» » » Cuvânt înainte (Cartea „Spiritualitate templieră”)

Cuvânt înainte (Cartea „Spiritualitate templieră”)

Cuvânt înainte
(Cartea „Spiritualitate templieră”)

În cele două secole de existenţă, ordinul cavalerilor templieri, ca entitate organizatorică, dar şi ca o comunitate militaro-religioasă, şi-a organizat şi desfăşurat o vastă, profundă şi complexă doctrină proprie. Bazată pe credinţa creştină, pe regulile stricte ale doctrinei cisterciene de sorginte augustină şi pe statutul propriu, cunoscut drept Carta Latina, întocmit de Saint Bernard de Clairvaux , doctrina templieră avea o notă distinctă, specifică în raport cu doctrinele celorlalte ordine cavalereşti medievale. Acest lucru se datorează mai multor factori, printre care şi preluarea unor teze din religia chatară ( acceptarea sacrificiului suprem, moartea, ca o cale de elevare spirituală spre paradisul divin), a unor aspecte din ştiinţele ezoterice ale vremii, a unor teme din religia Bisericii Gnostice şi a unor elemente de ritual din magia orientală.
Toate aceste elemente constitutive ale doctrinei templiere, armonizate într-o adevărată cultură proprie, s-au transformat în scurt timp de la înfiinţarea ordinului, în anul 1118 , într-o complexă viaţă spirituală şi militară, cunoscută, ca spiritul templier, respectiv un ansamblu de cunoştinţe, credinţe, ritualuri, sentimente şi trăiri personale şi colective. O asemenea viaţă spirituală, complexă şi profundă, pe baza valorilor spirituale creştine şi militaro-nobiliare (o bună educaţie, loialitate, credinţă, vitejie, curaj, nobleţe, compasiune, apărarea celor în nevoie, etc.) şi pe principiile obedienţei, castităţii şi sărăciei, nu putea fi trăită decât în evul mediu şi în cadrul comunităţilor templiere.
După desfiinţarea ordinului templier de către Papa Clement V, în anul 1312, el a continuat să existe, în diverse forme: în Scoţia, ca ordin templier; în Franţa, clandestin, în mănăstiri cistercine, o perioadă de timp şi în cadrul masoneriei începând cu secolul 15; în Spania, în cadrul ordinului de Montesa; în Portugalia, în cadrul ordinului lui Cristos, etc. Nobilii care au continuat tradiţiile templiere, secole la rând, au preluat şi transmis, din generaţie în generaţie, spiritul templier, cu valorile lui intrisece, adaptate la vremurile în care au trăit, până în zilele noastre.
Astăzi, spiritul templier se regăseşte la urmaşii nobililor medievali, ai familiilor marilor intelectuali, artişti, compozitori, etc., elita nobiliară şi cea intelectuală înnobilată, europeană, toţi creatori de frumos. Membrii familiilor nobiliare, cu pregătirea şi înalta lor educaţie, discreţi, în cadrul cluburilor lor exclusiviste, mai puţin cunoscute public, păstrează tradiţia nobleţei spirituale, a adevăratului spirit cavaleresc aristocrat modern, însă păstrătoare a vechilor valori spirituale ale strămoşilor şi părinţilor lor. Mulţi ar fi uimiţi dacă ar cunoaşte că aceste cluburi cavalereşti exclusiviste organizează, cu discreţie, marile manifestări internaţionale de artă, cultură, muzică clasică, concursuri literare, turnee sportive (yaht, golf, tenis, etc).
Tocmai despre aceşti cavaleri, descendenţi ai familiilor nobiliare autentice, membrii ai ordinului aristocratic templier, ordinul cavaleresc original, cel din 1118, am scris aceste eseuri, gândindu-ne că spiritul nobiliar, caracterizat prin buna educaţie, nobleţea spiritului uman, tradiţiile, obiceiurile şi valorile morale ale comunităţilor locale, vor continua să existe, păstrate cu loialitate de oameni dedicaţi. Cavaleri care, prin credinţa, cultura, valorile, obiceiurile, tradiţiile lor seculare, apără identitatea proprie a comunităţilor vechi, locale, ca formă de păstrare a identităţii naţionale, într-o lume aflată în schimbare, cu pseudovalori.
*
P.S. Le mulţumesc Excelenţelor lor pentru curtoazia cu care mi-au permis să le cunosc înaltele preocupări spirituale.

Michaël R. Villmont
Barcelona, 2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *