Home » Articole » RO » Societate » European Roma Summit – Discursul Preşedintelui Traian Băsescu despre problema romilor

European Roma Summit – Discursul Preşedintelui Traian Băsescu despre problema romilor

postat în: Societate, Știri 0

Traian_Basescu-European_Roma_Summit

Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a participat vineri, 4 aprilie a.c., la Bruxelles (Regatul Belgiei), la Sesiunea de deschidere a Summitului cu tema „Incluziunea socială a romilor prin promovarea acțiunii la nivel local”.

Vă prezentăm alocuțiunea susţinută de şeful statului cu acest prilej:

„Înainte de toate, țin să exprim sincera mea apreciere pentru voința de care dă dovadă Comisia Europeană în menținerea pe agenda europeană a problematicii incluziunii minorității rome. Regret că au trecut 4 ani de la precedentul summit, în condițiile în care progresele acțiunilor care se întreprind de aproape 10 ani la nivel naţional şi european sunt limitate. Am încredere însă că Comisia Europeană va reuşi în continuare să stimuleze statele membre să acorde importanţa cuvenită acestui domeniu de acţiune politică, aparte prin complexitate şi sensibilitate culturală. Cunoaştem cu toţii cei prezenţi la acest summit că minoritatea romă este în mod particular supusă riscului discriminării. O arată şi cel mai recent raport al Comisiei Europene, pregătit în mod special pentru această reuniune, şi o arată şi concluziile comisiei prezidenţiale pe care am organizat-o în România în 2009 cu privire la riscuri şi inechităţi sociale.

Dincolo de discriminare din partea majorităţii – aspectul care este urmărit cu precădere de Comisia Europeană -, această populaţie se confruntă cu provocări care, chiar dacă nu le sunt specifice, în cazul romilor se manifestă în formă acută. Într-un segment disproporţionat de mare continuă să trăiască la periferia societăţii contemporane. Romii ies timpuriu din sistemul de educaţie, au o traiectorie de viaţă structurată încă după modelul tradiţional, premodern, fetele şi femeile rome sunt supuse unor riscuri suplimentare în raport cu bărbaţii romi. 10% din femeile rome au primul copil între 12 şi 15 ani, iar 48% între 16 şi 18 ani. Locuinţele romilor, construite din chirpici, pământ sau paiantă, sunt de două ori mai numeroase decât locuinţele de acelaşi tip aparţinând cetăţenilor altor etnii. 60% din locuinţele romilor nu sunt dotate cu baie şi numai 20% din gospodăriile romilor au acces la o sursă de apă curentă. Peste 50% din romii fără ocupaţie îşi caută loc de muncă de peste 2 ani. Aproape 50% din populaţie aptă şă muncească de etnie romă lucrează în economia informală şi peste 75% dintre cei care lucrează fără contract de muncă au un nivel de educaţie sub 8 clase. Romii care au absolvit şcoli profesionale, licee sau studii superioare, având calificări şi meserii, respectiv diplome şi certificate, au mai multe dificultăţi în a se angaja în locuri de muncă adecvate pregătirii lor. Mortalitatea infantilă la romi este de două, până la şase ori mai mare decât media generală, iar 12,5% din femeile rome nu au efectuat nicio vizită medicală înainte de a naşte.

Voi insista asupra aspectelor care descriu accesul romilor la educaţie şi formare profesională. Proporţia de copii romi înscrişi în învăţământul primar este de 64%, faţă de 98,9% media naţională. Tematica discriminării, a intoleranţei şi a rasismului constituie puncte slabe şi în pregătirea cadrelor didactice. Determinanţii abandonului şcolar în rândul romilor au fost identificaţi ca fiind, în primul rând, sărăcia, urmată de obţinerea în mod repetat de rezultate proaste la şcoală. Aproape jumătate dintre romi, conform legislaţiei actuale, nu sunt eligibili pentru cursuri de calificare profesională, care să le ofere, în final, o diplomă recunoscută oficial, pentru că nu au absolvit ciclul de învăţământ obligatoriu. Descrie tot ce am spus situaţia romilor pe fondul ei? Iar aici, răspunsul este, paradoxal, nu. Pentru că o mare parte dintre romii care s-au integrat – care sunt ingineri, profesori, medici, politicieni sau oameni de afaceri – nu-şi mai recunosc etnia. De ce există problema autoidentificării? Pentru că persistă, în raporturile dintre majoritate şi minoritatea romă, o atmosferă profundă de neîncredere, alimentată tocmai de prejudecăţile de care vorbeam mai devreme. Ce poate deveni îngrijorător este faptul că această intoleranţă, alimentată de situaţii individuale, de fapte reprobabile comise de romi, pe fondul prelungirii crizei economice, poate favoriza, sub impulsul retoricii antirome şi a discursului instigator, creşterea riscului de violenţe. De altfel, chiar la nivel european avem mulţi politicieni care utilizează acest tip de discurs.

Doresc să mulţumesc Comisiei Europene pentru raportul cuprinzător pe care l-a pregătit pentru acest summit, care dă o măsură a paşilor care s-au întreprins în plan naţional, în statele membre pentru stimularea incluziunii social-economice a comunităţilor de etnie romă. Rezultatele sunt notabile, iar Comisia Europeană, pe care o felicit cu căldură mai ales pentru consecvenţă, le-a pus în evidenţă foarte bine. În primul rând, cadrul european pentru strategiile naţionale de incluziune a romilor, adoptat în 2011, a produs schimbarea de abordare pe care am susţinut-o în mod repetat în ultimii ani, respectiv că problematica incluziunii minorităţii rome este o temă care trebuie tratată şi soluţionată în context european, pe baza contribuţiei tuturor statelor noastre. Faptul că s-a consacrat legătura cu Strategia Europa 2020, a dat exerciţiului de coordonare şi monitorizare a politicilor naţionale cadenţa stabilită de semestrul european, iar legătura cu bugetul multianual al UE a permis definirea unei surse clare de sprijin financiar din fondurile structurale. Cu excepţia domeniului educaţiei, în care se înregistrează anumite rezultate pozitive, mai ales legate de ciclul preşcolar, domeniile vizate de cadrul european, ocuparea, sănătatea şi locuirea stagnează în aşteptarea concretizării unor rezultate care pot părea exagerate, dată fiind lipsa de progres. Este firesc să ne întrebăm asupra cauzelor care ne împiedică să atingem obiectivele de incluziune. Tot Comisia Europeană ne ajută prin identificarea unor factori, precum: lipsa voinţei politice din statele membre, ineficienţa instrumentelor de combatere a discriminării, inclusiv a segregării în şcoli, insuficienta finanţare a politicilor de incluziune, slaba capacitate de punere în aplicare şi monitorizare a rezultatelor. La acestea aş adăuga propriile mele consideraţii, rezultate dintr-o analiză atentă. Grupul ţintă este stabilit pe baza unei ipoteze reducţioniste, care simplifică sarcina autorităţilor, dar, în mod evident, în dauna rezultatelor. În România, ca şi în alte state membre, comunitatea de romi este privită prin uniformizare, fără a se ţine cont sau chiar fără a se cunoaşte particularităţile culturale intracomunitare. Realitatea este că diversitatea şi diferenţele din interiorul minorităţii rome sunt foarte puţin studiate şi analizate de către cercetători şi sociologi, iar această abordare simplificatoare este contraproductivă. Slaba cunoaştere a caracteristicilor comunităţii de romi este perpetuată, din păcate, de o continuă lipsă sau slabă colectare a datelor despre romi. Obiectivul pe care şi-l stabilesc strategiile este legat cu precădere de combatere excluziunii şi a sărăciei. Nu cred că există instrumente specifice pentru combaterea excluziunii şi a sărăciei, în schimb sunt convins că o strategie orientată pe dezvoltare socială şi capital uman ar avea consecinţe benefice în planul incluziunii. De aceea, cred că răspunsul potrivit la provocările ridicate de riscul de excluziune, care grevează minoritatea romă, este o strategie de dezvoltare a capitalului uman, cu accent pe crearea de competenţe profesionale. O strategie orientată către stimularea clasei de mijloc rome ar ajuta la depăşirea multiplelor idei preconcepute, inclusiv a factorilor de autoexcludere, cum este refuzul identificării ca rom. Actorul principal în punerea în aplicare a strategiei pentru romi trebuie să fie autoritatea locală, respectiv responsabilul public cel mai apropiat de nevoile comunităţii. Guvernele nu deţin nici informaţiile, nici mijloacele de a implementa programe specifice, însă ele pot implementa doar programe generaliste şi care, la faţa locului, se dovedesc de multe ori dificile sau imposibil de implementat. Autoritatea locală este cea care face legătură dintre aşteptările comunităţilor, pe de o parte, şi direcţiile de acţiune şi resursele stabilite la nivel naţional, pe de altă parte. Din acest punct de vedere, consider oportună tema pe care şi-au ales-o acest summit, respectiv responsabilizarea guvernării locale în ceea ce priveşte incluziunea romilor. În acelaşi timp, minoritatea romă are o responsabilitate clară în eliminarea prejudecăţilor. Minoritatea romă trebuie să înţeleagă că face parte din societăţi fondate pe reguli, fie ele formalizate prin legi, fie informale, transmise prin cultură. Consider că strategia pentru romi va avea succes dacă romii înşişi vor asimila principiile cetăţeniei ca principii de viaţă în societatea europeană, fără ca acestea să le afecteze trăsăturile culturale care le definesc identitatea etnică.

Aşadar, o strategie credibilă ar trebui să îndeplinească următoarele: să beneficieze de deschiderea spre dialog din partea majorităţii, astfel încât soluţia însăşi să fie legitimată printr-o autentică dezbatere publică, să pună în evidenţă măsuri ţintite care să ia în considerare marea varietate de probleme cu care se confruntă comunităţile de romi, să se axeze în măsură determinantă pe acţiunile autorităţilor locale, să se bazeze pe principiul ownership-ului comunităţii căreia i se adresează. Vă mulţumesc.”

Departamentul de Comunicare Publică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *