» » » » » Conferința Națională „Băile Herculane, mai mult decât apă – Resurse și Sănătate”

Conferința Națională „Băile Herculane, mai mult decât apă – Resurse și Sănătate”

postat în: Apa, Romania, Sănătate, Turism | 0

Băile Herculane

Suntem bucuroși să anunțăm cel de-al IV-lea eveniment al asociației Pro Turism Herculane, din cadrul campaniei civice pentru dezvoltarea stațiunii și redresarea imaginii sale.

Conferința va avea loc în perioada 23 – 25 octombrie la Afrodita Resort & Spa, Băile Herculane.

Suntem încântați că această serie de evenimente devine o tradiție. Conferințele de până acum au reunit specialiști din turism, medicină, din mediul economic dar și autorități, în demersurile de a valorifica potențialul acestei stațiuni și a factorilor săi naturali.

Conferința Națională „Băile Herculane, mai mult decât apă – Resurse și Sănătate”  își propune să dezbată tendințele în dezvoltarea segmentului de balneo în Europa și a proiectelor aflate în acest moment în desfășurare, în același timp aducând față în față oamenii care să ofere soluții noi.

 

,, Ne-am propus să aducem în discuție moștenirea istorică și culturală a acestui loc, precum și modul în care balneologia din România se aliniază standardelor europene. În acest sens, în cadrul conferinței urmează să fie prezentat proiectul internațional ,, Pe Urmele Romanilor,,. Un proiect inovator ce propune turiștilor din Europa, și numai, să urmeze drumul parcurs de soldații romani în misiunea lor de expansiune și să descopere locurile fascinante întâlnite în acest drum. Putem spune cu mândrie că unul dintre punctele acestui traseu este Băile Herculane și spa-urile cu apă termală de aici,,.

Marinela Badea, Președinte Asociația Pro Turism Herculane

 

Proiectul urmează să fie prezentat de către dl Tobias Bielenstein, director de marketing și co-proprietar al Europe Spa, Germania.

Dl Bielenstein s-a specializat în economie și brand management în Bonn, Stockholm, Berkeley și Hagen, fiind în prezent vicepreședinte al International Brand and Reputation Community. Parte din subiectele puse în discuție de către acesta în cadrul evenimentului fiind marketingul balnear.

 

,, Suntem convinși că prezentarea dl Bielenstein o să fie utilă tuturor hotelierilor din segmenul balneo. Proiectul este unul deosebit pentru Băile Herculane iar experiența dânsului în branding ne ajută să transmitem și mediului nostru de afaceri câteva traiectorii noi. Proiectele de promovare inițiate de asociație sunt numeroase, printre ele, în paralel cu evenimentul, asociația o să fie reprezentată la prima ediție a Târgului de Produse Românești din Dublin. Ne prezentăm pe o piață irlandeză unde nici o agenție de turism nu vinde pachete pentru România și unui public ce nu a auzit despre frumusețea sau istoria acestor locuri. Considerăm că este de datoria noastră să încercăm să deschidem noi drumuri și să facem minunile naturale ale acestei zone cât mai cunoscute. Conferința prezintă segmentului medical felul în care arată astăzi bazele de tratament de aici și pune în dezbatere curele bazate atât pe factori naturali cât pe tehnologia modernă aflată acum în Băile Herculane. De asemenea, prezentăm proiectul Love Herculane, ce cuprinde o serie de demersuri și evenimente de promovare a stațiunii atât în țară cât și peste hotare. ,,

Laura Pătru, PR Event

 

Partea medicală a conferinței urmează să fie prezentată de Președintele Societății Române de Reabilitare Medicală, Conferențiar Dr Andrian Bighea, Șef al Clinicii de Fizioterapie al Spitalului Județean Craiova.

Demersurile continuă pentru identificarea celor mai eficiente metode de dezvoltare a zonei, promovarea valorilor locale, dezvoltarea de programe noi atât pe partea de turism cât și pe segmentul de sănătate, un segment aflat mereu în schimbare, unde furnizorii de servicii trebuie să se adapteze constant.

Ne dorim ca prin aceste demersuri să ne perfecționăm și să ne dezvoltăm îmbunătățind colaborarea între operatori de turism, medici și hotelieri, ce au confirmat deja prezența la eveniment și  al căror număr este din ce în ce mai mare.

Credem cu tărie că putem să construim ceva durabil atâta timp cât toate entitățile implicate se află în dialog și se încearcă în permanență găsirea de soluții.

Băile Herculane trebuie să renască din datoria morală față de natură.

 

Sursa: DTS TV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *