» » » » » » » Evenimente, atacuri şi incidente pe Internet

Evenimente, atacuri şi incidente pe Internet

Evenim19

Trei concepte de bază ale securităţii, importante în ceea ce priveşte informaţiile de pe Internet, sunt confidenţialitatea, integritatea şi disponibilitatea. Conceptele legate de oamenii care utilizează aceste informaţii sunt autentificarea, autorizarea şi acceptarea.

Când informaţia este citită şi copiată de cineva neautorizat, rezultatul este cunoscut ca pierderea confidenţialităţii. Pentru câteva tipuri de informaţii, confidenţialitatea este un atribut foarte important.

Exemplele includ date obţinute din cercetare, înregistrări medicale şi de asigurări, specificaţii ale noilor produse şi strategii de investiţii corporatiste. În unele locuri, s-ar putea să existe o obligaţie legală pentru protecţia intimităţii persoanelor. Aceasta este adevărată pentru bănci şi companii de credit, spitale, cabinete medicale, laboratoare de testare medicală, cabinete psihologice şi agenţii care colectează taxe.

Informaţia poate fi alterată când este disponibilă pe o reţea nesigură. Când informaţia este modificată în moduri neaşteptate, rezultatul e cunoscut drept pierderea integrităţii. Aceasta înseamnă că datele suferă modificări neautorizate fie ca urmare a unei greşeli umane fie prin modificare intenţionată. Integritatea este importantă în mod particular pentru siguranţa criticăşi datele financiare utilizate în activităţi ca transferuri electronice de fonduri, controlul traficului aerian şi contabilitate financiară.

Informaţia poate fi ştearsă sau poate deveni inaccesibilă, rezultând o lipsă de disponibilitate. Aceasta înseamnă că persoanele care sunt autorizate să obţină informaţii nu pot obţine ceea ce doresc.

Disponibilitatea este deseori cel mai important atribut în afacerile orientate pe servicii care depind de informaţii (programări aeriene şi sisteme de inventar on-line). Disponibilitatea reţelei e importantă pentru orice persoană a cărei afacere sau educaţie depinde de o conectare la reţea. Când un utilizator nu poate accesa reţeaua sau un serviciu specific furnizat pe reţea, el experimentează un refuz al serviciului.

(Sursa: MCTI)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *