Home » Articole » RO » Regional » Romania » Oltenia » Gurbanele la rudari şi la olteni

Gurbanele la rudari şi la olteni

postat în: Oltenia 1

Desen de Etienne Antoine Eugène Ronjat (Ţigani şi Valahi), 1875

Gurbanele sau praznicul celor sfinte este un praznic al rudarilor în ziua de Sf. Gheorghe sau la Ispas. Acest praznic e făcut numai de „cei luaţi din sfinte, care au rămas damblagii de vre-o mână, de gură, de vreun picior sau de cine ştie ce„.

Imediat ce omul e luat din sfinte, pune pe o femeie bătrână, iertată de păcatele lumeşti, să se roage la sfinte, să-i spuie ce trebuie să facă pentru a se vindeca. Sfintele îi spun în vis ce fel de praznic sa facă şi în ce zi.

În ziua de Ispas sau de Sf. Gheorghe, după cum îi e ziua aleasă, bolnavul cumpără un miel alb (să nu fie însă pătat mult cu negru, sau negru de tot), trei sticle de vin, şi pleacă într-o poiană curată în pădure. Odată cu el merg alţi oameni, dar curaţi – să nu se fi alăturat cel puţin două săptămâni de femeie – şi îmbrăcaţi ca în ziua de Paşti. Merg şi femei, tot curate, şi copii, că ei sunt curaţi. Fac o groapă şi junghie mielul deasupra ei, ca să se scurgă sângele în ea, apoi îl jupoaie bine, să nu rămână plotog (urechile trebuie sa rămână în piele). După aceea se şterge cuţitul pe frunze verzi, şi cu el se spintecă mielul jupuit, i se scot măruntaiele, şi se curăţă aruncând murdăria în groapă. Măruntaiele se fierb şi se vâră iarăşi, în miel, cusându-se burta cu un surcel subţire verde, ca să nu pice măruntaele. Astfel pregătit, mielul se vâră într-o frigare de lemn verde, făcută atunci, şi se frige la foc, răsucindu-se numai într-o parte, şi stropindu-se din când în când cu saramură, cu un mătăuz făcut iarăşi atunci dintr-o crecuţă verde cu frunze.

În vremea asta se atârnă căldarea de mămăliga pe cocae (un lemn înfipt lângă vatra focului, pe care se agaţă căldarea la fiert), şi se pune o ulcică nouă cu apă la foc. Se face o mămăligă, două, precum şi cinci azime de făină de grâu curat.

Când mielul e fript se rupe în două, şi o jumătate se pune lângă groapă, iar cealaltă se rupe în trei bucăţi şi se pune pe trei mese. Din azime, două se pun lângă groapă, iar trei se împart, câte una pe fiecare masă. Mămăliga iar aşa: se pune jumătate lângă groapă, iar jumătatea rămasă se împarte pe trei mese.

Se aşează toţi la mese şi, înainte de a începe să mănânce, unul mai bătrân zice :

Voi sfintelor, voi bunelor, să daţi snaga şi puterea lui cutare, că el v-o prăznui din an în an, cu-n berbec gras, cu trei butii de vin şi cu trei cuptoare de pâine. Daţi snaga şi puterea lui, din virtutea lui, că el v-o prăznui din an în an şi v-o prăznui cât o fi el. (Baia de Aramă, Mehedinţi).

Sau se roagă trei inşi (Hinova, Mehedinţi) zicând:

Voi sfintelor şi milostivelor, aduceţi-vă aminte de cutare. Daţi-i snaga şi puterea şi virtutea, în tot corpul lui, în toate oasele lui, că el v-o purta de grijă din an în an, cu-n berbece gras, cu-n cuptor de pâine şi c-o bute de vin.

În vremea acestei rugăciuni bolnavul stă cu mâna dreaptă la piept. Pe urmă mănâncă limba mielului şi după asta pot să mănânce şi ceilalţi. Vinul e băut numai în trei rânduri, bând toţi la rând dintr-o ulcică nouă. După ce termină cu cele puse pe mese, şi nu s-au săturat, pot să mai mănânce, dar lângă groapă.

Tot ce rămâne de la ospăţ, fie chiar o jumătate de miel, se bagă-n groapă. Se spală şi mesele şi tot se pune în groapă. Frigarea în care s-a fript mielul şi cocaia pe care s-a atârnat căldarea de mămăligă se rup în bucăţi, se vâră în groapă şi se bat în pământ cu muchia securei. Se pun în groapă chiar şi cărbunii ce rămân de la foc şi se acoperă tot cu pământ.

Acest ospăţ poate fi făcut de doi luaţi din sfinte în aceiaşi poiană, la acelaşi foc, dar trebuiesc făcute două gropi.

Ceea ce este interesant e că în unele zone (Baia de Aramă, Mehedinţi) e Gurbanele e făcut şi de români care sunt luaţi din sfinte.

Cuvântul „Gurbanele” e cunoscut de olteni numai acolo unde sunt rudari. Românii luaţi din sfinte care nu fac acest praznic, pentru a se tămădui, iau parte la sacrificiul pe care-l fac rudarii.

Când un rudar nu poate sa prăznuiască în ziua numită, se duce într-o poiană curată şi se roagă:

Voi sfintelor, bunelor, să mă iertaţi că n-am putut să vă prăznuiesc.

şi face praznicul altă dată.

Bibliografie: C. S. Nicolăescu Plopşor, Arhivele Olteniei, 1922

Desen de Etienne Antoine Eugène Ronjat (Ţigani şi Valahi), 1875

  1. Nicolae Machedon
    |

    Gurban avem si noi Rudari si turci

    Stramosi nostri Ai Rudarior Au fost Tandari
    Tandari Provin din Armenia Mecedonia
    Cel putin asa mea spus stra stra bunica mea

    O Chema Floarea Maichedon .

    Pe atunci gurbanul era o forma de jerfa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *