» » » » » » Mituri şi legende – Originea lumii – URANUS ŞI GÆA (Cœlus şi Terra)

Mituri şi legende – Originea lumii – URANUS ŞI GÆA (Cœlus şi Terra)

Aion_mosaic_Glyptothek_Munich_W504(Aion – Uranus cu Terra (Gaia la greci), mozaic)

Grecii antici au avut mai multe teorii diferite cu privire la originea lumii, dar ideea general acceptată era că înainte de apariţia acestei lumlumi, locul ei era o masă confuză de elemente fără formă numite Haos. Aceste elemente devenind suficient de amri (prin ce mijloace nu se spune), s-au transformat în două substanțe foarte diferite, una mai ușoară care, crescând în sus, a format cerul sau firmamentul, și s-a constituit într-o boltă cerească vastă, globală, care a protejat masa fermă şi solidă de sub ea.

Astfel a luat ființă primele două mari zeități străvechi ale grecilor, Uranus și Ge, sau Gaia.

Uranus, zeitatea mai rafinată, a reprezentat lumina și aerul cerului, posedând calitățile distinctive ale luminii, căldurii, purităţii, și omniprezența, în timp ce Gaia a reprezentat fermitatea, pământul plat [primii greci considerau pământul ca un cerc plat, în centrul căreia era Grecia. Oceanus, fluxul oceanului, înconjurând cerculk; Mediterana curgând în acest ocean pe de o parte, și Euxine, sau Marea Neagră, pe de altă parte] care susține viața pe pământ, fiind venerată ca marea mamă care hrăneşte pe toţi. Multiplele sale titluri se referă diferitele sale aspecte, și Gaia pare să fi fost universal respectată printre greci, existând neexistând niciun oraș în Grecia care să nu aibă un templu ridicat în cinstea ei. Într-adevăr, Gaia a avut parte de o astfel de venerație încât numele ei a fost mereu invocat ori de câte ori s-a făcut un jurământ solemn, o declarație categorică, sau s-a implorat ajutor.

Uranus, cerul, s-a considerat că s-a căsătorit cu Gaia, pământul; și într-un moment de reflecție puteţi vedea ce idee logică şi cu adevărat poetică este aceasta, ăntrucât, într-un sens figurativ, această uniune de fapt există. Zâmbetele cerului produc flori pe pământ, în timp ce atunci când se încruntă îndelung are o influenţă deprimantă asupra partenerului său iubitor, ea nu mai se îmbracă în haine luminoase și festive, dar răspunde cu simpatie stării lui de spirit melancolice.

Primul-născut din căsătoria lui Uranus și Gaia a fost Oceanus, [Datorită caracterul vag al diferitelor modele ale creației, originea zeilor străvechi este diferit reprezentată. Astfel, de exemplu, Oceanus, pentru unii, devine fratele mai mic al lui Uranus și Gaia.] oceanul, întinderea vastă de apă care curge mereu înconjurând pământul. Aici ne întâlnim cu o altă concluzie logic, deși fantezistă, rezultată dintr-o foarte puţină cunoaștere a mecanismelor naturii dar se dovedește a fi adevărată. Oceanul este format din ploile care cad din cer și izvoarele care curg din pământ. Prin urmare, Oceanus este fiul lui Uranus și Gaia, dacă luăm această noțiune în sens literal, pur și simplu afirmând că oceanul este produs de influența combinată a cerului și pământului, imaginația lor înfocată și poetică făcându-i pe antici să vadă lucrurile în acest sens, la fel ca în toate manifestările puterilor naturii, ca o divinitate reală, tangibilă.

Dar Uranus, cerul, întruchiparea luminii, căldurii, precum și a suflării de viață, are urmaşi de o natură mult mai puțin materială decât fiul său Oceanus. Aceşti alţi copii ai săi ar fi trebuit să ocupe spațiul intermediar care îl împărţea cu Gaia. Cel mai apropiat de Uranus, și imediat sub el, a apărut Aether (eter), o creație luminoasă reprezentând atmosfera care este extrem de rarefiată pe care numai nemuritori ar putea-o respira. Apoi a urmat Aër (Aer), care a fost în imediata apropiere a lui Gaea, și a reprezentat, așa cum sugerează și numele, atmosfera mai densp care înconjoară pământul şi pe care muritorii o pot respira liber, și fără de care ar pieri. Aether și Aër au fost separaţi unul de altul prin divinități numite Nephelae (Nori). Acestea au fost surorile lor agitate și rătăcitoare, care au existat în formă de nori, mereu plutitoare între Aether și Aer. Gaia a produs, de asemenea, munții, și Pontus (marea). Ea s-a unit cu acesta din urmă, și urmașii lor au fost, zeitățile mării Nereus, Thaumas, Phorcys, Ceto, și Euribia.

Co-existenţi cu Uranus și Gaia erau alte două puteri speciale, care au fost, de asemenea, urmaşii lui Haos. Aceştia au fost Erebus (Întunericul) și Nyx (Noaptea), care au format un contrast izbitor cu lumina veselă a cerului și zâmbetele luminoase de pe pământ. Erebus a domnit în acea lume misterioasă de jos unde nu a apărut niciodată vreo rază de soare, nicio sclipire a luminei zilei, nici urmă de viață terestră. Nyx, sora lui Erebus, reprezentată de noapte, a fost venerată de către antici cu cea mai mare solemnitate.

Uranus se crede că s-a unit de asemenea şi cu Nyx, dar numai în calitatea sa de zeu al luminii, el fiind considerat sursa și izvorul tuturor luminilor, iar copiii lor au fost Eos (Aurora), Dawn, și Hemera, lumina zilei. Nyx, pe de altă parte, s-a unit de două ori, fiind căsătorită o perioadă nedeterminată cu Erebus.

În plus față de acei copii ai cerului și ai pământului deja enumeraţi, Uranus și Gaia au produs două rase distincte ale ființelor numite Giganţi și Titani. Giganţii au personificat puterea brută exckusiv, dar Titanii au unit pe lângă marea lor putere fizică, diferite calităţi intelectuale dezvoltate. Au fost trei Gigabţi: Briareus, Cottus, şi Gyges, care fiecare avea o sută de mâini și cincizeci de capete, și au fost cunoscuţi colectiv sub numele de Hecatoncheires, care însemna mână însutită. Aceşti Giganţi puternici puteau zgudui universul și produce cutremure; prin urmare, este evident că aceştia reprezentau forțele subterane active. Titanii au fost doisprezece la număr; numele lor a fost: Oceanus, Ceos, Crios, Hyperion, Iapetus, Cronus, Theia, Rhea, Themis, Mnemosyne, Phœbe, şi Tethys

Acum Uranus, lumina curată a cerului, esența a tot ceea ce este luminos și plăcut, era dezgustat de urmaşi săi brutaşi, duri, și turbulenţi, Giganţii, și în plus s-a temut că o mare putere a lor s-ar putea dovedi în cele din urmă dureroasă pentru el . Prin urmare, el i-a aruncat în Tartarus, acea parte a lumii de jos care a servit drept temniţă subterană zeilor. Pentru a răzbuna oprimarea copiilor ei, Giganţii, Gaia a instigat o conspirație din partea Titanilor împotriva lui Uranus, care a fost finalizată cu succes de fiul ei Cronos. El a rănit pe tatăl său, și din sângele din rană care a căzut pe pământ a apărut o rasă de ființe monstruoase, de asemenea numite Giganţi. Asistat de fraţii săi Titanii, Cronos a reușit să detroneze pe tatălui său, care, înfuriat de înfrângerea lui, a blestemat pe fiul său rebel, și a prezis că el va avea o soartă similară. Cronos acum investit cu puterea supremă, și recunoscut de fraţii săi, se subordona numai lui însuşi. Ulterior, cu toate acestea, atunci când, sigur de poziția sa, el nu a mai considerat necesar ajutorul lor, i-a plătit în mod josnic pe foștii lui fraţi în trădare, pornind război împotriva lor și a aliaților lui credincioși, și, ajutat de Giganţi, i-a învins complet, trimiţându-i pe toţi în cele mai adânci locuri din Tartar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *