Leon Dănăilă, pe primul loc pe lista candidaților PNL la Senat
| |

Leon Dănăilă este probabil cel mai cunoscut  medic specialist neurochirurg român, unul din marii specialiști ai lumii, și cu siguranță cel mai modest medic român prin comportament. Este membru corespondent al Academiei Române, membru titular al Academiei de Științe Medicale … Citeşte mai mult

Topul activității parlamentarilor din județul Mehedinți în mandatul 2012-2016
| |

Pentru monitorizarea activității parlamentare a fost creat un indice cu ajutorul căruia s-a clasificat activitatea deputaților și senatorilor în actualul mandat, dar și a grupurilor parlamentare. În această ediție, pentru prima dată, a fost introdus și clasamentul pe județe. Indicele … Citeşte mai mult

Principiul acumulării infinite al lui Marx
| |

În perioada în care Karl Marx a publicat primul volum din Capital. în 1867, preocuparea principală a economiștilor era să înțeleagă dinamica (mecanismul) capitalismului industrial, aflat atunci în plin avânt. În ciuda, sau poate tocmai (în parte) datorită creșterii economice, … Citeşte mai mult

Lupul electoral
| |

Voi, iezi cucuiați, Să veniți să mă votați,

Primul raport al raportorului special ONU pentru ”Dreptul la viață privată în epoca digitală”
| |

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva, a adoptat de curând instituirea unui nou raportor special al ONU privind „Dreptul la viață privată în epoca digitală”. O rezoluție în acest sens a fost luată în cadrul sesiunii a 28-a … Citeşte mai mult

Principiul rarității pământului al lui David Ricardo și polarizarea bogăției mondiale
| |

Transformările economice și sociale de la sfârșitul secolului XVIII și începutul secolului XIX au fost impresionante, și într-un fel traumatice pentru cei care au asistatat la această evoluție. Din această cauză mulți economiști aveau opinii pesimiste, dacă nu chiar apocaliptice, … Citeşte mai mult

Raport Comisia Europeană privind măsurile pentru migrație
| |

Cea mai gravă criză a refugiaților de după cel de Al Doilea Război Mondial, pe glob fiind peste 60 de milioane de refugiați sau de persoane strămutate în interiorul țării, necesită o consolidare radicală a sistemului UE în domeniul imigrației … Citeşte mai mult

Cine va profita de Marea Migrație?
| |

  Oare câți teroriști ”se refugiaza” zilele acestea odată cu sirienii și afganii pașnici? O ocazie incredibilă pentru astfel de organizații, să treacă de voie, ajutați chiar de autoritățile UE, fiecare în țara vizată. În mod normal, niciun terorist nu … Citeşte mai mult

Mesajul Preşedintelui României, Klaus Iohannis, în Parlament, despre Strategia Națională de Apărare
| |

„Una dintre primele mele promisiuni, făcute chiar de la această tribună, a fost aceea că voi prezenta Parlamentului, în termen de 6 luni de la preluarea mandatului, Strategia Națională de Apărare a Țării. Dincolo de obligația legală, a fost și … Citeşte mai mult

Victor Ponta se autosuspendă din funcţie!
| |

Motivul oficial ar fi problemele medicale. Oricum, e o situaţie nemaiîntâlnită până acum. Să fie oare un alt picior à la Victor Stănculescu? Suspendarea este pe o perioadă determinată, de o lună. Dar crează posibilitatea unor manevre de retragere ulterioară … Citeşte mai mult

Efecte ale corupţiei politice
| |

Efecte asupra politicii, administrației, și instituțiilor În politică, corupția subminează democrația și buna guvernare prin batjocorirea sau chiar coruperea proceselor formale. Corupția în alegeri și în legislativ reduce responsabilitatea și denaturează reprezentarea în elaborarea politicilor. Corupția în sistemul judiciar compromite … Citeşte mai mult

Considerații despre colonialism
| |

Universalism Cucerirea de teritorii vaste aduce o mulțime de diverse culturi sub controlul central al autorităților imperiale. De pe vremea Greciei Antice și a Romei Antice, acest fapt a fost abordat de către imperii adoptând conceptul de universalism și aplicându/l … Citeşte mai mult

1 2 3 4 5 6 14