» » » » » » » » » Cioarecii în portul popular mehedințean

Cioarecii în portul popular mehedințean

postat în: Portul popular 0

Port popular-67-CioareciCioarecii prezintă o mare varietate de croială; de asemenea se deosebesc şi prin dimensiuni, purtaţi fiind mai strimţi în zonele din nord şi mai largi în zonele de câmpie. Sunt confecţionaţi din dimie — stofă ţărănească — ţesută din lână (urzeala din ,,păr” şi băteala din ,,canură”) în 4 iţe „dimiului în rânduri” şi dată la piuă, ca să se îndesească şi să devină impermeabilă. In zona de câmpie, cu clima mai caldă, găsim dimia ţesută şi cu urzeala din bumbac, iar piua este înlocuită aici cu „gratia” (o împletitură de nuiele pe care se freacă şi se bate dimia udată).

Cioarecii sunt structuraţi în mod general din următoarele elemente de croială : foile din faţă şi din spate, care formează „crăcii” şi „turul”, amplasat fie la spate, sub talie, fie între picioare. La talie cioarecii au o tivitură lată denumită ,,betilă”, „beteică” sau ,,betelcă”, prin care se introduce „brânişorul” (o aţă răsucită) sau cureaua, pentru fixarea cioarecilor pe corp.

Pe cele două părţi din faţă apar nişte deschizături ovale, denumite „pozonări” sau ,,ghizde”, care se întind până la talie, unde despică şi tivitură şi astfel porţiunea din faţă a cioarecilor devine rabatabilă, pentru a facilita îmbrăcarea lor. Jos, cracul este adeseori răsfrânt, formând o manşetă.

Pe această structură de bază se axează — de la o zonă la alta — diversele variante în sistemul de croială a cioarecilor, cea mai mare diferenţă prezentând-o cioarecii din Câmpia dunăreană. Largi (cu un crac din 2 foi) fără tur, având intercalaţi numai nişte „clini lunguieţi” între picioare, cioarecii acestei zone se încadrează în tipologia hainelor cu dimensiuni mai dezvoltate, a Câmpiei dunărene.

Port popular-69-Cioareci sud mehOrnamentaţia cioarecilor, ca şi a hainelor albe, este realizată prin aplicarea de şiret negru, denumit „bârnaş” (cel vechi), „găetan” (cel nou) prelucrate casnic din lână, şi „suită”, produs industrial. Procedeele tehnice de confecţionare a bârnaşului, prin răsucirea a 2 şi 4 fire cu ajutorul uneltei, denumită „popic” şi a găetanului, prin împletirea unui singur fir cu ajutorul „furchiţei”, se înscriu între multiplele sisteme ingenioase de confecţionare a pieselor de port, ca rezultat al spiritului inventiv de care dă dovadă creatorul popular şi al practicii de milenii, acumulată în industria casnică ţărănească.

Şiretul se aplică pe cusătura de unire a foilor de dimie, „pe vinele crăcilor” şi tur, unde se întind liniile curbe şi drepte ale şireturilor negre. De asemenea, bârnaşul serveşte şi la întărirea tivurilor, la manşete, şi mai ales la „pozonări”, unde decorul se complică în mai multe rânduri şi în motive numite „flori de găetan”.

Spre deosebire de zona de nord, unde cioarecii sunt brăzdaţi de decorul negru al găetanelor, pe Câmpia dunăreană ei se poartă, în mod curent, simpli, albi, neornamentaţi. Excepţie face, costumul de ţinută — din unele comune — „cel de sus”, cu cioarecii (confecţionaţi din „şaic” o dimie fină, „specială”), ornamentaţi îngrijit cu şireturi în motive de „roţi” şi cu aplicaţii de postav colorat, la „pozonare”.

Alături de cioarecii din dimie, se mai poartă „ismenele” din pânză, croite simplu, cu un tur pătrat şi fără ornamente, aparţinând costumului de vară.

Brâul, sau brăcira, încinge mijlocul, deasupra cioarecilor. Remarcăm şi aici, ca şi în întreaga Oltenie, obiceiul de a purta cioarecii numai până la şolduri, lăsând vizibilă cămaşa între „beteica” cioarecilor şi brâu. în unele localităţi din zona de nord brâul roşu (sau ales), lat, purtat îndoit, îl găsim în asociaţie cu „brăcira” îngustă aleasă în „ochiuri” sau „şerpi” care se încinge peste brâu. în zonele de câmpie se poartă numai brăcira (mai lată, cea 8 cm) care poate fi şi aleasă cu motive şi numai simplă roşie, denumită „cicic”. Recent brâul a fost înlocuit — mai ales în nord — cu ,,chimirul” sau cureaua de piele.

Bărbatul poartă peste cămaşă o vestă de dimie albă, denumită „jeletcă”, care este încheiată cu nasturi în faţă, neornamentată, are uneori marginile tivite cu şiret negru.

Peste această îmbrăcăminte se purta „haina albă” sau cojocul simplu, lung, care serveşte la drum în timp de iarnă.

Sursa: Arta populara din Mehedinti – Paul Petrescu , Georgeta Stoica , Elena Secosan , Pavel Ciobanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *