» » » Existența și devenirea

Existența și devenirea

postat în: Blog, Filozofie | 0

Existența și devenirea

Timpul curge, se scurge, sau trece? Sau nici măcar nu există, și totul este aici și acum: prezent, trecut și viitor? Pare simplu la prima vedere. Dar nu este așa.

Prin anul 500 î.e.n., Heraclit a scris:

Totul curge și nimic nu stă; totul se mișcă, nimic nu rămâne fix.

Nu poți păși de două ori în același râu, pentru că alte ape, și apoi altele, curg încontinuu.

Timpul este un copil, care se joacă mutând piesele; este domnia unui copil.

Totul este efemer, prezentul contează. Ceea ce e acum, nu va mai fi peste o clipă. Dispare în trecut și inexistență, devorat de timp.

Parmenide, la interval de o generație, nu e de acord cu aceste idei:

Rămâne doar un cuvânt pentru a exprima calea adevărată: Este. Și pe această calesunt multe semne că Ce Este nu are început și nu va diapare niciodată: este întregul, nemișcat, și fără sfârșit. El nu a fost și nu va fi, pur și simplu este – acum, complet, unu, continuu…

Permanența este esențială. Nimic nu va fi, sau nu a fost. Totul Este. Timpul și devenirea sunt nesemnificative, iluzorii.

În 1963, Rudolf Carnap afirma că

Einstein spunea că problema lui Acum îl îngrijorează serios. El afirma că experiența lui Acum înseamnă ceva special pentru om, ceva esențial diferit de trecut și viitor, dar că această diferență importantă nu se produce și nu este posibilă în fizică. Că această experiență nu poate fi acceptată de știință, îi părea o chestiune de resemnare dureroasă, dar inevitabilă. Am remarcat că tot ceea ce se întâmplă în mod obiectiv poate fi descris în știință; pe de o parte, secvența temporală a evenimentelor este descrisă în fizică; și, pe de altă parte, particularitățile experiențelor omului cu privire la timp, inclusiv atitudinea sa diferită față de trecut, prezent și viitor, pot fi descrise și (în principiu) explicate în psihologie. Dar Einstein a crezut că aceste descrieri științifice este posibil să nu poată satisface nevoile noastre umane; că există ceva esențial în ceea ce privește Acum, care este doar în afara domeniului științei. Amândoi am fost de acord că nu este vorba despre un defect pentru care știința ar putea fi învinuită, așa cum credea Bergson. Nu am vrut să accentues pe acest lucru, pentru că am vrut mai degrabă să înțeleg atitudinea sa personală față de problemă decât să clarific situația teoretică. Dar cu siguranță am avut impresia că gândirea lui Einstein în acest punct a implicat o lipsă de distincție între experiență și cunoaștere. Întrucât știința, în principiu, poate spune tot ce se poate spune, nu există o întrebare fără răspuns. Dar, deși nu există nici o întrebare teoretică rămasă, există totuși experiența emoțională umană obișnuită, uneori deranjantă din motive psihologice speciale.

O atitudine paradigmatică (Einstein) și una parmenidiană (Carnap). O idee dezbătută de Steven Savitt, în ”Being and Becoming in Modern Physics”, The Stanford Encyclopedia of Philosophy.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *