» » » » » » Cărţi electronice

Cărţi electronice

Laptop-ebookCărţile electronice sunt cărţi publicate în format digital, compuse din text, imagini, sau ambele variante, şi editate pe, publicate prin, şi citite pe calculatoare sau alte dispozitive electronice. Deşi uneori o carte electronică este copia unei cărţi tipărite, ea poate fi şi scrisă direct în format digital. Dicţionarul Oxfor al limbii engleze defineşte cartea electronică drept “versiunea electronică a unei cărţi tipărite,” dar cărţile electronice pot exista şi fără echivalentul lor tipărit.

Cărţile electronice sunt citite de obicei pe dispozitive speciale cunoscute sub numele de cititoare digitale sau dispozitive pentru cărţi electronice. Se pot folosi pentru citit şi calculatoarele şi unele telefoane mobile.

Avantajele cărţilor electronice

În august 2009 se puteau descărca peste 2 milioane de cărţi electronice gratuite. Ele sunt disponibile şi pe telefoanele mobile atunci când există o conexiune, astfel încât aceste cărţi electronice nu trebuiesc stocate pe dispozitiv. O carte electronică poate fi oferită de nenumărate ori fără a “termina” ediţia. Atunci când spaţiul e o problemă, o colecţie de cărţi electronice este mai avantajoaqsă decât una tipărită, cititroul de cărţi electronice putând stoca mii de cărţi, numărul acestora fiind limitat doar de capacitatea memoriei.

Kindle_2_purchase

Siturile web cu cărţi electronice pot include posibilitatea traducerii cărţilor în diferite limbi, extinzând disponibilitatea acestora dincolo de limitarea variantei tipărite. În funcţie de dispozitiv, o carte electronică poate fi citită şi la lumină redusă, sau chiar pe ăntuneric total. Multe dintre cititoarele mai noi au posibilitate să afişeze şi animaţii, să mărească literele sau să schimbe tipul acestora, să folosească software care converteşte textul scris în format audio pentru nevăzători sau alte persoane cu probleme de vedere, să caute texte după cuvinte-cheie, să găsească definiţii, sau să permită sublinieri, semne de carte şi/sau adnotări. Dispozitivele care utilizează E Ink pot imita aspectul şi uşurinţa la citire a unei lucrări tipărite cu un consum energetic redus, permiţând o citire continuă timp de mai multe săptămâni.

Un cititor de cărţi electronice costă mult mai mult decât o carte electronică, dar pe termen lung este un avantaj. Mai mult chiar, pe Internet există o mare cantitate de cărţi electronice gratuite, pentru care nu e nevoie decât de un cititor electronic. De exemplu, toată literatura dinainte de 1900 este în domeniul public, gratuită. De asemenea, bibliotecile împrumută mai nou cărţi electronice pentru o perioadă limitată, sunt disponibile mostre gratuite ale multor publicaţii, şi există şi alte modalităţi de împrumut online. Cărţile electronice pot fi tipărite la preţuri mai mici decât cărţile noi tradiţionale folosind servicii de tipărire la comandă.

O carte electronică poate fi cumpărată sau împrumutată, descărcată şi folosită imediat, în timp ce în cazul cărţilor tipărite trebuie să mergi la magazin sau bibliotecă în orarul prestabilit, sau să aştepţi livrarea acestora. Producţia de cărţi electronice nu consumă hârtie sau cerneală. Cărţile tipărite folosesc de 3 ori mai mult material brut, şi de 78 ori mai multă apă, pentru a a apare pe piaţă, chiar dacă nu necesită un anumit dispozitiv pentru folosirea lor. În funcţie de protecţie, cărţile electronice pot fi recuperate în cazul în care au fost deteriorate sau pierdute, şi se poate obţine o nouă copie în mod gratuit de la distribuitor. Faţă de cărţile tipărite, cărţile electronice sunt mai ieftine şi mai uşor de publicat de către autor. De asemenea, numărul mare de cărţi electronice gratuite descărcate poate stimula vânzarea versiunilor tipărite.

Acest articol conţine materiale traduse şi adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu sub licenţă gratuită GNU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *