Home » Articole » RO » Afaceri » Economie » Capitalul și bogăția unei țări

Capitalul și bogăția unei țări

postat în: Economie 0

Termenii „capital” și „bogăție” pot fi considerați într-un fel sinonimi. În unele definiții se folosește cuvântul „capital” pentru a descrie formele de bogăție acumulate de ființele umane (clădiri, mașini, infrastructură, etc.) excluzând terenurile și resursele naturale care nu au fost obținute prin acumuleze, și deci sunt o formă de bogăție dar nu fac parte din capital. Dar în mod firesc este greu să se evalueze valoarea terenurilor și a resurselor naturale, de separat valoarea acestora de valoarea adăugată de investiții. Din această cauză toate aceste forme de bogăție se includ de obicei în capital, practic considerându-se cei doi termeni ca fiind echivalenți.

Se poate defini „bogăția națională” sau „capitalul național” ca fiind valoarea totală de piață a tot ceea ce dețin rezidenții și guvernul dintr-o anumită țară, la un moment dat în timp, cu condiția să poată fi tranzacționate pe o anumită piață. Se compune din suma totală a activelor non-financiare (terenuri, locuințe, inventar comercial, alte clădiri, mașini, infrastructură, brevete, și alte active profesionale deținute direct) și active financiare (conturi bancare, fonduri mutuale, obligațiuni, acțiuni, investiții financiare toate tipurile, polițe de asigurare, fonduri de pensii, etc.), minus valoarea totală a obligațiilor financiare (datorii). Activele și pasivele persoanelor fizice constituie bogăția privată sau capitalul privat. Activele și pasivele deținute de guvern și alte entități guvernamentale (autorități locale, agenții de asigurări sociale etc.) constituie averea publică sau capitalul public. Prin definiție, capitalul național este suma acestor doi termeni:

Capitalul național = Capitalul privat + Capitalul public

Bogăția publică în majoritatea țărilor dezvoltate este în prezent nesemnificativă (sau chiar negativă, dacă datoria publică depășește activele publice). Bogăția privată este mai importată aproape în toate țările.

Deși Thomas Piketty exclude capitalul uman (care nu pot fi schimbat pe nicio piață în societățile non-sclavagiste), el include pe lângă capitalul fizic (terenuri, clădiri, infrastructură, etc.)și pe cel imaterial (brevet, alte proprietăți intelectuale (considerate active non-financiare dacă indivizii dețin brevete direct sau active financiare dacă persoanele dețin acțiuni ale unei societăți care deține brevetele). Multe forme de capital imaterial sunt luate în considerare prin intermediul capitalizării bursiere a societăților.

Prețul pe care piețele financiare îl stabilește pentru o companie sau capitalul imaterial al unui sector este în mare măsură arbitrar și nesigur. Un exemplu este bula dot-com din 2000, criza financiară începută în 2007-2008, sau volatilitatea enormă a pieței de valori. Dar este foarte dificil să se stabilească un preț inclusiv pentru capitalul material.

Pe de altă parte,

Capitalul național = Capitalul domestic + Capitalul net străin

(capitalul domestic este valoarea capitalului din interiorul granițelor țării, în timp ce capitalul net străin este evaluat prin poziția țării respective față de restul lumii (capitalul deținut de cetățenii țării în afara țării – capitalul deținut de străini în țara respectivă).

Prin globalizarea începută în anii 1980, capitalul net străin a săzut în multe țări, dar nu datorită scăderii valorilor celor două capitaluri componente; dimpotrivă, aceste capitaluri au crescut, dar a apărut o apropiere valorică între cele două capitaluri, astfel încât diferența lor a scăzut. La nivel global, aritmetic rezultă că valoarea totală a capitalului net străin este exact egal cu zero, rezultând un fel de ”lege a conservării capitalului net străin” la nivel global.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *