» » » » » De ce sunt de acord autorităţile din România cu amprentarea ţiganilor

De ce sunt de acord autorităţile din România cu amprentarea ţiganilor

O pură şi personală speculaţie. Bazată însă pe logică.

De ce nu protestează Guvernul României împotriva discriminării rasiale din Italia, care vizează în mod direct românii, ţigani sau neţigani? Sau, mai bine zis, protestează doar aşa, de formă, din vârful buzelor?

Argumente ar avea, i le-a dat chiar Comisia Europeană, care protestează mult mai tare decât autorităţile române.

Pe mine, logica mă duce în două direcţii:

1. Mai puţin probabil: Berlusconi are multiple afaceri în România, pentru care a împărţit probabil mulţi bani drept comisioane. Ori, acum, nu e bine să dai cu băţul după ce ai luat cu mâna. În plus, mafia italiană este din ce în ce mai prezentă în România, în zone propice pentru spălarea banilor (preum piaţa imobiliară – situaţie recunoscută şi deosebit de favorabilă, dar se pare că şi în bănci), şi pe piaţa drogurilor, domeniu emergent pentru România. Şi atunci când este interesată, mafia pentrează cât mai sus. Iar mafia este pentru o astfel de acţiune de amprentare

2. Mai probabil mi se pare acceptul tacit al autorităţilor române de amprentare şi prelevare ADN de la romi, întrucât cred că tare mult îşi doresc şi ei o astfel de bază de date, dar nu aveau cum să o obţină în condiţiile actuale de la noi din ţară.

Oricum am lua-o însă, încă de la început s-a văzut cu ochiul liber că autorităţile române ţin cu dinţii de „prietenia” cu autorităţile italiene, şi au făcut tot posibilul nu numai să nu îi supere, dar chiar să le facă pe plac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *