» » » » » » Filosofia tehnologiei

Filosofia tehnologiei

Filosofia tehnologiei este un subdomeniu al filosofiei care studiază natura tehnologiei și efectele sale sociale.

Discuția filosofică a întrebărilor legate de tehnologie (sau strămoșului ei grecesc techne) datează de la începuturile filosofiei occidentale. Expresia „filosofia tehnologiei” a fost folosită pentru prima dată la sfârșitul secolului al XIX-lea de filosoful și geograful german Ernst Kapp, care a publicat o carte intitulată „Grundlinien einer Philosophie der Technik„.

Dacă filosofia este încercarea de „a înțelege cum lucrurile în sensul cel mai larg al termenului sunt conectate în sensul cel mai larg al termenului”, așa cum a spus Sellars (1962), filosofia nu ar trebui să ignore tehnologia. În mare măsură prin tehnologie este conectată societatea contemporană. Este extrem de importantă nu numai ca o forță economică, ci și ca o forță culturală. Într-adevăr, în ultimele două secole, de când a apărut treptat ca disciplină, filosofia tehnologiei a fost în mare parte preocupată de impactul tehnologiei asupra societății și a culturii, mai degrabă decât cu tehnologia însăși. Mitcham (1994) numește acest tip de filosofie a tehnologiei „filosofia umanistă a tehnologiei”, deoarece are o relație de continuitate cu științele sociale și cele umaniste. Abia recent s-a dezvoltat o ramură a filosofiei tehnologiei care se ocupă de tehnologia în sine și care urmărește să înțeleagă atât practica de proiectare și crearea de artefacte (într-un sens larg, inclusiv procese și sisteme artificiale) cât și de natura lucrurilor astfel create. Această ultimă ramură a filosofiei tehnologiei urmărește continuitatea cu filosofia științei și cu alte domenii în tradiția analitică în filosofia modernă, cum ar fi filosofia acțiunii și luarea deciziilor, mai degrabă decât cu științele socială și cele umaniste.

Istorie

Filosofia greacă

Termenul occidental de „tehnologie” vine de la termenul grecesc techne (τέχνη) (cunoștințe de artă sau artizanat) și vederile filosofice asupra tehnologiei pot fi urmărite până la rădăcinile filosofiei occidentale. O temă obișnuită în viziunea grecească asupra techne este că apare ca o imitație a naturii (de exemplu, țesutul a fost dezvoltat urmărind păianjenii). Filosofii greci, cum ar fi Heraclit și Democritus, au susținut acest punct de vedere. În Fizica sa, Aristotel a fost de acord că această imitație a fost adesea adevărată, dar a susținut și faptul că techne poate merge dincolo de natură și completează „ceea ce natura nu poate duce până la sfârșit”. Aristotel a susținut, de asemenea, că natura (physis) și techne sunt distincte din punct de vedere ontologic, deoarece lucrurile naturale au un principiu interior de generare și mișcare, precum și o cauză teleologică internă finală. În timp ce techne este modelat de o cauză exterioară și de un telos exterior (scop sau final) care îl modelează. Lucrurile naturale âncearcă să atingă un anumit scop și se reproduc, în timp ce techne nu. În Timaios a lui Platon, lumea este descrisă ca fiind lucrarea unui meșter divin (Demiurge) care a creat lumea în conformitate cu formele veșnice ca un artizan care construiește lucrurile folosind planuri. Mai mult decât atât, Platon argumentează în Legi că ceea ce face un meșter este imitarea acestui meșter divin.

În perioada Imperiului Roman și a antichității târzii, autorii au realizat lucrări practice precum De Architectura a lui Vitruvius (secolul I î.Hr.) și De Re Metallica a lui Agricola (1556). Filosofia scolastică medievală a susținut în general viziunea tradițională a tehnologiei ca imitație a naturii. În timpul Renașterii, Francis Bacon a devenit unul dintre primii autori moderni care reflectă impactul tehnologiei asupra societății. În lucrarea sa utopică Noul Atlantis (1627), Bacon a prezentat o viziune optimistă asupra lumii în care o instituție fictivă (Casa lui Salomon) folosește filosofia și tehnologia naturală pentru a extinde puterea omului asupra naturii – pentru a îmbunătăți societatea prin lucrări care îmbunătățesc condițiile de trai. Scopul acestei fundații ficționale este „… cunoașterea cauzelor și a mișcărilor secrete ale lucrurilor și lărgirea limitelor imperiului uman, pentru realizarea tuturor lucrurilor posibile”.

Secolul al 19-lea

Filosoful și geograful german Ernst Kapp, care avea domiciliul în Texas, a publicat în 1877 cartea fundamentală „Grundlinien einer Philosophie der Technik„. Kapp a fost profund inspirat de filosofia lui Hegel și a considerat tehnica asemănătoare cu o proiecție a organelor umane. În contextul european, Kapp este numit fondatorul filosofiei tehnologiei. O altă poziție mai materialistă asupra tehnologiei care a devenit foarte influentă în filosofia tehnologiei din secolul al XX-lea a fost centrată pe ideile lui Benjamin Franklin și ale lui Karl Marx.

Secolul 20

Cinci filosofi proeminenți ai secolului al XX-lea care au abordat direct efectele tehnologiei moderne asupra umanității au fost John Dewey, Martin Heidegger, Herbert Marcuse, Günther Anders și Hannah Arendt. Toți au văzut că tehnologia este centrală pentru viața modernă, deși Heidegger, Anders, Arendt și Marcuse erau mai ambivalenți și mai critici decât Dewey. Problema pentru Heidegger a fost natura ascunsă a esenței tehnologiei, Gestell sau Enframing, care a adus omului ceea ce el a numit cel mai mare pericol și, în același timp, cea mai mare posibilitate. Opera majoră a lui Heidegger privind tehnologia se găsește în Întrebarea privind tehnologia.

Filosofia contemporană

Filosofii contemporani cu interes în tehnologie includ pe Jean Baudrillard, Albert Borgmann, Andrew Feenberg, Langdon Winner, Donna Haraway, Avital Ronell, Brian Holmes, Don Ihde, Bruno Latour, Paul Levinson, Ernesto Mayz Vallenilla, Carl Mitcham, Leo Marx, Gilbert Simondon , Lewis Mumford, Jacques Ellul, Bernard Stiegler, Paul Virilio, Günter Ropohl, Nicole C. Karafyllis, Richard Sennett și George Grant.

În timp ce o serie de lucrări individuale importante au fost publicate în a doua jumătate a secolului al XX-lea, Paul Durbin a identificat două cărți publicate la începutul secolului, marcând dezvoltarea filosofiei tehnologiei ca subdiviziune academică cu texte canonice. Acestea au fost Tehnologia și viața bună (2000), editată de Eric Higgs, Andrew Light, și David Strong și Filosofia americană a tehnologiei (2001) de Hans Achterhuis.

Tehnologie și neutralitate

Determinismul tehnologic este ideea conform căreia „caracteristicile tehnologiei [determină] utilizarea sa și rolul unei societăți progresiste a fost să se adapteze la schimbările tehnologice și să beneficieze de acestea”. Perspectiva alternativă ar fi determinismul social care privește societatea ca fiind de vină pentru „dezvoltarea și desfășurarea” tehnologiilor. Reacțiile la masacrele de arme au fost diferite în diferite regiuni. Lelia Green a folosit masacrele recente cu arme, cum ar fi Masacrul din Port Arthur și Masacrul Dunblane, pentru a arăta selectiv determinismul tehnologic și determinismul social.

Autoritățile tasmaniene au făcut legi pentru arme chiar mai stricte decât înainte, în timp ce în Statele Unite există suport pentru armele de foc. Și aici se se regăsește divizarea, atât în ​​opinii cât și în dimensiunea socială. Potrivit lui Green, o tehnologie poate fi considerată o entitate neutră numai atunci când contextul socio-cultural și problemele legate de tehnologia specifică sunt eliminate. Atunci va fi vizibil faptul că există o relație a grupurilor sociale și a puterii oferite prin posesia tehnologiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *