» » » » » » Falsificaționismul dogmatic și argumentul turnului

Falsificaționismul dogmatic și argumentul turnului

Turnul din Pisa
(Turnul din Pisa)

Versiunea dogmatică a falsificaționismului implică delimitarea teoriilor științifice prin unul sau mai mulți falsificatori potențiali (de ex., un experiment). Paul Newall propune ca exemplu „toate lebedele sunt albe”, afirmație care nu poate fi niciodată dovedită deoarece ar necesita verificarea tuturor lebedelor, dar poate fi infirmată prin găsirea unei singure lebede non-albe.

Deci teorie este științifică dacă poate exista un contraexemplu care să o poată respinge. Dacă nu există circumstanțe care să ne conducă vreodată să respingem teoria, aceasta ar fi ne-științifică.

Pentru falsificatorul dogmatic, o teorie nu este niciodată confirmată ca fiind adevărată, și dacă putem aduce un contraexemplu va trebui să venim cu una mai bună. Imre Lakatos oferă ca exemplu evoluția teoria gravitației de la Descartes la Newton și Einstein. Pe măsură ce prima teorie a fost respinsă, cea a lui Newton a putut explica aceleași fenomene venind cu soluții la problemele primei teorii. Dar și aceasta a fost apoi falsificată, Einstein reușind să explice, printr-o nouă teorie ceea ce nu a reușit teoria lui Newton. Falsificarea demarcă astfel teoriile științifice și cele ne-științifice și contribuie la dezvoltarea teoriilor științifice.

Înainte de dezvoltarea acestui criteriu, evaluarea teoriilor s-a bazat pe o separare între afirmațiile observaționale și cele teoretice. O teorie era considerată viabilă dacă era confirmată de observații. Din nefericire, această distincție este nesustenabilă. Newall dă ca exemplu ”argumentul turnului” folosit atât de susținătorii ideii că Pământul se rotește cât și de criticii acestei idei. Prin aruncarea unei pietre din un turn, se presupunea că ar putea fi arătat dacă Pământul se rotește sau nu. S-a plecat de la ideea că, dacă Pământul ar fi în mișcare, piatra ar trebui să cadă la o anumită distanță; dacă nu, ar trebui să aterizeze la bază. Teoria ar fi astfel testată prin observație. Dar problema a apărut la interpretare, când piatra a căzut aproape de baza turnului; adepții ideii că Pământul nu se rotește au susținut că rezultatul a fost prezis de teoria lor. Dar și adepții rotației Pământului au afirmat că se așteptau ca piatra să cadă la bază, pentru că ei susțineau că tot ce se află pe Pământ se mișca odată cu acesta. De aici rezultă că toate observațiile experimentale sunt interpretate, în fapt, de teorii.

În acest context a existat o preocupare logică: nicio afirmație nu poate fi dovedită prin experiment. Această idee a provocat o mare confuzie, conducând pe unii la concluzia că nicio afirmție nu ar putea fi dovedită vreodată, de aici efortul de a le dezminți. În sine, acesta este un exemplu al problemei logicii inductive sau cunoașterea faptului că relațiile logice precum dovada se găsesc între propoziții, nu între fapte și propoziții. Deși falsificarea trebuia să evite această dificultate, procedând deductiv și nu inductiv pentru a respinge o teorie, trebuie să ne bazăm pe un experiment care dovedește o altă teorie – negarea teoriei avute în vedere – ceea ce tocmai am fost de acord că nu poate fi făcută.

A treia dificultate remarcată de Newall apare când testăm o teorie prin experiment, pentru că nu o facem izolat. Ceea ce este testat este conjuncția teoriei cu o clauză ceteris paribus (un termen latin care înseamnă „toate celelalte lucruri fiind egale”). Astfel, atunci putem evita oricând o falsificare prin a spune că clauza ceteris paribus a fost respinsă și se schimbă cu alta, lăsând astfel teoria intactă, ca în argumentul turnului, unde susținătorii ideii că Pământul nu se rotește au spus imediat că clauza ceteris paribus a fost falsificată, nu mișcarea Pământului. Lakatos a dat un alt exemplu din astronomie, care prezice un anumit comportament în ceruri care nu este de fapt observat. Mai degrabă decât să considere că teoria sa este falsificată, teoreticianul spune apoi că trebuie să existe un alt corp invizibil cu ochiul liber, cauzând efectele anormale văzute (materia întunecată, de ex.). Iar atunci când un nou telescop este inventat și acest lucru nu mai poate fi susținut, teoreticienii apelează la influența unui câmp magnetic aflat în apropiere; și așa mai departe, fiecare nouă clauză ceteris paribus salvează teoria de falsificare. Aceste ipoteze auxiliare pot întotdeauna împiedica concluzia că teoria generală a fost falsificată, astfel încât falsificarea dogmatică se prăbușește.

Sursa: Paul Newall, Falsificaționism (2005), http://www.galilean-library.org/falsificationism.html

  1. […] (Turnul din Pisa) Versiunea dogmatică a falsificaționismului implică delimitarea teoriilor științifice prin unul sau mai mulți falsificatori potențiali (de ex., un experiment). Paul Newall propune ca exemplu „toate lebedele sunt albe”, afirmație care nu poate fi niciodată dovedită deoarece ar … Citeşte mai mult […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *