» » » Eric Schliesser vs. Hylarie Kochiras despre monismul lui Newton

Eric Schliesser vs. Hylarie Kochiras despre monismul lui Newton

postat în: Blog, Filozofie 0

Sir Isaac Newton (1643-1727)Hylarie Kochiras, în Gravity and Newton’s substance counting problem, a abordat într-un mod inedit multe pasaje newtoniene cunoscute. Ea constată următoarele două probleme pentru Newton: i) „Problema cauzală a gravitației” se transformă într-o problemă insolubilă în ceea ce privește repartizarea puterilor active; „ii) „Mai grav”, Newton nu are „mijloace de individualizare a substanțelor”, adică „problema numărării substanțelor a lui Newton”. Ultimul argument în lucrarea sa evidențiază o altă problemă: iii) Problema numărării substanțelor a lui Newton se spune că amenință „chiar să-i submineze conceptul de corp”. Kochiras pare să creadă că a doua și a treia problemă sunt legate, pentru că dacă Newton nu poate individualiza substanțele, el nu are cum să individualizeze corpurile. Argumentul lui Kochiras se referă la trei „principii” pe care le deosebește la Newton: 1) „amploarea foarte largă a empirismului său”; 2) o „trăsătură raționalistă”, „principiul” „că materia nu poate acționa acolo unde nu este”; 3) „substanțe de diferite feluri ar putea ocupa simultan aceeași regiune a spațiului”.

Eric Schliesser, în Newton’s substance monism, distant action, and the nature of Newton’s empiricism: discussion of H. Kochiras ”Gravity and Newton’s substance counting problem”, susține că Kochiras atribuie în mod greșit cel de-al doilea și al treilea principiu lui Newton. Mai mult decât atât, primul principiu poate fi articulat doar în maniera lui Kochiras dacă nu se ia în considerare evoluția punctelor de vedere ale lui Newton. Cu toate acestea, este de acord că Kochiras a identificat tensiuni reale în sistemul lui Newton, dar susține că nu apreciază modul în care Newton se ocupă de acestea. Schliesser analizează aceste principii ale lui Kochiras ”dizolvând” cele trei probleme diagnosticate de Kochiras în metafizica lui Newton.

Schliesser susține că Kochiras combină substanțe și ființe, și argumentează că Newton este un monist de substanță. Lucrarea sa susține că, din motive metodologice, Newton dispune de resurse adecvate pentru a răspunde la problemele metafizice diagnosticate de Kochiras. În al doilea rând, lucrarea argumentează împotriva afirmației că Newton este angajat în două doctrine speculative atribuite lui de Kochiras și anterior de Andrew Janiak: i) pasivitatea materiei și ii) principiul cauzalității locale. În al treilea rând, lucrarea susține că, în timp ce argumentele lui Kochiras (și ale lui Janiak) despre angajamentele metafizice ale lui Newton sunt greșite, ea califică caracterizarea lui Newton ca fiind un empiricist extrem, așa cum au susținut Howard Stein și Rob DiSalle. În special, lucrarea arată că empirismul lui Newton era o realizare intelectuală și de dezvoltare care se baza pe angajamente speculative non-banale privind natura materiei și a spațiului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *