» » » » » » » Mecanica clasică

Mecanica clasică

Sir_Isaac_Newton_(1643-1727)Mecanica clasică este fizica forțelor care acționează asupra corpurilor. Aceasta este adesea denumită „mecanica newtoniană„, după Newton şi legile sale privind mișcarea. Mecanica clasică este divizată în statica (obiectele în echilibru) și dinamica (obiectele în mișcare).

Mecanica clasică produce rezultate foarte precise în viaţa de zi cu zi. Ea este înlocuită de mecanica relativistă pentru sistemele mobile la viteze mari, aproape de viteza luminii, de mecanica cuantică pentru sistemele la scări de distanță mică, și de teoria relativistă cuantică pentru sisteme cu ambele proprietăți. Cu toate acestea, mecanica clasică este încă foarte utilă, pentru că (i) este mult mai simplu și mai ușor de aplicat decât celelalte teorii, și (ii) are o gamă foarte mare de valabilitate. Mecanica clasică poate fi folosită pentru a descrie mișcarea obiectelor de dimensiuni umane, multe obiecte astronomice (cum ar fi planetele și galaxiile, și chiar anumite obiecte microscopice (cum ar fi moleculele organice.)

Deși mecanica clasică este aproximativ compatibilă cu alte teorii „clasice”, cum ar fi termodinamica şi electrodinamica clasică, există neconcordanțe care au fost descoperite în secolul XIX, care pot fi rezolvate numai de către fizica mai modernă. În particular, electrodinamica clasică nerelativistă prezice că viteza luminii este o constantă relativ la un mediu eteric, o predicție care este dificil de conciliat cu mecanica clasică, și care a dus la dezvoltarea a relativității speciale. Atunci când este combinată cu termodinamica clasică, mecanica clasică duce la paradoxul Gibbs, în care entropia nu este o cantitate bine definită, și la catastrofa ultravioletă în care un corp negru este prezis că ar emite cantități infinite de energie. Efortul la rezolvarea acestor probleme a dus la dezvoltarea mecanicii cuantice.

Istoria

Grecii, și Aristotel în special, au fost primii care au considerat că există principii abstracte care guvernează natura.

Unul dintre primii oameni de ştiinţă care a sugerat legi abstracte a fost Galileo Galilei, care a efectuat, de asemenea, celebrul experiment de cădere a două bile diferite din turnul din Pisa (teoria şi practica a arătat că ambele au lovit pământul în același timp).

Sir Isaac Newton a fost primul care a propus cele trei legi de mișcare (legea inertiei, a doua lege menționată mai sus, și legea acțiunii și reacțiunii), și a demonstrat că aceste legi guvernează atât obiecte de zi cu zi cât și obiecte cerești.

Newton a dezvoltat, de asemenea, algoritmul necesar pentru a efectua calculele matematice implicate în mecanica clasică.

După Newton domeniul a devenit mai matematicizat și mai abstract.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *