» » » » » » Cum a fost introdusă cafeaua în Olanda

Cum a fost introdusă cafeaua în Olanda

postat în: Cafea, Istorie, Olanda | 1

Jan Huygen van Linschoten(Portretul lui Jan Huygen van Linschoten, din ediția princeps a lui Itinerario.)

Olandezii au aflat mai devreme de cafea prin relațiile lor cu Orientul și cu venețienii, și apropierea lor de Germania, unde Rauwolf a scris primul despre cafea în 1582. Ei au fost familiarizați cu scrierile lui Alpini pe această temă din 1592. Paludanus, în notările lui despre cafea în Călătoriile lui Linschoten, a furnizat detalii suplimentare în 1598.

Olandezii au fost întotdeauna mari comercianți și negociatori perspicace. Beneficiind de o minte mai flexibilă, ei s-au ambiționat în a crește cafea în posesiunile lor coloniale, astfel încât să devină principalul furnizor pe piețele mondiale de cafea pentru comerțul cu cafea. Compania Olandeză pentru Indiile de Est este pionierul comerțului modern cu cafea, ea dezvoltând în Java primul teren experimental pentru cultivarea cafelei.

Compania Olandeză pentru Indiile de Est a fost înființată în 1602. Încă din 1614, comercianții olandezi au vizitat Aden pentru a examina posibilitățile de cultivare și tranzacționare a cafelei. În 1616 Pieter Van dan Broeck a adus prima cafea de la Mocha în Olanda. În 1640 un comerciant olandez, pe nume Wurffbain, a oferit spre vânzare în Amsterdam primul transport comercial de cafea din Mocha. După cum s.a notat de olandezi, aceasta s-a întâmplat patru ani înainte ca băutura să fi fost introdusă în Franța, și numai la trei ani după ce Conopios a instituit clubul privat de cafea de la Oxford.

Prin 1650, Varnar, ministrul olandez rezident la Poarta otomană, a publicat un tratat despre cafea.

Când olandezii au scos portughezii din Ceylon în 1658, au început cultivarea de cafea acolo, cu toate că planta a fost introdusă în insulă de arabi înainte de invazia portugheză în 1505 Cu toate acestea,abia în 1690 a început cultivarea mai sistematică a plantei de cafea de către olandezi în Ceylon.

Importurile regulate de cafea din Mocha la Amsterdam a început în 1663. Mai târziu, livrările au început să sosească de pe coasta Malabar.

Pasqua Rosee, care a introdus cafeneaua în Londra în 1652, se spune că a făcut cafeaua populară ca băutură în Olanda vânzând-o public, în 1664. Prima cafenea a fost deschisă în Korten Voorhout, Haga, sub protecția a scriitorului Van Essen; altele au urmat curând în Amsterdam și Haarlem.

La îndemnul lui Nicolaas Witsen, primarul din Amsterdam și guvernatorul Companiei Olandeze pentru Indiile de Est, Adrian Van Ommen, comandantul din Malabar a trimis primele răsaduri de cafea arabică din Java în 1696, eveniment important înregistrat în istoria cafelei. Acestea au fost distruse de inundații, dar au fost urmate în 1699 de un al doilea transport, din care s-a dezvoltat comerțul cu cafea din Indiile Olandeze, făcând din cafeaua Java un produs utilizat în toate țările civilizate.

Un transport de cafea cultivată aproape de Batavia a ajuns la Amsterdam în 1706, ca plantă pentru grădinile botanice. Această plantă a devenit ulterior strămoșul celor mai multe cafele din Indiile de Vest și America.

Prima cafea Java pentru comer a ajuns la Amsterdam în 1711. Transportul a constat din cca. 450 kg cafea depea plantațiile de Jakatra și din interiorul insulei. La prima licitație publică, aceasta cafea a fost vândută cu cca 90 cenți per kilogram.

Compania Olandeză pentru Indiile de Est a contractat cu membrii consiliului din Indiile Olandeze livrarea obligatorie de cafea; și localnicilor li s-a impus să cultive cafea, producția devenind astfel o industrie forțată de guvern. Un „sistem general de cultivare” a fost introdus în Java în 1832 de către guvern, care a decretat ocuparea forțată a forței de muncă pentru diferite produse. Cultivarea cafelei a fost singura industrie forțată care a existat și înainte de acest sistem de cultivare, și a fost singura cultivare guvernamentală care a supraviețuit la eliminarea sistemului în 1905-1908. Ultima participare guvernamentală în cafea a fost închisă în 1918. Între 1870-1874 plantațiile guvernamentale au obținut o medie de 844.854 piculi pe an; între 1875-1878 media a fost de 866.674 piculi. Între 1879 și 1883, a crescut la 987.682 piculi. Din 1884-1888, randamentul mediu anual a fost de numai 629.942 piculi. (1 picul era greutatea maximă pe care o poate transporta un om pe umeri.)

Olanda a adoptat cu ușurință cafenelele; și printre cele mai vechi imagini de cafea conservateîn Olanda este una care prezintă o scenă într-o cafenea olandeză a secolului XVII, lucrare de Adriaen Van Ostade (1610-1675).

Istoria nu consemnează nicio intoleranță pentru cafea în Olanda. Atitudinea olandeză a fost întotdeauna construcționistă. Inventatorii și artizanii olandezi au dat în timp mai multe modele noi de mortare de cafea, rotisoare de cafea, și cești pentru servit cafeaua.

  1. […] (Portretul lui Jan Huygen van Linschoten, din ediția princeps a lui Itinerario.) Olandezii au aflat mai devreme de cafea prin relațiile lor cu Orientul și cu venețienii, și apropierea lor de Germania, unde Rauwolf a scris primul despre cafea în … Citeşte mai mult […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *