Home » Articole » RO » Societate » Filozofie » Cunoaşterea » Cunoașterea în filozofie, știință și religie

Cunoașterea în filozofie, știință și religie

Cunoașterea

Cunoașterea situată

Cunoașterea situată este cunoașterea specifică pentru o anumită situație. Este un termen inventat de Donna Haraway ca o extensie a abordărilor feministe ale „științei succesoare”, sugerat de Sandra Harding, unul care „oferă o imagine mai bogată, mai adecvată, a unei lumi, pentru a trăi în ea bine și în relație critică, reflexivă, cu practicile noastre proprii și ale altora de dominație și cu inegalitățile în privilegii și opresiuni care se regăsesc în toate pozițiile „. Această situație transformă parțial știința într-o narațiune, pe care Arturo Escobar o consideră ca nefiind „nici ficțiuni, nici fapte presupuse.” Această narațiune a situației este o țesătură istorică de texturi de fapte și ficțiuni, și așa cum Escobar explică în continuare, „chiar și domeniile științifice cele mai neutre sunt narațiuni în acest sens”, insistând asupra faptului că, în loc să respingem știința considerând-o o sumă banală de evenimente neprevăzute, trebuie să o ”tratăm (această narațiune), în modul cel mai serios, fără a ceda mistificări sale ca „adevăr” sau scepticismului ironic comun multor critici.”

Argumentul lui Haraway provine din limitările percepției umane, precum și accentul prea mare pus pe simțul vederii în știință. Potrivit lui Haraway, văzul în știință a fost „folosit pentru a indica un salt în afara domeniului marcat și într-o privire triumfătoare de nicăieri.” Aceasta este „privirea care gravează mitic toate domeniile marcate, care face categoria nemarcată să pretindă puterea de a vedea și de a nu fi văzută, pentru a reprezenta în timp ce scapă reprezentării.” Acest lucru determină o limitare de opinii în poziția științei în sine ca potențial jucător în crearea de cunoștințe, ajungând într-o poziție de „martor modest”. Aceasta este ceea ce Haraway numește un „truc divin”, sau reprezentarea mai sus menționată în timp ce evită propria reprezentare. Pentru a evita acest lucru, „Haraway perpetuează o tradiție de gândire care subliniază importanța subiectului în ceea ce privește responsabilitatea atât etică cât și politică”.

Anumite metode de generare de cunoaștere, cum ar fi încercare-și-eroare, sau învățare din experiență, au tendința de a crea cunoștințe foarte situaționale. Unul dintre principalele atribute ale metodei științifice este acela că teoriile pe care le generează sunt mult mai puțin situaționale decât cunoștințele dobândite prin alte metode. Cunoașterea situațională este adesea încorporată în limbaj, cultură sau tradiții. Această integrare a cunoașterii situaționale este o aluzie la comunitate, și la încercările sale de colectare de perspective subiective într-o întruchipare a „vizionărilor de undeva.”

Cunoașterea generată prin experiență se numește cunoaștere „a posteriori”, adică ulterioară. Existența unui termen precum „a posteriori” înseamnă că aceasta are, de asemenea, o contrapartidă. În acest caz, aceasta este cunoașterea „a priori”, adică anterioară. Cunoașterea anterioară oricărei experiențe înseamnă că există anumite „ipoteze” pe care cineva le ia ăn considerare. De exemplu, dacă vi se spune despre un scaun, este clar pentru dvs. că scaunul este în spațiu, adică tridimensional. Această cunoaștere nu este o cunoaștere care se poate „uita”, chiar și cineva care suferă de amnezie resimte lumea tridimensional.

Cu toate că argumentele lui Haraway se bazează în mare parte pe studii feministe, această idee de lumi diferite, precum și poziția sceptică a cunoașterii situate este prezentă în principalele argumente ale post-structuralismului. În mod fundamental, ambele susțin contingența cunoașterii în prezența istoriei, a puterii sociale, și a geografiei, precum și respingerea normelor sau legilor universale sau a structurilor elementare, și ideea de putere ca o trăsătură moștenită a obiectivării.

Cunoașterea parțială

O disciplină a epistemologiei se concentrează pe cunoașterea parțială. În cele mai multe cazuri, nu este posibil să se înțeleagă exhaustiv un domeniu de informații; cunoștințele noastre sunt întotdeauna incomplete sau parțiale. Cele mai multe probleme reale trebuie să fie rezolvate profitând de o înțelegere parțială a datelor și contextului problemei, spre deosebire de problemele tipice de matematică care se pot rezolva la școală, unde toate datele sunt date și se dă o înțelegere completă a formulelor necesare pentru rezolvarea lor.

Această idee este prezentă și în conceptul de raționalitate mărginită, care presupune că în situații reale de viață oamenii au adesea o cantitate limitată de informații și iau decizii în consecință.

Intuiția este abilitatea de a dobândi cunoștințe parțiale, fără a inferera cu sau utiliza rațiunea. Un individ poate „ști” despre o situație și să fie în imposibilitatea de a explica procesul care a dus la cunoașterea sa.

Cunoașterea științifică

Dezvoltarea metodei științifice a contribuit în mod semnificativ la modul în care se dobândește cunoașterea lumii fizice și a fenomenelor sale. Pentru a fi numit științifică, o metodă de generare a cunoașterii trebuie să se bazeze pe colectarea probelor observabile și măsurabile supuse unor principii specifice de raționament și de experimentare. Metoda științifică constă în colectarea datelor prin observare și experimentare, precum și formularea și testarea ipotezelor. Știința, precum și natura cunoașterii științifice, au devenit, de asemenea, obiectul filozofiei. Pe măsură ce știința însăși s-a dezvoltat, cunoașterea științifică include acum o utilizare mai largă în științele ”soft”, precum biologia și științele sociale – considerată ca meta-epistemologie, sau epistemologie genetică, și într-o oarecare măsură legată de „teoria dezvoltării cognitive”. Rețineți că „epistemologia” este studiul cunoașterii și a modului în care este obținută aceasta. Știința este „procesul folosit în fiecare zi pentru a completa gândurile în mod logic, prin deducția faptelor determinate prin experimente calculate.” Sir Francis Bacon a fost critic în dezvoltarea istorică a metodei științifice; lucrările sale au stabilit și popularizat o metodologie inductivă pentru cercetarea științifică. Celebrul lui aforism, „cunoașterea este putere”, se regăsește în Meditații sacre (1597).

Până de curând, cel puțin în tradiția occidentală, a fost luată pur și simplu de la sine înțeles că cunoașterea este ceva posedat doar de oameni – și la om, probabil doar de adulți. Uneori noțiunea se poate întinde până la societatea-ca-atare, ca în (de exemplu) „cunoașterea posedată de cultura coptă” (spre deosebire de membrii săi individuali), dar aceasta nu era sigură. De asemenea, nu se obișnuia să se considere cunoașterea inconștientă în niciun mod sistematic, până când această abordare a fost popularizat de Freud.

Alte domenii biologice unde „cunoașterea”, se poate spune că rezidă, includ: sistemul imunitar, și  în ADN-ul codului genetic. O listă a celor patru „domenii epistemologice” poate fi găsită în Popper, (1975); și Traill (2008: Tabelul S, pagina 31) – de asemenea Niels Jerne care face referire la ambii.

Astfel de considerații par să solicite o definiție separată a „cunoașterii” pentru a acoperi sistemele biologice. Pentru biologi, cunoașterea trebuie să fie disponibilă în mod util pentru sistem, deși acest sistem nu este nevoie să fie conștient. Astfel, criteriile par a fi:

  • Sistemul trebuie să fie aparent dinamică și cu auto-organizare (spre deosebire de o simplă carte în sine).
  • Cunoașterea trebuie să constituie un fel de reprezentare a „lumii exterioare”, sau modalități de a interacționa cu ea (direct sau indirect).
  • Trebuie să existe o modalitate ca sistemul să acceseze aceste informații suficient de repede pentru a fi util.

Cunoașterea științifică nu poate implica o pretenție de certitudine, menținerea scepticismului înseamnă că un om de știință nu va fi absolut dacă aceasta este corectă sau nu. Astfel, este o ironie a metodei științifice propriu-zise că trebuie să se îndoiască chiar și atunci când este corectă, în speranța că această practică va duce la o mai mare convergență cu adevărul în general.

Semnificația religioasă a cunoașterii

În multe versiuni ale creștinismului, cum ar fi catolicismul și anglicanismul, cunoașterea este una dintre cele șapte daruri ale Duhului Sfânt.

Pomul cunoștinței binelui și răului din Vechiul Testament conținea cunoașterea care separa pe om de Dumnezeu: „Și Domnul Dumnezeu a zis: Iată, omul a devenit ca unul dintre noi, să cunoască binele și răul …” (Geneza 3 : 22)

În gnosticism, cunoașterea sau gnosis divină se speră să fie atinsă.

विद्या दान (Vidya Daan), adică schimbul de cunoștințe, este o parte importantă a Daan, un principiu al tuturor religiilor dharmice. Scripturile hinduse prezintă două tipuri de cunoaștere, Paroksh Gyan și Prataksh Gyan. Paroksh Gyan (scris, de asemenea Paroksha-Jnana) este cunoașterea la mâna a doua: cunoașterea obținută din cărți, din auzite, etc. Prataksh Gyan (ortografiat și Prataksha-Jnana) este cunoașterea obținută din experiența directă, adică, cunoștințele pe care o persoană le descoperă pentru sine. Jnana yoga ( „calea cunoașterii”) este unul dintre cele trei tipuri principale de yoga expuse de Krishna în Bhagavad-Gita. (Aceasta este comparată și pusă în contrast cu Bhakti Yoga și Karma Yoga.)

În Islam, cunoașterii (în arabă: علم, ʿilm) i se acordă o mare importanță. „Înțelegerea” (al-ʿAlīm) este una dintre cele 99 de nume care reflectă atributele distincte ale lui Dumnezeu. În Coran se afirmă că cunoașterea vine de la Dumnezeu (2: 239) și diverse hadis încurajează dobândirea de cunoștințe. Muhammad se spune că a zis: „Căutați cunoașterea din leagăn până în mormânt” și „Cu adevărat oamenii cunoașterii sunt mostenitorii profeților”. Savanților, teologilor și juriștilor islamici li se dădea adesea titlul de alim, însemnând „informat”.

În tradiția iudaică, cunoașterea (în ebraică: דעת da’ath) este considerată unul dintre cele mai valoroase trăsături pe care o persoană o poate dobândi. Evreii credincioși recită de trei ori pe zi, în Amidah: „Dă-ne nouă cunoașterea, înțelegerea și discreția care vin de la tine. Înălțat ești tu, Cel Existent, dătătorul plin de har al cunoașterii.” Tanakh spune, „Un om înțelept câștigă putere, și un om cu cunoaștere își menține puterea”, și „Cunoașterea este mai mult decât aurul”.

Ca o măsură de religiozității (în sociologia religiei)

În conformitate cu sociologul Mervin Verbit, cunoașterea poate fi înțeleasă ca fiind una dintre componentele-cheie ale religiozității. Cunoașterea religioasă în sine poate fi divizată în patru dimensiuni:

  • conţinut
  • frecvență
  • intensitate
  • centralitate

Conținutul cunoașterii religioase a unei persoane poate varia de la o persoană la alta, la fel ca gradul în care aceasta poate ocupa mintea persoanei (frecvența), intensitatea cunoașterii și centralitatea informației (în tradiția religioasă, sau pentru un individ).

4 Responses

  1. Nicolae Sfetcu
    |

    Asa e, nu intotdeauna progresul a fost determinat de nevoi. Iar cunoasterea e intotdeauna partiala, altfel s-ar ajunge la un paradox logic.

  2. Elmar Sociu
    |

    REMARCĂ UMORISTICĂ
    Chiar în ştiința tehnica actuală (fie Hard sau Soft) există tendințe puternice ca în Zen: Închipuiți-vă că viața este ca o floare de lotus…> până întradevăr crezi asta.
    Se vede la dezvoltările tehnice şi ştiințifice ale ultimilor secole destul de bine. Omul a vrut să zboare. S-a cercetat aerodinamica fără a şti ce este şi s-au construit aparate de zbor. Autori au implicat în literatura SF realizări tehnice şi sociale… azi sunt parțial realizate.
    La fel se poate dezvolta ipoteza, că pe undeva, poate prin dezvoltarea unei dorințe se poate modifica „realitatea” fizică, socială …in sensul realizării dorinței.
    Acum ar însemna, că dacă 30 miliarde de oameni cred acelaşi lucru (comon sens) acesta devine realitate. Bineînțeles sub premiza, ca această cunoaştere a lumii este întotdeauna parțială iar sistemul nostru de paradigme este raționalizat de dorință.

  3. Nicolae Sfetcu
    |

    Exinzând întrebarea ta, de ce ai întrebat? Cu ce te ajută că afli la ce te ajută că știi?

  4. nicolae
    |

    Ştii,şi la ce te ajută că ştii?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *