» » » » » » DINCOLO DE INFINIT (1)

DINCOLO DE INFINIT (1)

În anul 1217, luna martie, ziua 14, s-a născut Dural, într-o localitate neînsemnată din Egipt, Tebatia. Era fiul unui preot şi al unei preotese (care încă mai practicau cultul zeului Ra, din vremea străvechilor faraoni). Copilul, dotat cu însuşiri fizice şi psihice uluitoare, a primit o educaţie adecvată. Încă din primii ani ai vieţii, Dural a asimilat o cultură bogată, însuşindu-şi toate cunoştinţele religoase, filozofice, lingvistice, ştiinţifice disponibile la acea vreme, precum şi meşteşugurile vremii…

Totodată, dădea dovadă de o forţă fizică ieşită din comun, care i-a uimit pe părinţi, pe rude, pe prieteni… Deoarece pe la zece ani învăţase tot ce se putea învăţa în cadrul limitat al Tebatiei, părinţii şi rudele au hotărât să-l trimită să studieze la Cairo. Apoi, va studia la cele mai strălucite şcoli din lume, iar apoi, va reveni în Tebatia, va deschide o şcoală unde va preda tot ceea ce învăţase şi va lumina minţile oamenilor şi va face multe fapte bune care aveau să fie pomenite de urmaşi…

După doi ani de la naşterea lui Dural, adică în anul 1219, luna august, ziua 18, dimineaţa, se născu Ramon, fratele lui Dural…

Anii au trecut şi s-a văzut că Ramon era cu totul diferit de Dural… Departe de a avea inteligenţa, forţa şi frumuseţea fizică a acestuia, Ramon avea o inteligenţă medie, era destul de urât şi de plăpând. Pentru el nu se mai punea problema să meargă să înveţe pe la şcoli vestite.

Cu tot efortul depus de tatăl său şi de mama sa şi chiar şi de fratele său, abia dacă asimilă câteva cunoştinţe religioase, astronomice şi medicale. Abia dacă ştia să se bată, dat fiind constituţia sa plăpândă… Aşadar, pe el îl aştepta un trai destul de mizer.

Trebuia să se împace cu idea ca va fi un om sărac, ba chiar să fie fericit că nu fusese omorât, că încă trăia, că avea asigurată hrana şi rogojina pe care să se întindă…

Cu timpul, după ce mai crescu, Ramon, văzând că Dural era răsfăţatul, că era inteligent, frumos, puternic, că mergea în străinătate şi învăţa la tot felul de şcoli, că toată lumea îl admira şi i se închina, că avea o mulţime de prieteni care îl linguşeau şi îl răsfăţau, iar el nu era decât o biată puşlama, o stârpitură batjocorită de toată lumea şi în primul rând de proprii lui părinţi şi de rude, că era ocolit de toţi, văzând toate astea, bietul lui suflet se revoltă… Nu era vorba de invidie, ci de o tristeţe fără margini, de dezgust şi greaţă pentru tot ceea ce îl înconjura, pentru soarta nemernică şi pentru alcătuirea acelei lumi…

Trăia singur. Învăţase să facă flaute din lemn de palmier, le vindea şi îşi acoperea astfel o parte din nevoi. Viaţa lui decurgea monotonă, ziua de ieri, nedeosebindu-se de cea de azi, iar aceasta de cea de mâine şi aşa părea că se va scurge până la sfârşitul vieţii lui. Dar aceasă viaţă molcomă, nu era decât “liniştea dinaintea furtunii”…

(Extras din Atracția depărtărilor… (Proză științifico-fantastică), de Constantin M. N. Borcia)

Atracția depărtărilor… (Proză științifico-fantastică)
Atracția depărtărilor… (Proză științifico-fantastică)

De nenumărate ori m-am întrebat: ce este realitatea ? Ce este conştiinţa ? Mi-am dat seama că realitatea, chiar dacă există fără conştiinţă (sau în afara conştiinţei) este inutilă… Degeaba există realitatea, dacă nu există în acelaşi timp şi… ceva … Citeşte mai mult

Nu a fost votat $3,99 Selectează opțiuni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *