» » » » » Justiția globală și justiția internațională

Justiția globală și justiția internațională

Advertise on MultiMedia Network

Manualele de specialitate afirmă că justiția globală există atunci cânf fiecare se achită de datoriile legale față de toți ceilalți.

John Rawls, în Law of Peoples, vorbește de alte modele de justiție globală, care ar trebui să reconsidere principiile și responsabilitățile, și să ia în considerare inegalitatea actuală globală.

Actuala configurație geopolitică, inclusiv cu probleme etnice, de terorism, și imigrație, fac ca țările dezvoltate să simtă o amenințare mai accentuată din partea cetățenilor țărilor sărace. Și astfel au apărut noi întrebări la care se caută răspuns, inclusiv de către filosofi: țările dezvoltate pot face ”bine” cu forța (inclusiv militară) în alte țări, conform standardelor proprii? Este justificat terorismul? Economia globală actuală este justă?, etc.

În ultimii ani, s-a constatat, de asemenea, o exacerbare a naționalismului și a acțiunilor de secesiune în diverse zone ale lumii. Cine are dreptate? Poate exista o democrație globală, supranațională? Poate exista o lume fără țări?

Justiția globală diferă semnificativ de justiția internațională. Principala distincție este trasată de rolul statului, mult mai proeminent în cel de al doilea caz.

Fiecare din aceste tipuri de justiție are avantajele și dezavantajele lui. De exemplu, în cazul justiției internaționale responsabilitatea este mai clar localizată la nivel de țară.

O teorie a justiției globale ar trebui să identifice probleme specifice importante, să ofere soluții și responsabilii pentru rezolvarea lor, și să ofere normative în acest sens.

O problemă la nivel global este importantă și trebuie rezolvată dacă acțiunile din una sau mai multe țări afectează negativ sau pozitiv locuitorii altei țări, sau dacă normele globale inpun intervenția dintr-o țară în alta. În general, orice problemă care afectează două sau mai multe țări poate fi considerată, în anumite condiții, drept o problemă globală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *