» » » » Gena lui Iisus: moartea şi învierea genei umane IRGM

Gena lui Iisus: moartea şi învierea genei umane IRGM

postat în: Sănătate, Știință | 0

[singlepic id=37 w=320 h=240 float=right]Gena este unitatea de bază pentru ereditatea fiinţelor vii. Ea păstrează informaţiile şi are grijă de celulele unui organism, transmiţând trăsăturile genetice urmaşilor.

Gena IRGM (“immunity-related GTPase family, M.”) deţine informaţiile despre modul de creare a unei proteine care joacă un rol foarte important în sistemul imunitar. Această proteină este implicată în aşa-numitul proces de autofagie, în care celulele înconjoară şi distrug elementele străine precum bacteriile şi viruşii. Practic, proteina IRGM ajută la iniţierea procesului de autofagie în celulele infectate cu anumite tipuri de microbacterii, inclusiv bacteriile care cauzează tuberculoza şi salmonela. Pe lângă protecţia celulelor infectate, autofagia este folosită pentru reciclarea celulelor uzate şi distrugerea anumitor proteine atunci când acestea nu mai sunt utile. Acest proces joacă de asemenea un rol important în moartea controlată a celulelor (apoptoza).

Evoluţia

În perioada de început a evoluţiei fiinţelor vii, gena IRGM s-a dezvoltat prin duplicare şi diversificare în celulele celor mai multe mamifere în trei versiuni asemănătoare care jucau un rol vital în sistemul imunitar.

În urmă cu 50 milioane de ani, în strămoşii maimuţelor de azi, întregul cluster IRGM a fost practic şters, păstrându-se un singur „supravieţuitor”. În gena rămasă a apărut un parazit Alu, făcând-o astfel complet nefolositoare.

În cazul strămoşilor maimuţelor, secvenţa Alu s-a stabilit chiar în mijlocul singurei gene IRGM rămase, modificând secvenţa acesteia. Fiecare trei „litere” ale secvenţei genei corespunde unui aminoacid. Pentru a crea proteine, gena are nevoie să fie „citită” din dreapta pentru a crea canalul corect al aminoacizilor. Datorită inserţiei Alu, acest proces începe dintr-un loc greşit ducând la formarea unui lanţ complet diferit de aminoacizi, şi se termină prematur. Această „mutaţie a componentelor deplasate” face ca gena respectivă să devină nefolositoare.

Astfel, gena IRGM a fost practic moartă peste 25 milioane de ani.

Din fericire IRGM a reînviat în organismele strămoşilor oamenilor şi ai maimuţelor mari. Un virus s-a strecurat în acest genom vechi exact în locul necesar pentru a determina reînvierea defunctei gene. Noul intrus a fost un retrovirus endogen – un grup de viruşi care îşi pot integra DNA-ul lor în genomurile care îi găzduiesc, şi care nu a ţinut cont de mutaţia determinată de Alu.

Confirmarea

Această „poveste” din istoria evoluţiei fiinţelor vii şi a oamenilor a fost descoperită de Cemalettin Bekpen de la Universitatea din Seattle. Bekpen a constatat că cele mai multe mamifere, precum câinii şi şoarecii, au trei copii localizate una lângă alta. Aceste versiuni sunt omoloage din punct de vedere biologic cu cele ale strămoşilor lor, cu mici diferenţe. Două specii diferite de lemur au de asemenea aceleaşi trei gene, dar maimuţele au o singură astfel de genă. Aceasta sugerează că în acest caz cele trei gene s-au unit în una singură acum 50 milioane de ani. Gena rezultată este nefolositoare, este mai scurtă decât în cazul celorlalte mamifere, şi şi-a pierdut capabilitatea de a coda proteine. Practic, aceasta este o pseudogenă. Ea a ajuns astfel datorită parazitului genetic Alu, o componentă mobilă de DNA care are capabilitatea de a se muta din genomul său original într-o altă locaţie, o caracteristică obişnuită a genomurilor primatelor (11% din DNA-ul uman este realizat din secvenţe Alu).

Bekpen a găsit această mutaţie la 15 specii diferite de maimuţe din toată lumea, aceasta însemnând că Alu s-a infiltrat în genomul primatei înainte de diversificarea speciei, acum cca. 40 milioane de ani.

Oamenii au în prezent această genă IRGM reînviată, iar Bekpen a determinat că această genă este activă în diferite ţesuturi precum inima, creierul, ficatul, şi mai ales în testicole.

Mutaţiile din gena IRGM sunt asociate cu boala lui Crohn, de natură ereditară, în care sistemul imunitar atacă traiectul digestiv ducând la inflamaţii cronice. Aceasta arată că gena IRGM şi-a recâştigat într-un fel locul în sistemul imunitar, fiind una din cauzele apariţiei acestei boli. Dar, exclamă Bekpen, „Cui îi pasă de boala lui Crohn? Omenirea a redescoperit gena lui Iisus!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *