» » » » » » » » » Cămaşa la bărbaţi în portul popular

Cămaşa la bărbaţi în portul popular

postat în: Portul popular | 1

Port popular-66-Camasa barbateasca cu platca Cămaşă bărbătească cu plătea

Cămaşa bărbătească prezintă două forme principale, care sunt răspândite în mod general în portul popular bărbătesc şi se înscriu totodată şi în evoluţia cronologică a formelor de îmbrăcăminte bărbătească : este cămaşa dreaptă, care reprezintă tipul vechi şi cămaşa cu plătea, legată prin croială de forma cămăşii de oraş. Cămaşa este confecţionată din pânză ţesută din fibre vegetale în 2 iţe „pânziului”. Cânepa, cultivată în mod intens până la începutul secolului al XX-lea, a fost treptat înlocuită cu bumbacul, astăzi fiind folosită numai la confecţionarea cămăşilor de muncă.

Cea mai veche formă, „cămaşa dreaptă” prezintă o structură simplă : aceeaşi foaie de pânză din faţă („stanul din faţă”) este trecută peste umeri spre spate până jos („stanul din spate”) ; la gât foaia este răscroită, şi în faţă se despică „gura cămăşii”. Pe părţi sunt intercalaţi câte 2 clini, croiţi dintr-o foaie de pânză tăiată în diagonală, iar la subraţ este introdusă ,,broasca”, sau ,,pava” pentru lărgirea cămăşii. Mâneca dreaptă, întinsă — compusă dintr-o foaie şi „lărgămintul”, sau „clinul” (o jumătate de foaie) — se prinde de la umăr ; jos este largă, fără manşetă. Iniţial cămaşa dreaptă nu a avut guler, era tivită în jurul gâtului şi legată în faţă cu ,,cheptori” sau „aţe cu topi” (cu ciucuri). Gulerul ce a urmat era drept şi îngust, după cum confirmă şi denumirea de „betiţă”. Cămaşa este tivită la gură, la mâneci („la pumni”) şi la poală cu „tiv cu găurele”, ceea ce constituie singurul ornament, alături de câteva puncte de „tighele”, cusute în alb pe guler.

Al doilea tip de cămaşă, ce a urmat, care însă s-a purtat şi paralel cu cămaşa dreaptă, este „cămaşa cu plătea”, care se deosebeşte de cămaşa dreaptă prin croială şi prin ornamentaţia mai bogată. Plătea reprezintă un dreptunghi plasat pe umeri care este răscroit la gât, unde este prins gulerul răsfrânt („frânt”). De plătea sunt prinşi şi „stanii”, din faţă şi din spate, ambii încreţiţi, compuşi fiind, fiecare, din câte 2 foi de pânză. La subraţ cămaşa este lărgită cu clinul şi cu „broasca”, sau „pava”. Mâneca prinsă la umăr, fie întinsă, fie încreţită, este compusă dintr-o foaie şi jumătate, iar jos este încreţită şi susţinută de o „banta”.

Cămaşa cu plătea are ornamentul plasat pe piept sub formă de cercurele, „bete”, realizate cu tighel de mână, şi „sabace” (un sistem de cusătură perforată). Gulerul rămâne, în mod curent, neornamentat, iar plătea primeşte arareori un decor de chenar de jur împrejur.

În general ornamentaţia cămăşii bărbăteşti este simplă, realizată în alb, policromia fiind rară chiar şi la cămăşile mai recente. Un element de decor, care la cămăşile bărbăteşti devine mai preţios — dat fiind ornamentaţia acestora mai redusă — este „cheiţa”, cusătura de unire a foilor de pânză, care apare uneori dezvoltată într-o preţioasă creaţie artistică.

În tipologia cămăşii bărbăteşti, deşi unitară ca fond, apar unele particularităţi locale, care marchează anumite elemente de diferenţiere — mai ales — între zona de nord şi cea de câmpie a judeţului Mehedinţi, între aceste elemente se înscrie calitatea pânzei şi dimensiunea cămăşilor.

În timp ce, în zonele de nord, cămaşa bărbătească „încroşnată” este confecţionată din pânză mai consistentă (în care a persistat firul de cânepă până recent), netedă, fără ornament de linii, materialul folosit în zona de câmpie este „pânză cu mărgini”, cu vărgi dispuse pe lungime, care constituie însuşi ornamentul cămăşii. Pânză suplă, ţesută din fir de bumbac subţire este învărgată cu dungi, tot albe, realizate din fire mai groase, introduse în urzeală, fie câte o dungă singură, fie în grupe de dungi, ce se succed ritmic pe întreaga suprafaţă a pânzei. Câteodată bumbacul vărgilor este vopsit în „coajă de corcoduş” sau „călecan”, în nuanţă de cafeniu, iar în zonele de sud vărgile sunt făcute clin borangic de nuanţă gălbuie. După spălat pânză se adună şi vărgile — mai groase — se ondulează. „Pânză cu mărgini” se face „zgârcită” după spălat, vărgile se încreţesc şi se înşiră ca mărgelele. Aşa este pânză bărbaţilor, spunea Curetin Gheorghe, de 94 ani, din Devesel.

O altă notă de diferenţiere între cămăşile celor două zone opuse este dimensiunea. Cămaşa din nord nu depăşeşte dimensiunea obişnuită de 1 1/2—2 foi la stan, şi 1/2 foaie la clini, iar lungimea ajunge până la genunchi. Cămaşa din sud, specifică Câmpiei dunărene, are dimensiuni neobişnuite : largă, ajungând până la 3 foi stanul cu „clini înfundaţi”, având în plus şi clinul de la subraţ. Lungimea „bate călcâiele” şi, pentru a facilita mersul, cămaşa se „încinge cu sân” (ridicând mâinile se leagă la mijloc, ca apoi să atârne bluzată peste brâu).

Ornamentaţia este de asemenea mai abundentă în câmpie, unde pe lângă decorul vărgilor apar şi cusături de „sabace” pe piept, ca şi „bebilurile” (mici colţişori dantelaţi, făcuţi cu acul) la marginea tivurilor.

Deci diferenţierile de detaliu ale cămăşilor din cele două zone opuse ale judeţului sunt evidente, remarcând elementele specifice cămăşii bărbăteşti din zona de sud, care se încadrează în tipologia întinsei arii a câmpiei dunărene.

Sursa: Arta populara din Mehedinti – Paul Petrescu , Georgeta Stoica , Elena Secosan , Pavel Ciobanu

  1. maria robu
    |

    buna ziua ma intereseaza sa achizitionez o camasa barbateasca alba cu mineca larga incretita in manseta ingusta si cu tunica la git cit mai discret ornamentata tot cu alb multumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *