» » » » » » Eliminativism și agnosticism

Eliminativism și agnosticism

postat în: Epistemologie | 0

În Paradoxul testului surpriză (Holliday, Wesley, 2017, “Epistemic Logic and Epistemology”, The Handbook of Formal Philosophy, Sven Ove Hansson and Vincent F. Hendricks (eds.), Dordercht: Springer.), W. V. Quine (“On a so-called Paradox”, 1953) consideră că argumentul de eliminare a elevului este doar o reductio ad absurdum a presupunerii că elevul știe că anunțul este adevărat. Acceptă sensul epistemic al reducerii, dar nu și pe cel metafizic.

Dar dacă nimeni nu știe nimic despre viitor, conform problemei inducției lui David Hume, înseamnă că elevul nu poate ști dacă anunțul profesorului este adevărat. Rămâne problema incertitudinii cunoașterii viitorului. Cu ce probabilitate? Întrebarea e identică cu ”cât de mare este mare?”. Există o limită?

Rudolf Carnap consideră evaluările comparative, în locul celor calitative. Dar chiar și evaluările calitative sunt oarecum relative. Un om poate fi mai înalt decât altul dar, dacă se așează în genunchi, nu mai este mai înalt.

Eliminativismul epistemic consideră că paradoxurile epistemice sunt doar simptome ale problemei conceptului de cunoaștere. Este mai radical decât scepticismul, care acceptă conceptul de cunoaștere.

Afirmația ”Nu există nicio cunoaștere” este un paradox în sine, pentru că ea însăși comunică o cunoaștere. Acesta e și motivul pentru care Sextus Empiricus (Outlines of Pyrrhonism, 226) condamnă această afirmație, considerând-o un scepticism dogmatic, preferând afirmația agnosticilor: ”Nimeni nu știe dacă se știe ceva,” deși și această afirmație include paradoxul de mai înainte.

Agnosticii argumentează astfel: pentru a cunoaște, este suficientă o singură dovadă; pentru a cunoaște că nu se poate cunoaște, este nevoie să se dovedească generalizarea negativă că nu există nicio dovadă. În plus față de generalizare, o dovadă de necunoaștere necesită premize epistemologice dspre ce este o dovadă, ajungându-se la meta-dovezi (dovezi despre dovezi). Și așa se poate ajunge la meta-agnosticism. Și la regresie la infinit, prin meta-meta-dovezi, ș.a.m.d.

Dar nici eliminativismul nu scapă de probleme, chiar dacă încearcă să le evite prin analogii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *