Home » Articole » RO » Regional » Europa » Franța » Istoria primelor cafenele din Paris

Istoria primelor cafenele din Paris

postat în: Cafea, Franța, Istorie 1

Dacă este să îl credem pe Jean La Roque, „înainte de anul 1669 cafeaua era abia zărită în Paris, cu excepția cafenelei lui Thevenot și în casele unora dintre prietenii lui. Nicăieri nu se auzise de ea cu excepția scrierilor unor călători.”

Jean de Thevenot a adus cafea în Paris în 1657. O poveste spune că un decoct, presupus a fi fost cafea, a fost vândut de un levantin în Petit Châtelet sub numele de cohove sau cahoue în timpul domniei lui Ludovic XIII, dar acest lucru nu este confirmat. Louis XIV se spune că a fost servit cu cafea pentru prima dată în 1664.

La scurt timp după sosirea, în luna iulie, 1669, a ambasadorului turc, Soliman Aga, s-a răspândit vestea că a adus cu el pentru uz propriu, și pentru suita lui, cantități mari de cafea. El „a servit mai multe persoane cu ea, atât la ambasadă cât și în oraș.” În cele din urmă „mulți s-au obișnuit să o bea cu zahăr, și alții cărora le-a plăcut nu au mai putut renunţa la ea.”

După șase luni tot Parisul vorbea despre funcțiile somptuoase ale cafelei ambasadorului lui Mohammed IV la curtea lui Ludovic al XIV-lea.

Isaac D’Israeli descrie cel mai bine aceasta în Curiozitățile literaturii:

„Pe genunchi, sclavii negri ai ambasadorului, îmbrăcaţi în costumele orientale cele mai superbe, serveau cafeaua aleasă Mocha în cupe mici de din porțelan în coaşă de ou, caldă, puternică și parfumată, servită în farfurii de aur și argint, plasate pe broderii de mătase cu franjuri cu lingouri de aur, marilor doamne, care fluturau evantaiele lor cu multe grimase, aplecându-şi fețele lor – rujate sau pudrate şi îmbălsămate – deasupra băuturii noi și aburinde.”

A fost în 1669 sau 1672 când Madame de Sévigné (Marie de Rabutin-Chantal, 1626-1696), celebra scriitoare franceză de scrisori, se spune că a făcut această celebra profeție, „Sunt două lucruri pe care francezii nu le vor înghiți niciodată – cafeaua și poezia lui Racine,” uneori abreviată prin „Racine și cafeaua vor trece.”  Ceea ce a spus într-adevăr doamna, în conformitate unui martor de încredere, a fost că Racine a scris pentru Champmeslé, actriţa, și nu pentru posteritate; din nou, despre cafea ar fi spus că „s’en dégoûterait comme; d’un indigne favori” (Oamenii vor ajunge să fie dezgustaţi din cauza ei ca de un favorit nevrednic).

Larousse spune această dublă profeţie greşită i-a fost atribuită în mod eronat lui Madame de Sévigné. Aforismul celebru, ca multe altele, ar fi fost falsificat mai târziu. Madame de Sévigné ar fi spus, „Racine a făcut comediile sale pentru Champmeslé – nu pentru veacurile viitoare.” Aceasta a fost în 1672. Patru ani mai târziu, ea a spus fiicei ei, „Tu ai făcut bine că ai renunțat la cafea. Domnișoara. De Mere a renunţat și ea.”

Târgul din Sf. Germain(Cafeaua a fost vândută și servită public pentru prima dată la Târgul din Sf. Germain – Dintr-o imprimare din sec. XVII)

Oricum ar fi fost, scriitoarea a fost destinat să trăiască pentru a vedea francezii bucurându-se cu toţii de savoarea cafelei și de artificiile poetice ale celui mai mare maestru dramatic din acea perioadă.

Deși este înregistrat că dezvoltarea cafelei a fost lentă la curtea lui Ludovic al XIV-lea, următorul rege, Ludovic al XV-lea, pentru a face pe plac amantei lui, du Barry, a făcut o modă din băutul cafelei. Se spune că el cheltuia 15.000 dolari pe an pentru cafea pentru fiicele sale.

Între timp, în 1672, Pascal, un armean, a vândut pentru prima dată cafea în public în Paris. Pascal, care, în conformitate cu o poveste, a fost adusă la Paris de către Soliman Aga, a oferit băutura spre vânzare la un fel de stand în târgul din St.-Germain, ajutat de chelneri turci, băieți, care au servit cafeaua în mulțimile în cupe mici pe tăvi. Târgul a avut loc în primele două luni ale primăverii, pe un teren chiar în interiorul zidurilor pariziene și în apropiere de Cartierul Latin. Băieții chelneri ai lui Pascal au circulat prin mulțime în acele zile reci cu mirosul parfumat de cafea proaspăt făcută aducând multe vânzări cu acea băutură aburindă; și, în curând vizitatorii târgului au învățat să se uite după acea ceașcă de bucurie „mică neagră”, sau „petit noir„, un nume care încă dăinuie.

Când târgul a fost închis, Pascal a deschis un mic magazin de cafea pe Quai de l’Ecole, în apropiere de Pont Neuf; dar cei care îl frecventau erau tipul care preferă berea și vinul, astfel încât afacerea cu cafea a stagnat. Pascal a continuat, însă, să trimită băieții lui chelneri cu carafe cu cafea de mari dimensiuni, care erau încălzite cu lămpi, pe străzile din Paris și din ușă în ușă. Strigătul lor vesel de „cafea! cafea!” a devenit un apel de bun venit pentru mulți în Paris, care mai târziu a început să le lipsească „mica neagră” atunci când Pascal a renunţat și s-a mutat la Londra, unde consumul de cafea era la mare modă.

Vânzător de cafea pe stradă în  Paris(Vânzător de cafea pe stradă în  Paris – Perioada 1672-1689 – Două porţii, zahăr inclus)

Nefiind la modă la curte, cafeaua a progresat lent. Intelectualul francez încă de agăța de vinurile uşoare și bere. În 1672, Maliban, un alt armean, a deschis o cafenea în rue Bussy, alături de terenul de tenis Metz, aproape de abația St.-Germain. El furniza şi tutun clienților săi. Mai târziu, el a plecat în Olanda, lăsând pe servitorul și partenerul său, Grigorie, un persan, responsabil la cafenea. Grigorie s-a mutat pe rue Mazarine, pentru a fi aproape de Comédie Française. El a fost urmat în activitatea sa de Makara, un alt persan, care mai târziu a revenit la Ispahan, lăsând cafeneaua unuia pe nume Le Gantois, din Liege.

În această perioadă se spune că a existat un băiat infirm din Candia, cunoscut sub numele de Le Candiot, care a început să strige „cafea!” pe străzile din Paris. El căra cu el un ibric de cafea de dimensiuni generoase, un fel de mâncare rapidă, cupe, precum și toate celelalte necesare pentru comerţul său. El a vândut cafeaua din ușă în ușă la două ceşti pentru o porţie de mâncare, zahăr inclus.

Cafenea timpurie pariziană(Multe dintre cafenelele timpurii pariziene au folosit sistemul lui Pascal și decoraţiunile armeanului – Dintr-o imprimare din sec. XVII)

Un levantin pe nume Iosif a vândut de asemenea cafea în stradă, și mai târziu a avut mai multe cafenele proprii. Stephen, din Alep, a deschis apoi o cafenea pe Pont au Change, mutându-se, când afacerea sa a prosperat, în cartierele mai pretenţioase din rue St.-André, aproape de podul St.-Michael.

Toate acestea, și altele, au fost, în esență, stilul oriental al cafenelelor mai sărăcăcioase, cu clienţi în principal din clasele mai sărace și pentru străini. „Domnilor și oamenilor de modă” nu le păsa că erau văzuţi în acest tip de localuri publice. Dar când comercianții francezi au început să înființeze, în primul rând la târgul St.-Germain „, localuri spațioase într-un mod elegant, ornamentate cu tapiserii, oglinzi mari, imagini, table de marmură, ramuri de lumânări, lustru magnific, și servind cafea, ceai , ciocolată, precum și alte băuturi răcoritoare „, acestea au fost în curând pline cu oamenii din lumea modei și oameni de litere.

În acest fel consumul de cafea în public a dobândit imaginea unei insigne de respectabilitate. În acea perioadă au existat cca. trei sute de cafenele în Paris. Principalii oamenii de afaceri cu cafea, pe lângă faptul că şi-au dezvoltat afacerile, au construit şi cafemelele de la târgurile St.-Laurence Sfântul Germain, care erau frecventate atât de bărbați cât şi de femei.

 

  1. […] Dacă este să îl credem pe Jean La Roque, „înainte de anul 1669 cafeaua era abia zărită în Paris, cu excepția cafenelei lui Thevenot și în casele unora dintre prietenii lui. Nicăieri nu se auzise de ea cu excepția scrierilor … Citeşte mai mult […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *