» » » » » » » » » Motive ornamentale la cămaşa femeiască

Motive ornamentale la cămaşa femeiască

postat în: Portul popular | 0

Port popular-51-Camasa femeieasca

Motivele ornamentale ale cămăşii păstrează în general caracterul artei populare româneşti prin perpetuarea unor imagini cu valoare de simbol, sau al unor aspecte luate din natură, din viaţa înconjurătoare, care, prin stilizare şi adaptare la posibilităţile tehnice de cusut şi ţesut, au primit contururi de linii drepte, motivele fiind schematizate în figuri geometrice.

Fiecare porţiune ornamentală a cămăşii îşi are genul propriu de ornamentare, adaptat locului şi valorii, ce prezintă în compoziţia ornamentală porţiunea respectivă. Gulerul îşi are motivele sale specifice de ,,covei”, ,,musculiţe”, ,,piezuri” etc. ca şi tehnica — totdeauna cusătura — în puncte adecuate, din care nu lipseşte ,,brânelul” de întărire la marginea gulerului.

Tivurile lucrate cu „puricei”, „găurele” sau „şăbace” răspund şi funcţiei de întărire a marginii, iar creţurile „curpenea” sau „braţario” păstrează motive totdeauna geometrice, rezultate din această tehnică.

Motivele ornamentale ale mânecii prezintă genuri diferite, fiecare categorie deţinând repertoriul propriu. Altiţa se distinge prin motive mărunte şi delicate tratate în puncte adecvate de „piezuri”, „la un fir”, „şăbăcit”, ce dau relief şi formă distinctă motivelor îndesate strâns în rânduri.

Increţul care strângea pânza mânecii este rezolvat în puncte de cusătură savante, executate cu multă măiestrie pe dos, tehnică specifică, de încreţire a pânzei.

Râurile de pe mânecă şi piept oferă cea mai largă posibilitate de valorificare a unor motive variate ca ,,postai”, „suveicuţă”, „pituţe”, „bobocel”, „boboci închişi”, ,,pene” etc. care înşirate fie în „rânduri drepte” fie „sabiate”, ,,în furcă” sau „nisipit în blană” ele constituie cel mai bogat şi opulent decor al cămăşii femeieşti. Cusătura în „punct bătrânesc”, bombată, care dă relief motivului, se încadrează în particularităţile specifice cămăşilor mehedinţene.

Cusătura decorativă a atins înalte virtuozităţi tehnice în portul popular din Mehedinţi şi poate fi considerată însăşi ca o creaţie artistică, datorită unei perfecte intuiţii de care dispune ţăranca mehedinţeană în interpretarea motivelor ornamentale, şi a ingeniozităţii sale, prin care ştie să dea expresie ornamentului cusut. Punctele de cusătură folosite se leagă organic de structura motivului ornamental.

Tehnica cusăturii ornamentale, considerată fiind ca cea mai veche tehnică de ornamentare a cămăşilor, a fost înlocuită treptat — fără însă să dispară — cu tehnica alesului în război, ce asigură o mai mare rapiditate în executarea decorului, începând cu alesul cu mâna, apoi cu ajutorul spetezei, această tehnică a evoluat în alesul „cu cocleţi” (o serie de iţe suplimentare introduse în dosul iţelor principale) care permite realizarea unor motive mai complicate. Această tehnică impune însă anumite condiţii de confecţionare, îngrădite în posibilităţile mecanice ale războiului de ţesut : prin nevedirea în iţe şi alesul cu speteaza motivul ornamental se repetă, acelaşi, în mod automat peste întreaga suprafaţă ţesută şi nici un alt motiv, decât cel nevedit iniţial, nu se poate realiza pe parcursul alesului. Astfel se explică de ce motivul umărului (altiţei) se repetă acelaşi şi peste încreţ (care doar îşi schimbă culoarea !) şi peste întreg braţul.

Materialul folosit la ornamentarea cămăşilor în Mehedinţi a fost iniţial firul de cânepă şi de lână, produse casnice. Cu pătrunderea borangicului în mediul rural, acest fir preţuit, a constituit materialul preferat în ornamentarea cămăşilor „de sus” (de ţinută) vopsit fiind cu coloranţi vegetali : în „poroinic” (roşu închis) rrnucăriu” (cafeniu) şi „vânăt”. Contemporan cu borangicul a apărut şi „lânuţa”, produs industrial, care se folosea în fir subţire ,,dezdoit”. Dar cea mai mare răspândire a avut-o arniciul, bumbac dezlânat şi fără strălucire, care prin coloritul său în roşu şi negru, a determinat şi cromatica cămăşilor într-o anumită perioadă. Dar ţăranca mehedinţeană a intervenit şi la colorarea acestui fir, realizând din firul roşu o culoare sobră de vânăt, denumit „amici stricat” sau „modur”, nuanţa caracteristică pentru cămăşile vechi din Mehedinţi.

Pe lângă firele amintite, ornamentul a fost agrementat cu firul metalic şi beteala, ambele strălucitoare, ca şi cu mărgeluţele colorate diferit, care înviorau coloritul monocrom al cămăşilor de Mehedinţi.

În general cămăşile de Mehedinţi se integrează în cromatica cămăşilor olteneşti, colorate monocrom, cu excepţia încreţului care se diferenţiază în culoare şi a gulerului cu mici accente policrome.

Sursa: Arta populara din Mehedinti – Paul Petrescu , Georgeta Stoica , Elena Secosan , Pavel Ciobanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *