» » » » » Disfuncția socială și metafizică și anxietatea filosofică

Disfuncția socială și metafizică și anxietatea filosofică

postat în: Blog, Filozofie | 0

Există îngrijorări la care filozofii sunt predispuși atunci când se confruntă cu acest tip de eclectism epistemic. Grija standard este că un astfel de eclectism este în cele din urmă o formă pernicioasă de relativism. Relativismul este actualul succesor al scepticismului în sfera hipocondriei filozofice. Incomprehensibilitatea este (aproape) întotdeauna locală și (aproape) mereu supusă diagnosticului chiar dacă nu la o rezoluție rezonabilă.

Helen Longino: monismul este părerea că „pentru fiecare proces natural există o singură explicație corectă a acestuia”. Versiunea pluralismului lui Rickert, pentru Longino, nu este o versiune a pluralismului.

Rickert: monismul este punctul de vedere potrivit căruia, pentru fiecare lucru există o oarecare tehnologie reprezentantă și o anumită reprezentare în acea tehnologie care oferă cea mai bună explicație a acelui lucru. Realismul reprezentativ este opinia conform căreia reprezentarea este posibilă doar printr-un fel de potrivire între natura reală a obiectului și sistemul de reprezentare în sine.

Acest realism de reprezentare este o formă de realism transcendental exact de tipul pentru care Kant a argumentat ​​împotriva lui. Există trei modalități de a rezista realismului transcendental. Prima cale este modul lui Kant: orice discuție semnificativă empiric despre obiecte are loc într-un sistem reprezentativ, capacitatea de a reprezenta nu poate fi explicată prin referire la ceva total extern. A doua modalitate este modul lui Hegel: obiectul este obiectivul niciodată dat, dar întotdeauna urmărit, al dialecției sistemelor de reprezentare în sine. Cel de-al treilea mod este modul lui Bergson: obiectul are o ființă fulminantă care întotdeauna depășește capacitatea oricărui sistem de simboluri de a o reprezenta.

Filosofii care pledează pentru forme puternice de pluralism, însă, pretind că complexitatea entităților și proceselor naturale organizează o reprezentare completă prin orice abordare teoretică sau de investigație. Orice abordare dată va fi parțială, iar completitudinea nu va fi realizată printr-o singură teorie integrată, ci printr-o pluralitate de abordări care se suprapun parțial, parțial autonome și se împotrivesc reconcilierii.

(Sursa: Alan W. Richardson – The Many Unities of Science: Politics, Semantics, and Ontology)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *