Home » Articole » RO » Regional » Romania » Oltenia » Mehedinţi » Drobeta Turnu Severin » Cetatea Severinului în epoca medievală

Cetatea Severinului în epoca medievală

Cetatea Severinului

O dată cu formarea regatului ungar şi a voievodatelor valahe, Cetatea Severinului a constituit prilejul unui război purtat de-a lungul mai multor secole între voievozii olteni (Litovoi, Bărbat, apoi Basarab I) şi unguri, război încheiat la Posada. Apoi românii vor lupta cu Imperiul Otoman, ce ameninţau zona Dunării. În acest context, cetăţile de pe malurile fluviului, din zona Porţilor de Fier şi până la Calafat au început să fie refăcute.

Primul ban de Severin, Luca, este menţionat în 1233, în timpul regelui Andrei al II-lea 1205-1235. Anul 1233 -coincidenţă cu anul 1833 când noul oraş modern a fost înregistrat- poate fi considerat ca dată de naştere a cetăţii construite de maghiari alături de ruinele antice ale Drobetei. După Luca se cunoaşte numele altor bani maghiari de Severin, Laurenţiu şi Dionisie. Prin ralierea lui Ioniţă Caloian (1197-1207) la biserica latină şi prin înfiinţarea imperiului latin de Constantinopol după cucerirea părţii europene a imperiului bizantin de cruciaţi (1204), mai toată peninsula balcanică împreună cu Ţara Românească erau sub influenţa papală. Pe când în mai tot sud-estul Europei biserica latină părea sâ-şi fi întemeiat o dominaţie durabilă, în 1232 Ioan Asan al II-lea (1218-1241), întorcându-se la ortodoxie din motive politice, schimbă situaţia şi implicit destinele cetăţii Severinului. Rivalitatea cu imperiul latin de Constantinopol l-a determinat pe Asan al II-lea să încheie, în anul 1235, o alianţă cu împăratul de Niceea, condus de Ioan III Duca Vataţes, împotriva Latinilor din Constantinopol. Despărţirea imperiului româno-bulgar de biserica romană era o grea lovitură pentru autoritatea Papei. Nu numai Bulgaria şi Valahia fusesră pierdute pentru Roma, dar schimbarea politică şi confesională a lui loan Asan ameninţa însăşi stabilitatea imperiului latin de Constantinopol. În anul 1238 Papa Grigorie al IX-lea îl excomunică şi îl învitâ pe regele Ungariei să întreprindă o expediţie cruciată împotriva «schismaticului» Asan, iar ţara ce o va cuceri dela el să fie unită cu Ungaria. Astfel ia naştere banatul Severinului, regiune înfiinţată la hotarele imperiului româno-bulgar pentru paza graniţei regatului maghiar şi restabilirea infuenţei bisericii latine în regiune.

Cetatea Severinului

Banatul severinului, „Terra Zeurino” sau „Ţara Severinului” cuprindea Caraşul cu o fâşie din Ardeal, ţara Haţegului, ţinutul Amlaşului şi o parte limitrofă din Oltenia (Mehedinţi, o parte din Gorj şi din Vâlcea, întinzându-se pe ambele laturi ale munţilor) dela Dunăre până la Olt. Anul 1240 este un an teribil pentru Severin din cauza tătarilor care incendiază şi despopulează regiunea. În 1247 printr-o diplomă regele Bela al IV-lea îi aduce în regiune pe Cavalerii Ioaniţi, dându-le reşedinţa de misiune religioasă. Ordinul monaho-cavaleresc al Cavalerilor Ioaniti a fost creat pe la inceputul sec. XII. Adepţii săi şi-au luat numele de la Mănăstirea Sf.Ioan de lânga Ierusalim. Initial, cavalerii Ioaniţi se ingrijeau de soarta pelerinilor bolnavi în drum spre Ţara Sfântă. Această diplomă din 1247 în care este numit Banul maghiar de Severin, este totodată şi primul document în care regele Ungariei poartă titlul de rege al Bulgariei. Raportul dintre acest titlu şi donaţia facută de Belà al IV-lea cavalerilor călugari ai Sf Ioan (1247 reconfirmată de Papa Inocenţiu al IV-lea în 1248), şi înfiinţarea banatului de Severin este în strânsă legătură cu şirul de războaie permanent pentru stăpânirea Cetăţii şi a regiunii severinului. Conceput ca o marcă de graniţă a regatului maghiar, banatul severinului avea drept scop apărarea, consolidarea şi extinderea autorităţii coroanei maghiare la sud de Dunăre. Severinul devine o cetate importantă puternică, în incinta căreia a fost construită şi o biserică gotică, devenită ulterior episcopie catolică, care s-a aflat aici în alternanţă cu ierarhii bisercii ortodoxe (după cum ulterior cetatea schimba stapânirile între valahi şi maghiari) până în anul 1502. Cavalerii Ioaniţi se vor retrage lăsând locul Cavalerilor Teutoni în 1259 (cf. Nicolae Iorga).

Cetatea Severinului

La fel ca şi episcopia catolică a Argeşului (ale carei rămăşiţe sunt cunoscute azi în regiune cu numele „Turnul lui Nicoară”), Episcopia catolică a Severinului (care numără o listă de 11 episcopi – primul episcop catolic se chema Gregorius) era o episcopie sufragană adică aflată sub jurisdicţia episcopiei maghiare de Kalocsa, ea însăşi sub obedienţă papală directă spre deosebire de episcopia de Esztergom care deşi tot catolică era sub obedienţă sau mai bine spus sub influenţa curţii regale maghiare dela Esztergom. (În Ungaria medievală de începuturi erau două arhidieceze istorice: Kalocsa şi Esztergom – în rivalitate ) De aceea nu este de mirare că în cetatea Severinului sunt pomeniţi calugări misionari ioaniţi, teutoni, dominicani şi franciscani. Pâna la fondarea politică a Valahiei era aşadar Roma, nu Ungaria cea care dirijea activitatea misionară de încreştinare din ţinutul Severinului printre olteni (cum scrie Nicolae Iorga) şi la sud de Dunăre spre bulgarii eretici bogomili. Până la îmbrăţişarea confesiunii ortodoxe, dictată de interesele politice de moment ale domnilor munteni, în ţinutul Mehedinţiului (din maghiară „méhészkedés” – stupărit -„méhek” însemnând albină) şi întreaga regiune situată la Sud de Dunăre, religia venea şi era dirijată dela Roma (via Kalocsa) iar politica dela Esztergom (care nu era mereu în acord cu Roma). Sfântul Severin de Noricum era se pare sfântul protector al misionarilor catedralei catolice din cetate de unde de fapt s-ar trage şi numele cetăţii medievale. In Evul mediu severinean erau două biserici şi o capelă (toate trei catolice la origine). Cimitirul medieval al Severinului împreună cu capela erau situate în ceea ce astăzi este grădina liceului Traian. Ruinele catedralei sunt în incinta Cetăţii Severinului iar urmele bisericii sunt în curtea Muzeului „Porţile de Fier” fiind prezentate azi drept „Ruinele Mitropoliei Severinului”, ruine care de fapt sunt la origine o biserică catolică franciscană. Călugării predicatori dominicani dela Severin sunt pomeniţi cu dominicanii şi franciscanii dela Vălcea.

Cetatea Severinului

În timpul războiului lui Bela al IV-lea cu Ottokar al II-lea al Boemiei din 1260, bulgarii vor trece Dunărea şi vor ocupa cetatea şi banatul Severinului până când magistrul Laurenţiu, fiind numit Ban, recucereşte cetatea şi regiunea care sunt restituite Ungariei. Cavalerii loanniţi, a căror îndatorire eră să apere regiunea şi cetatea, se vede că părăsiseră cetatea fie în timpul atacului bulgar, fie mai înainte.

Voievozii români şi-au disputat şi ei întâietatea asupra redutabilei cetăţi cucerind-o sau revendicând-o în răstimpuri. Severinul a trecut în stapânirea alternativă a domnilor munteni
şi maghiari. În 1301 în Severin este pomenit ban Teodor Voitici care împreună cu fiul său profitând de stingerea dinastiei Arpadiene cu ajutorul despotului de Vidin, Mihail Şişman, refuză autoritatea noului suveran Carol I de Anjou. Până în 1330 Severinul rămâne în stăpânire munteană. Pentru cetatea Severinului a murit Litovoi, iar Basarab I pierde Cetatea severinului în septembrie 1330. Vladislav Basarab 1364-1372 este numit ban de Severin până când refuzând să mai fie vasal al regelui Ludovic Cetatea Severinului trece din nou sub stapânire maghiară în 1365 când Bulgaria condusă de cumnatul lui Vladislav, Sracimir este învinsă într-un nou război în urma căreia este înfiinţat banatul bulgăresc 1365. Vladislav este între timp este iertat şi primeşte din nou titlul de ban al Cetăţii Severinului. În 1373 Severinul trece din nou în stăpânirea coroanei maghiare. Între 1376-1377 Severinul reintră în stăpânire munteană.

Cetatea Severinului

Mircea cel Bătrân a purtat şi el titlul de Ban de Severin, iar în anul 1406 încheia un tratat de alianţă cu Sigismund al Ungariei chiar la Severin. În 1408, din nou sub stăpânire maghiară, este numit ban de Severin renumitul Filippo Buondelmonti degli Scolari, cunoscut cu numele de Pippo di Ozora, cavaler ca şi Vlad Ţepeş al ordinului dragonului. În 1411 contele Mihail Pereny. În 1419 are loc primul asediu turcesc asupra cetăţii care însă nu reuşesc să cucerească Severinul apărat de Mihail I 1418-1420. In 1432 este consemnată uciderea cavalerilor teutoni din cetate de către Vlad Ţepeş, el însuşi un cavaler al ordinului dragonului. În 1433 Iancu de Hunedoara este numit ban de Severin până în 1436. Între 1438-1439 Severinul este apărat din nou de turci în persoana banului Francisc Talloci. Urmează o perioadă în care bani ai Cetăţii Severinului sunt nobili maghiarizaţi şi catolicizaţi de origină română: Mihail de Cerna care a avut o continuitate de opt ani în funcţie, între 1447 şi 1454, fiind dublat în 1449de vărul său Vasile de Cerna, iar între 1452 şi 1454 de un alt nobil român bănăţean, Petru Danciu de Caransebeş. La fel, Ştefan şi Mihail de Mâtnic în 1459 şi respectiv 1467 vor contiuna şirul banilor de Severin. Titlul de „ban” nu era o simplă titulatură onorifică ci sublinia importnţa deosebită a comisului în apararea graniţelor dunărene. Funcţia de ban al Severinului a adus titularilor săi şi o serie de avantaje materiale, în primul rând prin sumele cu care demnitatea era remunerată. Din informaţii mai târzii, datând din anii 1494-1495, se ştie că banii Severinului Petru Vistier de Măcicaş şi Iacob de Gârlişte au încasat 4000 de florini, o sumă mai mică decât cea a banului de Belgrad, dar mai mare decât cea a omologului de Sabaţ.

Cetatea Severinului


Cetatea medievală Severin, proiect de modernizare

În 1524, după un atac devastator al turcilor conduşi de Soliman Magnificul, din cetatea Severinului a mai ramas în picioare doar un turn, ceea ce a dus la numirea locului de către mehedinţeni cu numele de „Turnul lui Sever”. Iniţial cetatea număra şase turnuri de apărare fiind înconjurate cu un val impunător de două ziduri masive de piatră şi un şanţ adânc de apă. După cucerire, redutabila cetate a Severinului cu cele şase turnuri (cheia de intrare spre Europa centrală, cum era denumită în acele timpuri) va fi demolată iar pietrele recuperate vor fi folosite de turci în construcţia şi întărirea altor cetăţi otomane la sud de Dunăre. Căderea şi distrugerea Severinului va confirma importanţa acestei citadele strategice de apărate dunărene cand doi ani mai târziu, la 1526, tot pe dunăre, la Mohacs, Ungaria va fi înfrantă şi va fi transormată în paşalâc turcesc.

Acest articol conţine materiale din Wikipedia sub licenţă gratuită GNU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *