» » » » » » Criterii epistemologice în activitatea de informații

Criterii epistemologice în activitatea de informații

O mare parte din epistemologia actuală este dedicată înțelegerii parcursului complex, sinuos, prin care avansează cunoașterea. Acesta este mediul filosofic în care activitatea de informații, ca formă de cunoaștere, ar trebui să fie situată.

Activitatea de informații este deseori clasificată la un loc cu științele sociale, dar se află pe o bază epistemică mai precară. Științele sociale pot, de obicei, să se bazeze pe o bază de evaluare superioară.

În particularitățile sale epistemice, activitatea de informații diferă de celelalte discipline. Lucrările recente din domeniu au generat posibilitatea unui potențial profitabil al dialogului interdisciplinar cu domenii precum economia și medicina, dar studiile comparative și majoritatea cercetărilor de analiză a intelligence tind să evidențieze problemele psihologice, culturale și structurale specifice pentru cei care analizează și evaluează informațiile. Atunci când ne concentrăm asupra naturii fundamentale a informațiilor în sine, asemănările tind să se dizolve. Christopher Brady afirmă: „Se acceptă în mod obișnuit că eșecurile activității de informații sunt rareori o problemă de colectare, că în general sunt de interpretare – și că traseul de la colectare la decizie este punctat de o serie de „bariere” între colectarea competentă și utilizarea incompetentă a informațiilor.” Dar eșecurile activității de informații sunt într-adevăr o problemă de colectare, deoarece colectorii sunt rareori capabili să producă cantități substanțiale de date relevante și fiabile necesare pentru a reduce incertitudinea.

Stephen Marrin și Jonathan D. Clemente constată că activitatea de informații este „supusă unei anumite cantități de erori aleatorii și sistematice care rezultă din limitările încorporate ale instrumentelor de colectare în sine și, drept consecință, informațiile care alimentează ulterior analiza nu sunt niciodată o reprezentare exactă a realității.” Astfel, în momentul în care datele ajung pe masa analistului, prejudiciul a fost deja făcut.

Pentru a compara o bază de evaluare tipică în științele fizice și sociale cu cea din lumea activității de informații, accentul poate fi pus pe trei criterii pivotale epistemice: dimensiunea eșantionului, punctul de observație și integritatea datelor:

  1. Mărimea mostrei. Majoritatea disciplinelor din științele fizice și sociale implică colectarea unor cantități uriașe de informații – de obicei multe mii de date punctuale – pentru a obține rezultate semnificative din punct de vedere statistic. Studiile care încearcă să obțină concluzii ferme din seturi de date mici vor fi probabil criticate la o analiză de tip peer review, dacă nu vor fi respinse în mod direct, deoarece există pur și simplu o prea mare incertitudine statistică care să justifice judecățile făcute.Deși există multe exemple de baze mari de evaluare a informațiilor, cele mai multe sunt periculos de mici față de alte discipline – adesea doar o mână de surse separate, fiecare având o serie de rapoarte. Mulți au observat că sunt colectate volume gigantice de date și că organizațiile de informații se străduiesc să le gestioneze. Deși ar putea fi colectată o cantitate din ce în ce mai mare de informații (în special date electronice), sarcina descurajantă nu este evaluarea lor masivă, ci selectarea informațiilor relevante , adică alegerea semnalelor de zgomot. Grăunțele informative – datele pertinente pentru subiectul investigat care formează baza evaluărilor – dunt minuscule în comparație cu vasta pleavă a informațiilor nerelevante.

     

  2. Punct de observare. În majoritatea disciplinelor, cercetătorii își iau datele la prima mână ori de câte ori este posibil. Datele vor fi adesea examinate direct – în laborator sau în teren. Dacă datele nu sunt de tipul celor care pot fi studiate fără ontermediari, cercetătorii sunt foarte conștienți de impactul asupra fiabilității și de incertitudinea concomitentă a interpretărilor lor.Colectările de informații rareori produc informații finale la prima mână. În mod obișnuit, primesc informații la mâna a doua, a treia sau chiar a patra. În plus, identitatea și accesul anumitor persoane în lanțul de raportare pot fi incerte. Chiar și în cazul informațiilor din semnale (SIGINT), care sunt adesea considerate informații „la botul calului”, subiectul este doar uneori „observat” direct. În multe cazuri, persoana monitorizată descrie subiectul informațiilor sau ceea ce au spus alții despre subiectul informațiilor, și ambiguitățile persistă atât în ​​identitate cât și în acces. În cele mai multe discipline, o astfel de metodă care implică lanțuri lungi de raportare și întrebări de identitate de bază ar fi considerată pierdere de vreme, iar datele obținute vor fi tratate cu cel mai mare scepticism.

     

  3. Integritatea datelor. În toate domeniile, cercetătorii trebuie să fie atenți la propriile prejudecăți, dar în majoritatea lor sunt în mod rezonabil siguri că datele lor nu sunt manipulate conștient. Datele pot fi neînsuflețite și, chiar și în cazul în care sunt umane sau altfel potențial nesigure, orice sugestie de manipulare tinde să invalideze rezultatele în ochii colegilor.Situația din lumea activității de informații este destul de diferită: datele despre informații sunt manipulate pe o scară care poate fi literalmente descrisă ca eroică, deoarece unele țări și organizații pot acorda onoruri celor care au orchestrat cu succes denaturarea realității. Dacă nu sunt fabricate în întregime, datele pot fi distorsionate în mod deliberat, ascunse sau deghizate. Mai frecvent, cei din lanțul de raportare nu participă la un program organizat de dezinformare, dar uneori au motive întemeiate să încline sau chiar să construiască datele pentru a satisface colectorul de informații, obținând astfel bani sau alte beneficii. Practica manipulării datelor este endemică în activitatea de informații.

Această contrastare scurtă a bazelor de evaluare nu este exagerată pentru accentuare. Pot fi găsite exemple unde datele din activitatea de informații sunt substanțiale la scară și fiabilitate, dar numai în raport cu alte seturi de date de informații. Văzute în contextul mai larg, acele seturi de date ample și demne de încredere încep să pară destul de dificile. De aici, în cazul în care bazele de evaluare sunt descrise în mod explicit alături de factorii de decizie pe care îi informează, ele nu fac decât să distingă între „deficient” și „grav deficient”, deoarece un număr mare de date fiabile în lumea informațiilor ar fi de fapt un corp relativ mic de date în aproape toate celelalte domenii. Desigur, există cazuri în care și datele din alte discipline sunt slabe și suspecte – arheologie, de exemplu – dar astfel de discipline (sau zone cu sărăcire de date în cadrul disciplinelor) sunt pur și simplu cele mai aproape de activitatea de iformații: caracterizate de o multitudine de ipoteze generate, sunt, totuși, în mod necesar eronate.

Sursa: Matthew C. Pritchard, Michael S. Goodman, ”Intelligence: The Loss of Innocence”

  1. MOTOC
    |

    rss zilnic, saptamanal

    rss

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *