» » » » » » Bruno Latour și Steve Woolgar, Viața de laborator (Laboratory Life)

Bruno Latour și Steve Woolgar, Viața de laborator (Laboratory Life)

Laboratory

Viața de laborator: Construcția faptelor științifice este o carte din 1979 a sociologilor științelor Bruno Latour și Steve Woolgar.

Această carte influentă īn domeniul studiilor științifice prezintă un studiu antropologic al laboratorului științific al lui Roger Guillemin la Institutul Salk. Ea avansează o serie de observații privind modul īn care se desfășoară activitatea științifică, inclusiv descrierile relației complexe dintre practicile de laborator de rutină efectuate de oamenii de știință, publicarea lucrărilor, prestigiul științific, finanțele cercetării și alte elemente ale vieții de laborator.

Cartea este considerată a fi una dintre cele mai influente lucrări din tradiția studiilor de laborator din cadrul Științei și Tehnologiei. Este inspirat, dar nu īn īntregime dependent de abordarea etnomethodologică. La rāndul său, a servit drept sursă de inspirație pentru Teoria Rețelelor Actorilor (sau ANT); multe dintre conceptele de bază ale ANT (precum transcrierea, inscripția, traducerea și desfășurarea rețelelor) sunt prezente īn Viața de Laborator.

Latour și Woolgar afirmă că lucrarea lor „privește modul īn care activitățile zilnice ale oamenilor de știință care lucrează conduc la construirea faptelor științifice”. Viața de laborator este deci opusă studiului momentelor scandaloase īn care funcționarea așa-numită „normală” a științei a fost perturbată de forțele externe. Īn schimb, Latour și Woolgar dau o notă despre cum se produce faptele științifice īntr-un laborator in situ sau cum se īntāmplă.

Un antropolog vizitează laboratorul

Metodologia inițială a Laboratorului de Viață implică o „ciudățenie antropologică” īn care laboratorul este un trib străin cercetătorului. Studiul de laborator īncepe cu o relatare semi-ficționată a unui observator ignorant care nu știe nimic despre laboratoare sau oameni de știință. Īn acest context, Latour și Woolgar „susțin” cunoștințele lor anterioare despre practica științifică și, īn mod ironic, īntreabă īntrebări aparent absurde despre practicile observate īn laborator, cum ar fi „Sunt dezbaterile īncălzite īn fața tabloului o parte a unui concurs de jocuri de noroc ?“ La īntrebarea și la răspunsul la aceste īntrebări, īnțelegerea observatorului cu privire la practicile de laborator este rafinată treptat, ducānd la o concentrare puternică asupra importanței documentelor pe hārtie.

Observatorul recunoaște īn curānd faptul că toți oamenii de știință și tehnicienii din laborator scriu īntr-un fel și că puține activități din laborator nu sunt legate de un fel de transcriere sau inscripție. Observatorul străin descrie laboratorul ca fiind un „trib ciudat” de „scriitori compulsivi și maniacali … care petrec cea mai mare parte a zilei de codare, marcare, modificare, corectare, citire și scriere”. Echipamentele de laborator mari și costisitoare (cum ar fi bioanalizele sau spectrometrele de masă) sunt interpretate ca „dispozitive de inscripționare” care au unicul scop de a „transforma o substanță materială īntr-o figură sau īntr-o diagramă”. Īn acest fel, observatorul lucrează pentru a organiza și sistematiza laboratorul astfel īncāt „a īnceput să preia apariția unui sistem de inscripție literară”.

După ce a concluzionat că „producerea de lucrări” pentru publicarea īntr-o revistă științifică este punctul central al unui laborator, observatorul urmărește īn continuare „să considere lucrările ca obiecte īn același mod ca și produsele fabricate” (71). Aceasta implică īntrebarea cu privire la modul īn care sunt produse hārtiile, la elementele constitutive (sau la materiile prime) și la motivul pentru care aceste lucrări sunt atāt de importante. Īn primul rānd, autorii recunosc că, īn lucrări, „unele declarații au apărut mai mult ca altele” (76). Din această observație, se construiește un continuum de cinci elemente de facticitate, care se īntinde de la declarațiile de tip 5, care sunt considerate date ca date de tip 1, care sunt speculații necalificate, cu diferite nivele intermediare īntre ele. Concluzia la care se ajunge este că declarațiile dintr-un laborator călătoresc īn mod obișnuit īn sus și īn jos acest continuum, iar scopul principal al unui laborator este de a lua declarații de un nivel de facticitate și de a le transforma īntr-un alt nivel.

Cu toate acestea, Latour și Woolgar recunosc că această evidență semi-ficționată a unui observator ignorant care are ca scop sistematizarea laboratorului străin are mai multe probleme. Īn timp ce descrierile bogate ale observatorului īn laborator sunt considerate exacte, observatorul nu a stabilit că interpretarea acestor date īn ceea ce privește inscripția literară este exhaustivă sau singura modalitate prin care poate fi analizată viața de laborator. Īn cuvintele autorilor, contul observatorului nu este „imună de orice posibilitate de calificare viitoare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *