» » » » » Modelul distribuției veniturilor în analizele economice actuale

Modelul distribuției veniturilor în analizele economice actuale

postat în: Blog, Finante | 0

New York

Începând cu anii 1970, inegalitatea veniturilor a crescut în mod semnificativ în țările bogate, în special în Statele Unite.

Dezvoltarea foarte rapidă a unora din țărilor sărace și în curs de dezvoltare, în special China, se poate dovedi a fi o forță puternică pentru reducerea inegalităților la nivel mondial. Dar, acest proces a generat anxietate profundă în rândul celorlalte țări în curs de dezvoltare, și chiar mai mult în țările bogate. Marile dezechilibre observate în ultimele decenii în domeniul financiar, petrol, și piețele imobiliare, au trezit în mod natural îndoieli cu privire la caracterul obiectiv al „creșterii echilibrate”, descrisă în secolul trecut de economiștii Solow și Kuznets, potrivit căruia toate variabilele economice cheie ar trebui să se deplaseze în același ritm.

Va ajunge lumea până în 2050 sau 2100 să fie deținută de către superbogați? Va mai fi nevoie de paradisuri fiscale în care mulți dintre acești actori să caute refugiu, sau vor reuși să influențeze politica economică a țărilor în care trăiesc astfel încât să le fie protejate și chiar garantate acumulările?

Într-un fel, suntem în prezent martori ai unor schimbări istorice impresionante în economiile din întreaga lume, și este foarte dificil să ghicim de acum cum va arăta în viitor distribuția globală a bogăției, atât în ​​interiorul țărilor cât și între țări. Pre puțini mai cred în prezent în echilibrarea automată a pieței, mai ales odată cu globalizarea, neglijându-se distribuția bogăției pe baza unor concluzii economice optimiste și a entuziasmului nejustificat al economiștilor pentru modelele matematice simpliste, bazate pe așa-numiții agenți reprezentativi. Problema inegalității devine din nou centrală pentru cei care doresc să înțșeleagă corect cauzalitatea trecutului și tendințele actuale, și pentru modelarea și apoi compararea diferitelor date pentru a identifica mecanismele economice reale și a obține o idee mai clară asupra viitorului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *