» » » » » » Caracteristici ale pseudoarheologiei

Caracteristici ale pseudoarheologiei

egypt

William H. Stiebing Jr. a susținut că, în ciuda multor diferențe, au existat o serie de caracteristici de bază pe care aproape toate interpretările pseudoarchaeologice le-au partajat. El credea că din această cauză pseudoarheologia ar putea fi calificată drept „fenomen unic.” El a continuat să identifice trei caracteristici comune fundamentale ale teoriilor pseudeoarchaeologice:

  1. natura neștiințifică a metodelor și argumentelor sale,
  2. tendința sa de a „oferi răspunsuri simple, compacte la probleme complexe, dificile,” și
  3. tendința de a se prezenta ca fiind persecutată de către comunitatea arheologică, însoțită de o atitudine ambivalentă față de etosul științific ak Iluminismului.

Această idee că există caracteristici de bază ale pseudoarheologiei este împărtășită și de alţi oameni de ştiinţă.

Lipsa metodei științifice

Criticii academici au subliniat faptul că de obicei pseudoarheologii neglijează să folosească metoda științifică. În loc de testarea probelor pentru a vedea ce ipoteze se potriveste, pseudoarheologii „forţează” datele arheologice pentru a se potrivi cu o „concluzie favorizată”, la care s-a ajuns de multe ori prin intuiţie, sau dogmă religioasă sau naționalistă. Diferite grupuri pseudoarheologice propun o varietate de ipoteze de bază, care sunt de obicei neștiințifice: pseudoarheologii nazişti, de exemplu, au considerat superioritatea culturală a rasei ariene veche ca o ipoteză de bază, în timp ce pseudoarheologii fundamentalişti iudeo-creștini folosesc conceptul că Pământul ar avea mai puțin de 10.000 de ani, iar pseudoarheologii fundamentalişti hinduşi cred că specia Homo sapiens este mult mai veche de 200.000 ani, vechime dovedită de arheologi. În ciuda acestui fapt, mulți dintre susținătorii pseudoarheologiei susțin că au ajuns la concluziile lor folosind tehnici și metode științifice, chiar și atunci când este demonstrabil că nu a fost aşa.

Arheologul academic John R. Cole crede că cei mai mulţi pseudoarheologi nu înțeleg cum funcționează științific o investigaţie. Din cauza acestui eșec de a înțelege metoda științifică, el a susținut că întreaga abordare pseudoarheologică a argumentelor lor era greşită. El a continuat să susțină că cei mai mulţi pseudoarheologi nu iau în considerare explicațiile alternative la ceea ce ei doresc să propage, și că „teoriile” lor au fost de obicei doar „noțiuni”, nu au suficiente dovezi justificative pentru a le permite să fie considerate „teorii”, în sens științific, academic al cuvântului.

De obicei fără dovezi științifice, pseudoarheologii folosesc alte forme de dovezi care să susţină argumentele lor. De exemplu, ei folosesc de multe ori „comparații culturale generalizate,” luând diverse obiecte și artefacte dintr-o societate și subliniind asemănările cu cele dintr-o altă societate pentru a susține o concluzie că ambele au avut o sursă comună, de obicei o civilizație antică pierdută precum Atlantida, Mu , sau o influență extraterestră. Comparaţia se face pe obiecte scoase în întregime din contextele lor originale, ceea ce este anatema pentru arheologii academici, pentru care contextul este extrem de important.

O altă formă de dovezi utilizate de unii pseudoarheologi este interpretarea diferitelor mituri ca reflectând evenimente istorice, dar în acest sens aceste mituri sunt adesea scoase din contextul lor cultural. De exemplu, pseudoarheologul Immanuel Velikovsky a susținut că miturile migrațiilor și a zeilor război din civilizația Americii Centrale Aztece a reprezintă o catastrofă cosmică din sec. 7 și  8 î.e.n. Acest lucru a fost criticat de arheologul academic William H. Stiebing Jr., care a remarcat că astfel de mituri s-au dezvoltat doar în sec 12 şi 14 e.n., la un mileniu după Velikovsky a susținut că evenimentele au avut loc, și că societatea aztecă în sine nu s-a mai dezvoltat după al 7-lea secol î.e.n.

Opoziția la regulile arheologice

[Academicienii] au format o rețea masivă și globală în universități, muzee, institute, societăți și fundații. Şi acest centru de putere imensă și de schimb de cunoaștere a prezentat dogma lor istorică pentru publicul larg total neîngrădit și necontestat din exterior. … Pe o notă mai sinistră: acum această „biserică a științei”, a format o rețea de organizații de pază, cum ar fi CSICOP şi Societatea Scepticilor (pentru a numi doar câteva) în scopul de a acționa în calitate de paznici ai adevărului (așa cum o văd ei), gata să coboare o tonă de cărămizi pe toți cei pe care ei îi percep ca „fraudatori”, „șarlatani” și „pseudo-oameni de ştiinţă” – pe scurt, eretici.

Pseudoarheologul Robert Bauval, opiniile sale despre mediul academic (2000)

Pseudoarheologii de obicei se prezintă ca fiind partea fără şanse cu care se confruntă comunitatea arheologică mult mai mare. Ei folosesc de multe ori un limbaj care discreditează academicienii și îi respinge ca fiind fricoşi, îşi petrec tot timpul în biblioteci prăfuite și refuză să ia în considerare abaterile de la ortodoxia stabilimentelor ca nu cumva să-și piardă locurile de muncă. În unele exemple extreme, pseudoarheologii au acuzat arheologii academici ca fiind membri ai unei conspirații pe scară largă pentru a ascunde adevărul despre istorie pentru public. Când academicienii provoacă pseudoarheologii și critică teoriile lor, de multe ori pseudoarheologii văd în aceasta o dovadă în plus că propriile lor idei au dreptate, și că acestea se doreşte pur și simplu să fie suprimate de către membrii acestei conspirații academice.

Proeminentul arheolog englez Colin Renfrew a recunoscut că stabilimentul arheologic a fost de multe ori „stabilit în felul său şi rezistent la idei noi radicale”, dar că acest lucru nu a fost motivul pentru care teoriile pseudoarheologice au fost pur și simplu respinse de academicieni. Garrett G. Fagan a extins în acest sens, menționând că în comunitatea academică arheologică „noi dovezi sau argumente trebuie să fie abordate cu multă atenție pentru a asigura validitatea acestora … și pozițiile de durată, bine înrădăcinate, vor necesita un efort considerabil și date foarte convingatoare pentru a convinge.” Fagan a menționat că teoriile pseudoarheologice pur și simplu nu au suficiente dovezi care să le susțină și să le permită să fie acceptate de către arheologii profesioniști.

În schimb, mulţi pseudoarheologi, în timp ce critică stabilimentul arheologic academic, încearcă de asemenea să obțină sprijin de la oameni cu acreditări şi afilieri academice. Uneori ei citează academici istorici, şi în cele mai multe cazuri academici morţi, care susțin argumentele lor; de exemplu pseudoarhaeologul proeminent Graham Hancock, în Amprentele zeilor (1995), în mod repetat, constată că eminentul fizician Albert Einstein a comentat pozitiv ipoteza schimbării de poli, o teorie care a fost abandonată de către comunitatea academică, dar pe care Hancock o acceptă. După cum Fagan a menționat totuși, faptul că Einstein a fost un fizician și nu un geolog nici nu este menționat de Hancock, şi nici faptul că înțelegerea plăcilor tectonice (care a infirmat teoira mei veche) a apărut doar după moartea lui Einstein .

Motivații naționaliste

Pseudoarheologia este frecvent motivată de naționalism, sau de o dorință de a demonstra o anumită teorie religioasă (vezi creaţia inteligentă), pseudoistorică, politică, sau antropologică. În multe cazuri, o concluzie a priori este stabilită, iar munca pe teren se efectuează în mod explicit pentru a confirma teoria în detaliu.

Arheologii disting cercetarea lor de pseudoarheologie arătând diferențele în metodologia de cercetare, inclusiv metodele recursive, teoriile falsificabilităţii, peer review, precum și o abordare sistematică, în general, la colectarea datelor. Deși există dovezi incontestabile ale conexiunilor culturale în informarea tradițiilor populare despre trecut, analiza obiectivă a arheologiei populare – în termeni de antropologie ai contextelor culturale și nevoilor culturale la care răspund – ele au fost relativ puține. Cu toate acestea, în acest sens, Robert Silverberg a localizat utilizarea mormonică a culturii Mound Builder într-un context cultural mai mare iar călătoria lui Madoc și „indienii galezi” au fost stabilite în evoluția lor în context socioistoric de Gwyn Williams.

Motivații religioase

Multe teorii pseudoarheologice sunt proiectate să susțină credințele anumitor grupuri religioase.

Pseudoarheologii iudeo-creștini susțin că Pământul are 4.000-10.000 ani, în funcție de sursă. Pe de altă parte, pseudoarheologii hinduşi cred că specia homo sapiens este mult mai veche de 200.000 de ani, cât se crede în general. Arheologul John R. Cole se referă la credinţe, cum ar fi „arheologia cultelor”, și consideră că acestea sunt pseudoarheologice. El a afirmat că această „pseudoarheologie” a avut „multe din atributele, cauzele și efectele religiei.”

În timp ce susţinătorii acestor teorii afirmă că ei folosesc tehnici și metode științifice, scepticii susțin contrariul.

Un exemplu este Ron Wyatt, care a pretins că a descoperit Arca lui Noe, mormintele lui Noe și al soției sale, amplasarea locaţiilor Sodoma și Gomora, Turnul Babel, și numeroase alte situri importante. Cu toate acestea, el nu are dovezi pentru majoritatea descoperirilor sale, astfel încât afirmaţiile sale au fost respinse de majoritatea cercetătorilor Bibliei, oameni de știință, şi istorici. Un răspuns similar a fost dat de Răspunsuri în Geneză, o organizație creaționistă despre Pământul tânăr, care prevede că „există deja multe dovezi arheologice în concordanță cu adevărul Bibliei.” Ei afirmă în continuare că adevăraţii creștini „sunt întotdeauna bucuroși să evalueze și să publice dovezile reale ale descoperirilor originale (au fost multe de-a lungul anilor) sprijinind istoricitatea Bibliei.”

4 Responses

  1. Nicolae Sfetcu
    |

    Si eu aveam impresia ca stiinta a devenit neinteresanta pentru cei mai multi oameni. Dar am avut o surpriza placuta. Dintre toate cartile scrise de mine, atat in limba romana cat si in engleza, cea mai bine vanduta este „Fizica simplificata”, o carte de popularizare a fizicii, si culmea, in limba romana (ma astepta ca cele in engleza sa aiba cel mai mare succes).

  2. Aeleden
    |

    Dacă tot n-am găsit nimic pe net, m-a apucat scrisul, ca să-ţi umplu paginile cu angoasele mele. (Am şi ceva timp, că sunt convalescent după o operaţie de hernie inghinală).

    Nu ştiu ce să zic cu publicatul pe net. Oricum, expunerea mea despre Piramida cea Mare din Egipt e legată de acea teorie gravitodinamică, de care aminteam. Numai în cadrul ei Piramida poate fi înţeleasă. De aceea trebuie definite înainte nişte constante specifice acestei teorii şi eu sper ca, prin aceasta, să pot puncta prioritatea în domeniul gravitodinamic.

    Altfel e greu să răzbaţi la nivele academice, eu un autodidact pârlit şi necunoscut. Da prin intermediul piramidologiei, domeniu mai permisiv pentru amatori, ar fi posibilă o „infiltrare”.

    Pe de altă parte, pe cine mai interesează asemenea subiecte, căci pentru a înţelege expunerea mea este nevoie să fi un cunoscător în ale fizicii, astronomiei, matematicii şi, într-un fel, să ai şi ceva veleităţi de filozof, ca să le poţi integra pe toate într-o logică unitară.

    Iar editorii se feresc de cărţi cu formule şi matematică, deoarece acestea încă sperie mulţi cititori şi scade vertiginos vânzarea unei asemenea cărţi. Însă pentru cei ce vor să înţeleagă (şi fără matematică nu se poate, căci „Dumnezeu a făcut lumea cu ştiinţă”) şi care pot învăţa din mers, cartea mea ar fi un ghid sau o motivaţie spre a cunoaşte.

  3. Nicolae Sfetcu
    |

    Aelen,

    Interesanta expunerea, multumesc!

    O expunere a teoriei tale pe Internet, urmata de publicarea eventual a aunei carti, ar avea mult mai mare vizibilitate decat in cadrul unui cimpozion.

  4. Aeleden
    |

    Am ajuns aici căutând după cuvântul „piramidologie”. M-ar interesa un simpozion unde să pot expune o comunicare despre Piramida cea Mare din Egipt. Nu am găsit. În schimb abundă netul de aberaţii despre piramide.

    Toate lucrările despre piramide concepute de Piazzi Smith, Davidson, G. Barbarin, V. Moisescu sunt pline de subiectivism. Davidson nici măcar nu a măsurat corect acel faimos „factor de deplasament”, care este un număr iraţional (probabil important în cuprinsul mesajului purtat de Piramidă, dacă e repetat până la obsesie în măsurile ei) ce poate fi pus alături de numărul PI sau numărul de aur, chiar fiind conectat matematic cu acestea.

    Arhitectul Piramidei a asociat măsurilor ei constante fundamentale ale materiei (universului), iar diferitele rapoarte dintre măsurile Piramidei reflectă chiar legătura matematică dintre constante. Prin aceasta s-a scontat ca mesajul purtat să fie indistructibil, dar şi posibilitatea refacerii planului Piramidei pornind de la un singur element al ei, măsurat cu exactitate şi ştiind legătura matematică ce leagă aceste constante. Căci timpul poate distruge şi piatra cea mai dură, însă constantele naturii sunt eterne, ele fiind regăsite de orice civilizaţie din univers, indiferent de sistemul de unităţi utilizat. (Constantele fundamentale sunt nişte mărimi adimensionale (numere), ele rezultând din anumite rapoarte de mărimi fizice similare cum ar fi spre ex. masa protonului exprimată în unităţi egale cu masa electronului, etc.). Aceste numere ar fi elemente ideale de utilizat într-un mesaj cu o altă civilizaţie din univers. Şi tocmai astfel de numere conţine Piramida din Egipt, dar nu doar constante fizice, ci şi constante matematice, care mai indică subtil spre utilizare sistemul de numeraţie zecimal, ideal pentru o bună preluare a datelor.

    Chestiunea cu pseudoştiinţa este discutabilă. Nici aşa-zisa ştiinţă oficială nu e perfectă. Dovadă? Încă nu poate explica intr-o teorie coerentă ce rol au Piramidele şi de cine au fost făcute. Poate e absurd să crezi că Terra este mai tânără de 10.000 de ani, dar la fel de absurd este să crezi că Marea Piramidă a fost făcută pe timpul lui Keops. În lume sunt o mulţime de Piramide. În china sunt circa 800, iar chinezii au documente scrise de 5.000 de ani. Ori în aceste documente nu apare scris că chinezii au construit Piramide. Deci ele sunt mai vechi decât cei 5.000 de ani ai civilizaţiei chineze şi unele sunt chiar mai mari decât Piramida lui Kufu, deci cu atât mai dificil de executat de nişte primitivi din neolitic.

    Dar poate nu aşa erau primitivi, cum îi credem noi! Spre exemplu cotul sacru (cel piramidal, măsura lui fiind marcată sub forma unei potcoave în relief, deasupra uşii de intrare în Camera Regelui), este a zecea milioana parte din raza polară a Pământului. Dar e cu o mică diferenţă mai mic. Diferenţa a apărut deoarece Pământul s-a dilatat (teoria lui Wegener). Calculând această dilatare, care are rata expansiunii aceeaşi cu aceea a orbitei lunare, se poate determina câţi ani au trecut de la adoptarea cotului ca etalon. Rezultatul este estimativ, dar surprinzător. Vechimea lui trebuie să fie de circa 200.000 de ani. Deci pe timpul omului de Neandertal. Şi, ceva şi mai spectaculos, raza polară a Pământului este o proporţie bine definită dintr-un parametru important al Galaxiei. Şi raza sferei Soarelui la fel. Rezultă că şi cotul sacru este o porţiune semnificativă din acest important parametru (gravitodinamic!) al Galaxiei. De ce s-a căutat aceste proporţii? Simplu: pentru a transmite prin intermediul etalonului numit cot piramidal date despre Galaxie (masa), despre Pământ (raza polară a geoidului) şi chiar mărimea sistemului solar are legătură cu acest etalon.
    Şi ar fi multe de spus.

    Eu chiar ştiu ce taină poartă Marea Piramidă. Acolo sunt date exacte care depăşesc ştiinţa timpului prezent. Dar nimeni din „paznicii” ştiinţei oficiale nu vrea să mă asculte. Asta până într-o zi. Eu mai aştept.

    Numai bine!
    Aeleden

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *