard din fizica particulelor, bosonul Higgs este singura manifestare vizibilă a unui câmp de forţe invizibil, universal rîspândit în Cosmos, care străbate fără probleme materia şi marchează particule elementare fără masă care altfel ar fi invizibile. Fără acest câmp Higgs, toate formele elementare de materie ar circula una pe lângă alta cu viteza luminii fără a interfera. Nu ar mai exista astfel nici atomi, nici viaţă.

Prin studierea bosonilor, fizicienii speră să găsească răspunsuri la întrebări precum ce este materia neagră care formează câmpul gravitaţional al galaxiilor, de ce este universul făcut din materie şi nu din antimaterie, etc. Se speră de aemenea ca această descoperire să ajute la dezvoltarea teoriei supersimetriei, prin care se pot descoperi apoi noi particule, inclusiv cele care formează materia neagră.

Particula. cu o masă de 125,3 miliarde electron volţi, a fost descoperită cu ajutorul acceleratorului Large Hadron Collider de la CERN, cea mai mai instalaţie de cercetare din lume, prin care sunt ciocniţi protonii.

În teori cuantică, particulele elementare se împart în două categorii: fermionii, care sunt unităţi de masă, precum electronii, şi bosonii, care sunt unităţi de energie, precum fotonul.

Câmpul energetic cosmic amorf a fost prezis în 1964 de Peter Higgs, fizician şi profesor la Universitatea Edinburgh, împreună cu alţi cinci oameni de ştiinţă. Conform acestei teorii, câmpul Higgs produce propriile particule cuantice, cu o viaţă de o milionime de secundă.

Leon Lederman, fost director la Fermilab, a denumit bosonul Higgs drept „Particula lui Dumnezeu” în cartea sa cu acelaşi nume.

Au mai existat încercări anteriore în cadrul acceleratorului de la CERN de a descoperi bosonul Higgs dar, datorită unor defecţiuni, acesta a trebuit să fie închis timp de doi ani pentru reparaţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *