Home » Articole » RO » Societate » Comunităţi » Psihologia mulțimilor » Modalități de acțiune ale liderilor: afirmația, repetiția, și contagiunea

Modalități de acțiune ale liderilor: afirmația, repetiția, și contagiunea

Când vine vorba de condus o mulțime pentru o clipă, și să fie determinată să comită orice act precum jaful unui palat, sau să se lase masacrată pentru a apăra o cetate sau o baricadă, trebuie să se acționeze asupra ei prin sugestii rapide, dintre care cea mai puternică este exemplul; dar trebuie atunci ca mulțimea să fie deja pregătită de anumite circumstanțe, și mai ales ca cel care vrea să o conducă să aibă prestigiul necesar.

Dar când vine vorba de a implementa idei și credințe în mintea mulțimilor – teorii sociale moderne, de exemplu, – procedeele liderilor sunt diferite. Ei folosesc în principal trei procedee foarte distincte: afirmarea, repetiția, contagiunea. Acțiunea este destul de lentă, dar efectele acestei acțiuni, odată produse, sunt foarte durabile.

Afirmația clară și simplă, eliberată de orice raționament și dovadă, este una dintre cele mai sigure metode de a implementa o idee în mintea mulțimilor. Cu cât afirmația este mai concisă, cu cât va fi mai lipsită de orice aparență de dovadă și și de demonstrație, va avea o autoritate cu atât mai mare. Cărțile religioase și codurile din toate timpurile au procedat întotdeauna prin simpla afirmație. Oamenii de stat chemați să apere o cauză orice politică oarecare, industriașii care fac reclamă produselor lor prin publicitate, cunosc valoarea afirmației.

Afirmația nu are totuși nicio influență reală decât cu condiția de a fi repetată în mod constant, și cât de mult posibil, în aceiași termeni. Napoleon a spus că există o singură metodă serioasă a retoricii, repetiția. Lucrul afirmat, prin repetare, ajunge să se instaleze în minți până la punctul în care sfârșește prin a fi acceptat ca un adevăr demonstrat.

Se cunoaște bine influența repetiției asupra mulțimilor, văzând cât de puternică este în mințile cele mai luminate. Această putere vine din faptul că lucrul repetat se incrustează în final în regiunile mai profunde ale inconștientului unde sunt elaborate motivele acțiunilor noastre. După ceva timp, noi nu mai știm cine este autorul afirmației repetate, și ajungem să o credem. De aici puterea surprinzătoare a publicității. După ce am citit de o sută de ori, de o mie de ori, că cea mai bună ciocolată este ciocolata X, ne imaginăm că am auzit din mai multe părți, și sfârșim prin a fi siguri de aceasta. După ce am citit de o mie de ori ca puidra Y a vindecat cele mai importante persoane de bolile cele mai rele, vom fi în cele din urmă tentat să o încercăm atunci când vom avea o boală asemănătoare. Dacă citim mereu în același ziar că A este un personaj absolut negativ, și B un om foarte cinstit, vom fi în cele din urmă convinși, cu excepția cazului, desigur, dacă nu citim un alt ziar cu o opinie contrară, unde ambele opinii sunt inversate. Afirmarea și repetarea sunt singurele suficient de puternice care pot fi folosite în luptă.

Atunci când o afirmație a fost repetată suficient, și dacă există unanimitate în repetiție, așa cum s-a întâmplat cu unele companii financiare de renume destul de bogate pentru a cumpăra toți competitorii, se formează ceea ce se numește un curent de opinie și intervine puternicul mecanism de contagiune. În mulțimi, ideile, sentimentele, emoțiile, credințele posedă o putere contagioasă intensă ca și cea a microbilor. Acest fenomen este foarte natural, deoarece se poatye observa și la animale atunci când sunt într-o turmă. Ticul unui cal într-un grajd este curând imitat de alți cai din același grajd. O panică, o mișcare întâmplătoare a unor oi, se extinde în curând la toată turma. La omul din mulțime toate emoțiile devin foarte rapid contagioase, iar acest lucru este ceea ce explică bruschețea panicii. Tulburari ale creierului, cum ar fi nebunia, sunt ele însele contagioase. Se știe cât de frecventă este înstrăinarea în rândul medicilor psihiatri. Sunt citate chiar forme de nebunie, agorafobie de exemplu, comunicate de la om la animale.

Contagiunea nu necesită prezența simultană a indivizilor într-un singur punct; se poate face de la distanță, sub influența unor evenimente care ghidează toate mințile în aceeași direcție și le dă caracterele specifuce mulțimilor, mai ales atunci când spiritele sunt pregătite de factori de la distanță discutați mai devreme. Astfel, de exemplu, în explozia revoluționară de la 1848, de la o zonă din Paris s-a răspândit dintr-o dată în mare parte din Europa și a dărâmat mai multe monarhii.

Imitația, căreia i s-a atribuit atât de multă influență în fenomenele sociale, nu este în realitate decât un simplu efect de contagiune:

„La fel ca animalele, omul este în mod natural imitativ. Imitația este o nevoie pentru el, cu condiția, desigur, ca această imitație să fie destul de ușoară. Această nevoie este cea care face ca influența a ceea ce noi numim modă să fie atât de puternică. Indiferent dacă este vorba de opinii, idei, evenimente literare, sau pur și simplu de costume, câți îndrăznesc să se sustragă imperiului său? Nu cu argumente, ci cu modele sunt ghidate mulțimile. În fiecare epocă există un număr mic de persoane care imprimă activitatea lor și pe care mulțimile le imită inconștient.

Cu toate acestea, nu ar trebui ca aceste individualități să se depărteze prea mult de ideile primite. Imitarea lor ar fi prea dificilă, iar influența lor ar fi egală cu zero. Tocmai din acest motiv oamenii superiori timpului lor nu au, în general, nicio influență asupra lui. Diferența este prea mare. Din același motiv europenii, cu toate avantajele civilizației lor, au o influență atât de nesemnificativă asupra popoarelor din Orient de care se deosebesc prea mult.

Acțiunea duală a trecutului și a imitației reciproce face în cele din urmă face ca toți oamenii din aceeași țară și din acveeași epocă să fie atât de asemănători încât, chiar și la cei care s-ar părea că i se sustrag cel mai mult, filosofi, savanți și scriitori, gândirea și stilul au un aer de familie care face să se recunoască imediat epoca căreia îi aparțin. Nu trebuie discutat mult timp cu un individ pentru a i se cunoaște foarte bine lecturile sale, ocupațiile sale obișnuite și mediul în care trăiește.”

– Gustave LE BON. Oameni și societăți, Vol. II, pag. 116, 1881

Contagiunea este atât de puternică încât impune indivizilor nu numai anumite opinii, ci și unele modalități de simțire. Contagiunea este cea care face să fie disprețuite la un moment dat unele lucrări, cum ar fi Tanhauser, de exemplu, care, câțiva ani mai târziu, este admirată chiar de cei care, anterior, au denigrat-o cel mai mult.

Opiniile și convingerile mulțimilor se răspândesc în special prin mecanismul de contagiune, niciodată prin raționament. În localuri, prin afirmare, repetiție și contagiune, se coagulează concepțiile actuale ale muncitorilor; și credințele mulțimilor de toate vârstele nu sunty deloc create altfel. Renan compară, pe bună dreptate, primii fondatori ai creștinismului „cu muncitorii socialiști care își răspândewsc ideile din local în local”; Voltaire a observat referitor la religia creștină că „chiar și canalia cea mai josnică a îmbrățișat-o timp de peste o sută de ani.”

De notat că, în exemplele similare cu celecitate, contagiunea, după ce s-a propagat în clasele de jos, s-a mută apoi în straturile superioare ale societății. Așa s-a întâmplat cu doctrinele socialiste, care i-a câștigat în cele din urmă chiar pe cei care urmau să devină primele victime. Mecanismul de contagiune este atât de puternic încât, în fața acțiunii sale, interesul personal în sine dispare.

Din această cauză toate opiniile care ajung populare sfârșesc întotdeauna prin a se impune cu forță mare în cele mai înalte pături sociale, oricât de vizibilă ar putea fi absurditatea opiniei triumfătoare. Există o reacție a păturilor sociale inferioare asupra păturilor superioare cu atât mai curioasă cu cât credințele mulțimii derivă întotdeauna, mai mult sau mai puțin, dintr-o idee superioară adesea rămasă fără influență în mediul din care a provenit. Această idee superioară, de a cărei forță liderii sunt copleșiți, denaturând-o și creând o sectă care o denaturează din nou, se extinde apoi în mulțimi care continuă să o deformeze din ce în ce mai mult.

Ajunsă adevăr popular, ea revine într-un fel la sursă și apoi acționează asupra straturilor superioare ale unei națiuni. Este în cele din urmă inteligența care ghidează lumea, dar o ghidează într-adevăr de foarte departe. Filosofii care creează ideile sunt de mult timp praf și pulbere, atunci când, prin efectul mecanismului descris mai sus, gândirea lor triumfă în cele din urmă.

Traducere și adasptare din Gustave Le Bon , Psychologie des foules, Édition Félix Alcan, 9e édition, 1905

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *