» » » » » » Frații Grimm: Hansel și Grethel

Frații Grimm: Hansel și Grethel

Trăia odată ca niciodată, lângă o pădure mare, un tăietor de lemne sărac, cu soția și cu doi copii din căsătoria sa anterioară, un băiețel pe nume Hansel și o fată pe nume Grethel. Avea prea puțin de mâncare; și odată, când a fost o foamete mare în țară, nu mai putea să-și cumpere nici pâinea de zi cu zi; și în timp ce stătea într-o seară gândindu-se în, răsucindu-se de necaz, a oftat și i-a spus soției lui:

„Ce se va întâmpla cu noi? Cum să ne hrănim copiii, când nu mai avem mult și o să ajungem să ne mâncăm între noi?”

„Știu ce să facem, bărbate,” a răspuns ea, „îi vom conduce, dimineața devreme, în cea mai adâncă zonă a pădurii, și acolo le vom face un foc și le vom da câte o bucată de pâine; și apoi vom pleca la treaba noastră și îi vom lăsa în pace, astfel încât nu vor mai găsi calea spre casă și vom scăpa de ei”.

„Nu, femeie”, a răspuns el, „asta nu pot să o fac niciodată. Cum de te lasă inima să-mi lași copiii singuri în pădure, căci fiarele sălbatice vor veni în curând și îi vor sfâșia?”

”Oh, nătărăule!” a spus ea, „atunci o să murim cu toții de foame, ai face bine să te ocupi de sicriele pentru noi”. Dar ea nu l-a lăsat nicio clipă în pace până când el nu a acceptat, spunând,

„Ah, dar îmi va pare rău de bieții copii”.

Cei doi copii, totuși, nu dormiseră din cauza foamei, așa că au auzit ceea ce mama vitregă i-a spus tatălui lor. Grethel a plâns amar și i-a spus lui Hansel,

„Ce se va întâmpla cu noi?”

”Fii liniștit”, Grethel”, i-a spus el; „nu plânge – în curând te voi ajuta.” Și de îndată ce părinții lor au adormit, s-a sculat, și-a pus haina, și, descuind ușa din spate, s-a strecurat afară. Luna strălucea puternic, iar pietricelele albe de pe jos din fața ușii păreau niște monezi de argint, așa de tare străluceau. Hansel s-a aplecat în jos și a băgat în buzunar cât a putut de multe; și apoi, întorcându-se, i-a spus lui Grethel:

„Fii liniștită, dragă soră, și dormi în pace, Dumnezeu nu ne va părăsi”. Și spunând asta, s-a dus din nou la culcare.

În dimineața următoare, înainte ca soarele să răsară, femeia s-a dus și a trezit pe cei doi copii.

„Sculați-vă, leneșilor, mergem în pădure să tăiem lemne”. Apoi le-a dat câte o bucată de pâine, spunând: „Asta este pentru cina voastră; să nu o mâncați mai devreme, căci nu veți mai avea nimic altceva”. Grethel luă pâinea în șorț, pentru că buzunarul lui Hansel era plin de pietricele; așa că toți au pornit la drum. La scurt timp după ce au plecat, Hansel s-a oprit și s-a întors uitându-se înapoi spre casă; și a repetat asta de mai multe ori, până când tatăl lui i-a spus,

„Hansel, la ce te uiți și de ce rămâi în urmă? Ai grijă să nu te împiedici”.

”Ah, tată”, a spus Hansel, ”mă uit la pisica mea albă așezată pe acoperișul casei încercând să-mi iau rămas bun.”

”Nătărăule!” i-a spus femeia, „nu este o pisică; doar soarele care strălucește pe coșul  de fum”. Dar, în realitate, Hansel nu s-a uitat la o pisică; de fiecare dată când s-a oprit, a aruncat o pietricică din buzunar pe drum.

Când au ajuns la mijlocul pădurii, tatăl le-a spus copiilor să adune lemne și le-a făcut un foc, ca să nu le fie frig. Deci, Hansel și Grethel au adunat împreună o mică grămăjoară de crengi. Apoi le-au dat foc; și când flacăra s-a înălțat, femeia le-a spus,

„Acum, copii, vă culcați lângă foc și vă odihniți, cât timp mergem noi în pădure și tăiem lemne; când vom fi gata, voi veni și vă voi chema.”

Hansel și GrethelHansel și Grethel s-au așezat lângă foc, iar la amiază, fiecare și-a mâncat bucata de pâine; și pentru că auzeau loviturile unui topor, au crezut că tatăl lor era aproape; dar nu era un topor, ci o ramură pe care el o legase de un copac uscat, ca să fie legănată de vânt. Au așteptat atât de mult încât, în cele din urmă, ochii li s-au închis de oboseală și au adormit. Când s-au trezit, era destul de întuneric și Grethel a început să plângă,

„Cum o să ieșim din pădure?” Dar Hansel a încercat să o mângâie spunând,

„Așteaptă puțin până se ridică luna și apoi vom găsi rapid calea”. Luna curând a strălucit, iar Hansel a luat mâna surorii lui, urmărind pietricelele care străluceau ca niște monezi de argint noi și le-a arătat calea. Toată noaptea au mers pe jos și, în zori, au ajuns la casa tatălui lor. Au bătut la ușă și, când femeia a deschis-o și i-a văzut pe Hansel și Grethel, a exclamat,

„Copii răi! De ce ați dormit atât de mult în pădure? Noi credeam că nu vă veți mai întoarce acasă.” Dar tatăl lor era foarte bucuros, pentru că i se rupsese inima că îi lăsase singuri.

Nu după mult timp a fost din nou mare foamete în toată zona; și într-o noapte copiii au auzit-o pe mama lor vitregă spunând tatălui lor,

„Toată mâncarea s-a terminat din nou, mai avem doar o jumătate de pâine și apoi s-a terminat: copiii trebuie să fie alungați. Îi vom duce mai adânc în pădure, ca să nu mai găsească calea din nou; e singura cale de scăpare pentru noi”.

Dar soțul ei s-a întristat și s-a gândit, „Ar fi mai bine să împărțiți ultima bucată cu copiii”. Dar soția lui nu l-ar fi ascultat orice i-ar fi zis, și l-ar fi certat și i-ar fi făcut reproșuri încontinuu.

Cel care spune A trebuie să spună și B; și cel care consimte prima dată trebuie să o facă și a doua oară.

Dar copiii auziseră conversația în timp ce stau treji și, imediat ce au adormit vârstnicii, Hansel s-a ridicat, intenționând să aduna niște pietricele ca înainte; dar femeia închisese ușa ca să nu poată ieși. Cu toate acestea, el a mângâiat-o pe Grethel, spunându-i,

„Nu plânge, dormi liniștită, Dumnezeul cel bun nu ne va părăsi”.

Dimineața, mama vitregă a venit și i-a sculat, și le-a dat câte o felie de pâine, care era și mai mică decât cea dinainte. Pe drum, Hansel a rupt-o pe a lui în buzunar și, din când în când, se oprea și arunca câte o firimitură pe drum.

”Hansel, de ce te oprești și la ce te uiți?” l-a întrebat tatăl; „ai grijă la drum”.

”Mă uit la micul meu porumbel”, a răspuns Hansel, ”cum își ia la revedere de la mine.”

”Nătărăule!” a spus femeia, „nu este un porumbel, doar soarele care strălucește pe coșul de fum”. Însă Hansel continua să arunce firimityri în timp ce mergea.

Mama vitregă a dus copiii adânc în pădure, unde nu mai fuseseră niciodată înainte și a făcut un foc imens, și le-a spus,

„Stați aici și odihniți-vă, și când vă simțiți obosiți puteți să dormiți puțin. Noi mergem în pădure sî tăiem lemne, iar seara, când vom fi gata, vom veni și vă vom lua”.

La amiază, Grethel și-a împărțit pâinea cu Hansel, care o fărâmițase pe drum. Apoi au adormit; dar s-a înserat și nimeni nu a venit la bieții copii, și în noaptea întunecată s-au trezit, și Hansel a mângâiat pe sora lui spunând,

„Ai răbdare, Grethel, până când va răsări luna, vom vedea firimiturile de pâine pe care le-am aruncat, și ne vor arăta calea spre casă”. Luna a strălucit și s-a ridicat, dar ei nu au reușit să vadă nicio fărâmă, căci mii de păsări care zburau în pădure și pe câmp mâncaseră totul. Hansel continuă să îi spună lui Grethel,

„Vom găsi curând drumul”; dar nu l-au găsit, și au mers toată noaptea și a doua zi, dar nu au reușit să iese din pădure; și erau așa de flămânzi, pentru că nu aveau nimic de mâncare decât fructele de pădure pe care le-au găsit pe tufișuri. În curând au fost atât de obosiți încât nu au mai putut merge, așa că s-au așezat sub un copac și au adormit.

Acum era a treia dimineață de când au părăsit casa tatălui lor, și au continuat să meargă; dar au ajuns doar mai adânc și mai adânc în pădure, iar Hansel a văzut că, dacă nu vor reuși suficient de repede, vor muri de foame. Pe la miezul nopții au văzut o pasăre frumoasă, albă a zăpada, așezată pe o crenguță, care cânta atât de dulce încât s-au oprit și au ascultat-o. Aurând aceasta s-a oprit din cântat, și și-a luat zborul; și ei au urmat-o până când au ajuns la o cabană, pe acoperișul căreia s-a așezat; și când s-au apropiat de ea, au văzut că toată cabana era făcută din pâine și prăjituri, iar geamurile erau din zahăr curat.

”Vom merge acolo”, a spus Hansel, ”și vom avea o masă grozavă, o să mănânc o bucată de acoperiș, iar tu poți să mănânci fereastra. Nu-i așa că vor fi dulci?” Așa că Hansel s-a ridicat și a rupt o bucată de acoperiș, pentru a vedea cum e la gust, în timp ce Grethel s-a urcat la fereastră și a început să muște din ea. Atunci o voce drăgălașă s-a auzit strigând în cameră,

”Tip-tap, tip-tap, cine a bătut în ușă?” și copiii au răspuns,

„Vântul, vântul, copilul cerului”; și au continuat să mănânce. Hansel credea că acoperișul are un gust foarte bun, așa că a rupt o bucată mare; în timp ce Grethel a rupt o bucată de geam mare din fereastră și s-a așezat foarte mulțumită. Apoi ușa s-a deschis și o femeie foarte bătrână, sprijinindu-se de cârje, a ieșit. Hansel și Grethel erau atât de înspăimântați încât au lăsat să cadă ce aveau în mâini; dar bătrîna, dînd din cap, a spus,

„Ah, dragi copii, ce v-a adus aici? Intrați și stați cu mine, și nu vă voi face niciun rău”; și zicând asta i-a luat pe amândouă de mână și i-a condus în cabana ei. O masă bună cu lapte și clătite, cu zahăr, mere și nuci, se întindea pe masă, iar în camera din spate erau două paturi frumoase, acoperite cu alb, unde Hansel și Grethel s-au așezat și au crezut că sunt în cer. Bătrâna s-a comportat foarte frumos cu ei, dar în realitate era o vrăjitoare rea, care pândea copiii și construia casa din pâine pentru a-i atrage, dar de îndată ce ajungeau în puterea ei, îi omora, îi gătea și îi mânca, cu mare fast. Vrăjitoarele au ochii roșii și nu pot vedea prea departe; dar au un simț grozav al mirosului, ca niște fiare sălbatice, pentru a ști când se apropie copiii de ei. Când Hansel și Gretel au venit lângă casa vrăjitoriei, a râs cu răutate, spunând, „Iată că vin doi care nu îmi vor scăpa”. Și dimineața, înainte ca ei să se trezească, ea s-a dus la ei și a văzut cât de drăgălaș dormeau, cu obrajii lor roșii dolofani, și a mormăit: „Asta va fi o bucată bună”. Apoi l-a luat pe Hansel cu mâinile ei dure și l-a închis într-o cușcă mică cu o ușă cu zăbrele; și deși țipa cu voce tare, nu era de niciun folos. Grethel a venit apoi la rând și, scuturând-o până când s-a trezit, ​​vrăjitoarea i-a spus,

„Scoală-te, leneșo, și adu apă pentru a găti ceva bun pentru fratele tău, care trebuie să rămână în acea cușcă și să se îngrașe; când va fi suficient de gras îl voi mânca.” Grethel a început să plângă, dar degeaba, pentru că vrăjitoarea bătrână a făcut-o să facă așa cum dorea ea. Așa că pentru Hansel a fost pregătită o masă bună, dar Grethel nu avea de mâncare decât o gheară de crab.

În fiecare dimineață, vrăjitoarea bătrână a venit la cușcă și i-a spus,

„Hansel, întinde un deget ca să văd dacă te-ai îngrășat”. Dar Hansel obișnuia să întindă un os, iar bătrâna, care nu vedea prea bine, credea că este degetul lui și se mira foarte tare că nu se îngrașă. După ce au trecut patru săptămâni și Hansel a rămas destul de slab, și-a pierdut toată răbdarea și nu a mai așteptat.

„Grethel”, a strigat ea cu nerăbdare, „ia repede puțin apă; indiferent dacă Hansel este gras sau slab, în dimineața asta o să-l ucid și o să-l gătesc”. Oh, cât de mult s-a mai îndurerat săraca surioară, în timp ce era forțată să aducă apa, și în curând lacrimile îi curgeau pe obraji!

„Dumnezeule drag și bun, ajută-ne acum!” a exclamat ea. „Măcar dacă am fi fost mâncați de fiarele sălbatice din pădure, am fi murit împreună”. Dar vrăjitoarea bătrână a strigat,

„Nu mai fă atâta scandal, nu te va ajuta cu nimic”.

Astfel, dis-de dimineață Grethel a fost forțată să iasă și să umple cazanul și să facă foc.

„Mai întâi, ne vom coace, totuși”, a spus bătrîna; „Am încălzit deja cuptorul și am frământat aluatul”; și spunând asta, a împins-o pe sărmana Grethel spre cuptor, din care flăcările ardeau cu putere.

”Intră înăuntru”, spuse vrăjitoarea, ”și vezi dacă e destul de fierbinte și apoi o să punem pâinea”. Dar ea intenționa ca, atunci când Grethel ar fi intrat, să închidă cuptorul și să o lase să se coace, ca să o poată mânca, ca și pe Hansel. Grethel a înțeles ce gânduri are și a spus,

„Nu știu cum să fac, cum să intru?”

”Gâscă proastă”, a spuse bătrâna, ”deschizătura e destul de mare. Vezi, aș putea chiar și eu să intru!” și s-a ridicat și a băgat capul în cuptor. Atunci, Grethel i-a dat un brânci, așa că bătrâna  căzut înăuntru, și apoi a închis ușa de fier punându-i zăvorul! Oh! cât de urât urla bătrâna; dar Grethel a fugit și a lăsat vrăjitoarea nelegiuită să se facă scrum.

Hansel și GrethelAtunci a alergat la Hansel și, deschizând ușa, a strigat,

„Hansel, am scăpat, bătrâna vrăjitoare este moartă!” Așa că el a ieșit ca o pasăre din cușcă, atunci când s-a deschis ușa; și s-au bucurat atât de mult încât s-au aruncat unul de gâtul celuilalt și s-au sărutat iar și iar. Și acum, din moment ce nu nu mai aveau nimic de care să se teamă, au intrat în casa vrăjitoarei, unde în fiecare colț erau coșuri pline cu perle și pietre prețioase.

„Acestea sunt mai bune decât pietricelele”, a spus Hansel, punând cât mai multe în buzunarul pe care îl avea; în timp ce Grethel s-a gândit: „Voi lua și eu câteva” și și-a umplut șorțul.

”Trebuie să plecăm acum”, a spus Hansel, și au ieșit din această pădure fermecată. Dar după ce au mers timp de două ore, au ajuns la o întindere mare de apă.

”Nu putem trece”, a spus Hansel; „Nu văd niciun pod.”

”Și nicio barcă nu este”, a zis Grethel; „dar acolo înoată o rață albă, și o voi ruga să ne ajute.” Și ea a cântat:

Mică rață, mică rață,
Grethel și Hansel, noi doi;
Nu-i nici scară, niciun pod,
Ajută-ne pe-amândoi.

Atunci rața a venit la ei, iar Hansel s-a urcat pe ea și i-a spus surorii lui să se urce în spatele lui.

”Nu”, a răspuns Grethel, ”va fi prea mult pentru rață, ne va trece unul câte unul.” Așa a făcut această pasăre bună, și când amândoi au ajuns cu bine de cealaltă parte, și au mers puțin, au ajuns la o pădure bine cunoscută, pe care ei o cunoșteau mai bine fiindcă o străbătuseră, și în cele din urmă au zărit casa tatălui lor. Atunci au început să alerge și, dând buzna în casă, s-au aruncat în brațele tatălui lor. El nu mai avusese nicio clipă de bucurie de când îi părăsise pe copii în pădure; și soția lui murise. Grethel și-a scuturat șorțul și perlele și pietrele prețioase s-au rostogolit pe podea, și Hansel cu ambele mâini buzunarele. Atunci, toate necazurile lor au luat sfârșit și au trăit împreună foarte fericiți.

Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea-așa. Ia uite un șoarece; norocul cui l-o prinde, poate să-și facă o mare căciulă din blana lui.

Traducere de Nicolae Sfetcu

Summary
Review Date
Reviewed Item
Frații Grimm: Hansel și Grethel
Author Rating
51star1star1star1star1star

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.