Fata cu pantofii roșii

de Hans Christian Andersen

A fost odată o fetiță delicată, dar care era obligată să meargă în picioarele goale vara (pentru că era săracă) și să poarte pantofi de lemn butucănos în timpul iernii, astfel încât picioarele ei se înroșeau de fiecare dată.

În sat trăia soția unui bătrân pantofar, care făcuse o pereche foarte mică de pantofi din niște benzi vechi de pânză roșie; erau destul de prost făcuți, dar intenția era bună, pentru că „trebuia să-i dea fetiței al cărei nume este Karen.

Aceasta a primit pantofii roșii și i-a încălțat, pentru prima dată, chiar în ziua în care mama ei a fost îngropată. Nu erau potriviți pentru doliu, este adevărat, dar neavând alții i-a încălțat direct pe picioarele goale și mers în urma sicriului săracului bietei femei până la ultimul loc de odihnă.

S-a întâmplat ca pe acolo să treacă o căruță de modă veche, în care stătea o bătrână, căreia i s-a făcut milă de fetiță și i-a spuse preotului: „Părinte, dă-mi mie acea fetiță să o adopt”.

Și Karen a crezut că toate astea se datorau pantofilor roșii; dar bătrânei doamne i s-au părut foarte urâți și a ordonat să fie arși. Karen a fost apoi îmbrăcată în haine curate și îngrijite și a fost învățată să citească și să coase, iar oamenii spuneau despre ea că este drăguță. Însă oglinda spunea: „Ești mai mult decât drăguță – ești frumoasă!”

Regina călătorea în acea vreme prin țară, cu fiica ei cea mică, prințesa. Mulțimea se îndrepta spre palat, iar Karen era și ea prin mulțime, pentru a vedea pe mica prințesă, care stătea la fereastră, îmbrăcată în cele mai frumoase haine albe. Nu avea nici trenă, nici coroană de aur, dar niște frumoși pantofi roșii de marochin – care, trebuie trebuie să recunoaștem, erau mai frumoși decât cei pe care îi făcuse nevasta pantofarului pentru Karen. Cu siguranță nimic în lume nu poate fi comparat cu pantofii roșii!

Karen era acum destul de mare pentru a fi miruită. Avea haine noi și o avea și o pereche de pantofi noi. Pantofarul cel bogat al orașului îi luase măsura piciorului ei mic în propria sa casă, într-o cameră în care mai multe vase de sticlă erau pline cu pantofi eleganți și cizme strălucitoare. Era o priveliște foarte frumoasă; dar, cum bătrîna doamnă nu putea să vadă foarte bine, nu s-a bucurat de aceasta. Printre pantofi se aflau o și pereche de roșie, la fel ca cei pe care îi purta prințesa. Erau foarte frumoși, bineînțeles! Pantofarul a spus că au fost făcuți pentru copilul contelui, dar că acestuia nu i se potriveau bine.

”Sunt din piele lustruită?” a întrebat bătrâna, ”pentru că strălucesc.”

”Strălucesc, într-adevar,” spuse Karen; și i s-au potrivit, ​​și i-au cumpărat. Dar bătrâna nu știa că sunt roșii, altfel nu i-ar fi permis lui Karen să meargă să fie miruită cu pantofii roșii pe care îi purta acum.

Toată lumea se uita la picioarele ei. Și când a pășit în biserică pentru a ajunge la cor, i s-a părut că până și vechile picturi de pe morminte, portretele preoților și ale soțiilor lor, cu gulerele lor rigide și hainele negre lungi, își fixau ochii pe pantofii ei roșii. Și nu se gîndea decât la ei, chiar și când preotul și-a pus mîna pe capul ei și a miruit-o prin sfântul botez prin care era admisă în rândul slujitorilor lui Dumnezeu, amintindu-i că acum trebuie să se comporte ca un creștin botezat. Iar orga a răsunat solemn, în timp ce vocile copiilor s-au alăturat celor ale corului; dar Karen nu se gândea decât la pantofii ei roșii.

După-amiază bătrâna a auzit pe toți spunând că pantofii erau roșii; și a spus că este destul de șocant și extrem de necorespunzător, și că pe viitor Karen trebuie să meargă întotdeauna la biserică cu pantofi negri, chiar dacă nu ar fi chiar noi.

Duminica următoare urma să primească Sfânta Taină; și Karen privi mai întâi la pantofii negri, apoi la cei roșii, apoi se uită din nou și în final se încălță cu cei roșii.

Soarele strălucea intens. Karen și bătrâna merseră pe drumul care străbătea câmpul de porumb, care era destul de prăfuit. În apropierea ușii bisericii se afla un soldat invalid bătrân, cu o cârjă și o barbă foarte lungă, mai degrabă roșie decât albă, căci avea păr roșu. Acesta s-a aplecat la pământ și i-a cerut bătrânei să-i șteargă pantofii. Karen s- descălțat și ea. „Ia uite, ce pantofi de dans inteligenți!” a spus soldatul; „se vor strânge ferm atunci când vei dansa”; după care a ciocănit ușor tălpile.

Bătrîna doamnă a dat soldatului invalid niște alimente și a intrat în biserică cu Karen.

Toți cei dinăuntru s-au uitat la pantofii roșii ai lui Karen, și toate figurile din picturi îi priveau; și când Karen a îngenuncheat înaintea altarului și a dus cupa de aur la buze, s-a gândit numai la pantofii ei cei roșii; și i se părea că îi vede plutind în cupa comunitară; și a uitat să-și cânte psalmul și a uitat să spună rugăciunea Domnului.

Congregația a plecat apoi de la biserică, iar bătrâna s-a urcat în căruța ei. Când Karen și-a ridicat piciorul pentru a se urca și ea, bătrânul soldat a spus: „Ia uite, ce pantofi de dans inteligenți!” Și Karen nu s-a putut abține să nu facă câțiva pași de dans, iar odată ce a început, picioarele ei au început să danseze. Era ca și cum pantofii aveau o putere asupra ei. Dansa după colțului bisericii și nu se putea opri, iar vizitiul fu obligat să alerge după ea, să o prindă și să o urce în căruță; dar picioarele ei au început să danseze, astfel încât ea a călcat-o pe degete pe buna bătrână de nenumărate ori. În cele din urmă, pantofii au ieșit din picioarele ei, care au reușit astfel să se odihnească.

Pantofii au fost puși într-un dulap acasă, dar Karen nu înceta să se uite la ei.

Bătrâna s-a îmbolnăvit între timp și i s-a spus că nu mai are mult de trăit. Trebuia să fie îngrijită și ajutată, și nu era nimeni mai potrivită pentru asta precum Karen; dar s-a întâmplat să fie un mare bal în oraș, la care Karen a fost invitată, și ea privea fix la bătrâna care nu se mai înzdrăvenea, apoi se uita la pantofii ei roșii și se gândea că nu ar putea fi prea mare păcatul dacă i-ar încălța – și așa a și fost – dar ea s-a dus apoi la bal și a început să danseze: doar că atunci când voia să o ia la la dreapta, pantofii dansaa spre stânga; și când dorea să urce în cameră, pantofii o obligau să coboare; și la fel când să coboare scările în stradă, și când să iese pe poarta orașului. Și a co9ntinuat să danseze, în ciuda împotrivirii ei, chiar și în pădurea sumbră.

Ceva strălucea prin vârfurile copacilor și credea că este luna – pentru că era o față – dar era vechiul soldat cu barba sa roșie, care ședea și da din cap, spunând: „Ia uite, ce pantofi de dans inteligenți!”

Era speriată acum, încercând să-și smulgă pantofii roșii, dar ei se agățau repede; și-a rupt ciorapii. Însă pantofii au ajuns să se înalțe pe picioare și să danseze, trecând prin câmpuri și pajiști – prin ploaie sau pe soare – ziua și noaptea – doar că noaptea era mult mai înspăimântătoare.

A dansat până la biserica deschisă, unde morții nu dansau, având ceva mai bun de făcut. Ar fi vrut să se așeze pe mormântul unui sărman, unde creștea feriga amară; dar nu exista odihnă pentru ea. Și, dansând spre ușa bisericii deschise, a văzut un înger, în haine lungi, albe și cu aripi care se ridicau de pe umerii lui coborând spre pământ. Fața lui era aspră și gravă, iar în mână avea o sabie mare și strălucitoare.

„Dansează!” a zis: „Dansează în pantofii tăi roșii, până când vei păli și vei răci și până când pielea ta se va încreți ca la un schelet. Vei dansa din ușă în ușă; și vei bate la ușile caselor unde trăiesc copii mândri și trufași care să te audă și să ia aminte! Trebuie să dansezi – da, dansează -”

”Ai milă!” strigă Karen. Dar nu a auzit ce a răspuns îngerul, căci pantofii au purtat-o de la ușă pe câmp, departe – dansând continuu.

Într-o dimineață a dansat pe lângă o ușă cunoscută; a auzit un bocet din interior și a fost adus un sicriu acoperit cu flori: atunci a înțeles că vechea ei stăpână murise, și se simțea de parcă ar fi fost abandonată de toată lumea și blestemată de îngerul lui Dumnezeu.

Și ea dansa într-una, pentru că nu se putea opri, în noaptea sumbră. Pantofii o purtau prin mărăcini și cioturi de copaci, care o zgâriau până la sânge. Și ea dansa străbătând câmpul, ajungând într-o casă mică singuratică, unde știa că trăia călăul; și a bătut la ferestre cu degetele ei, spunând

„Ieșiți afară – ieșiți, eu nu pot intra, pentru că sunt obligată să dansez.”

Și călăul a spus:

„Nu știi cine am sunt eu? Eu sunt cel care taie capul oamenilor răi și văd că securea mea zornăie acum”.

„Nu-mi lua capul”, a spus Karen, „căci atunci nu mă mai pot căi pentru păcatele mele, dar taie-mi picioarele, ca să scap de pantofii mei cei roșii”.

Apoi ea și-a mărturisit păcatele, iar călăul doar i-a dat jos pantofii roșii, deși ea simțise o durere atât de ascuțită de parcă degetele de la picioare i-ar fi fost smulse odată cu ei. Și pantofii au continuat să danseze, de-a lungul câmpurilor și în adâncurile pădurii.

Apoi el i-a dat cârje, pentru că nu se simțea în stare să meargă, și a învățat-o pe psalmul pe care îl cântă cei care se căiesc, și ea i-a sărutat mâna care ridica securea și a plecat străbătând câmpul.

”Acum am suferit destul din cauza pantofilor roșii,” spuse ea; „așa că acum voi merge la biserică, ca oamenii să mă vadă”. Și s-a dus șchiopătând până la ușa bisericii, dar nu apucă să pună mâna pe ea, că pantofii roșii dansau din nou în fața ei speriind-o.

A suferit profund toată săptămâna aceea și a vărsat multe lacrimi amare; dar când duminica a venit din nou, și-a spus: „Acum am suferit și m-am luptat destul! Cred că sunt la fel de bine ca mulți dintre cei care stau la biserică și privesc de sus”. Și a salutat cu îndrăzneală, dar nu a trecut de ușa bisericii; pentru că a văzut pantofii roșii dansând în fața ei și a fost atât de înspăimântată încât s-a întors, și s-a pocăit în mod sincer de păcatele ei.

Apoi a mers la parohie și a cerșit, ca o favoare, să fie luată în serviciul familiei, promițând să fie harnică și să facă tot ce poate. Nu-i păsa de bani; tot ce dorea era să aibă un acoperiș deasupra capului și să fie lângă oamenii buni. Soția preotului i-a fost milă de ea și a luat-o în slujba ei; și ea sa dovedit a fi foarte harnică și foarte atentă. Stătea și asculta cu atenție atunci când preotul citea Biblia cu voce tare seara. Era plăcută de toți copiii; dar când aceștia vorbeau despre îmbrăcăminte, podoabe sau frumusețe, atunci ea clătina din cap.

În următoarea duminică, toți au mers la biserică și au întrebat-o dacă îi va însoți; dar ea s-a uitat la cârjele ei cu ochii în lacrimi. Și ceilalți s-au dus să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, în timp ce ea a rămas singură în camera ei mică, suficient de mare doar pentru un pat și un scaun. Și aici s-a așezat. Cu cartea ei de psalmi în mână; și în timp ce citea, într-o zonă pioasă a minții vântul a adus sunetele orgii din biserică, și ea și-a ridicat fața plină de durere, spunând: „Doamne, ajută-mă!”

Apoi soarele a strălucit puternic, și înaintea ei stătea îngerului lui Dumnezeu, în haine albe, așa cum îl vazuse în noaptea aceea lângă ușa bisericii; doar că nu mai purta sabia ascuțită în mână, ci avea o ramură verde frumoasă, plină de trandafiri; și el a atins tavanul cu ramura, și tavanul a devenit din ce în ce mai înalt; și în locul unde atinsese strălucea o stea de aur. Și a atins pereții și s-au lărgit; și putea vedea orga care cânta. A văzut și vechile poze ale preoților și ale soțiilor lor, ale celor din congregație care stăteau pe scaunele lor îngrijite și cântau din cărțile lor de psalmi. Căci biserica însăși venise la săraca fată în camera ei mică, sau ea venise la biserică. S-a așezat pe un scaun, printre slujitorii preotului, și când au terminat psalmul și au privit în sus, au dat din cap și au spus: „E bine că ai venit, Karen.”

„Este prin harul lui Dumnezeu”, a spus ea.

Și orga a răsunat, iar corul de voci al copiilor a sunat foarte dulce și minunat! Soarele strălucitor și-a aruncat razele calde prin fereastră, peste podeaua pe care stătea Karen; Și inima ei a fost atât de copleșită de soare, pace și bucurie, încât a cedat; și sufletul ei a fost dus la Dumnezeu pe o rază de soare, iar în cer nu era nimeni care să întrebe despre pantofii roșii.

Traducere de Nicolae Sfetcu

Summary
Review Date
Reviewed Item
Fata cu pantofii roșii
Author Rating
51star1star1star1star1star
Share...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInShare on RedditShare on StumbleUponShare on TumblrPin on PinterestEmail this to someone

Lasă un Răspuns