Home » Articole » RO » Afaceri » Traduceri » Nedeterminarea traducerii

Nedeterminarea traducerii

postat în: Traduceri 0

Wvq-passport-1975-400dpi-cropNedeterminarea traducerii este o teza propusă în sec. XX de filosoful analitic american W. V. Quine. Declarația clasică a acestei teze poate fi găsită în lucrarea sa din 1960, Word and Object („Cuvânt şi obiect„), care a adunat și rafinat multă din munca anterioară a lui Quine asupra altor subiecte decât logica formală și teoria mulțimilor. Nedeterminarea traducerii este, de asemenea, discutate pe larg în Ontological Relativity („Relativitatea ontologică„). Wright sugerează că aceasta „a fost printre tezele cele mai larg discutate și controversate din filosofia analitică modernă”. Acest punct de vedere este susținut de către Putnam, care afirmă că este „cel mai fascinant și discutat argument filosofic de la Deducerea transcendentală a categoriilor a lui Kant”.

Trei aspecte ale nedeterminării apar, dintre care două se referă la nedeterminarea traducerii. Cele trei nedeterminări sunt (i) nedeterminarea referinței, și (ii) nedeterminarea holofrazică, și (iii) nedeterminarea teoriei științifice. Ultima dintre acestea, nediscutată aici, se referă la adirmarea lui Quine că dovezile singure nu stabilesc în exclusivitate alegerea teoriei științifice. Primul se referă la nedeterminare în interpretarea cuvintelor individuale sau sub-propozițiilor. Cea de a doua se referă la nedeterminarea în propoziții întregi sau porțiuni mai ample ale discursului.

Nedeterminarea referinţei

Nedeterminarea referinţei se referă la interpretarea cuvintelor sau frazelor în izolare, iar teza lui Quine este că nicio interpretare unică este posibilă, pentru că sensul unui cuvânt variază în funcție de context. Quine folosește exemplul cuvântului „gavagai” rostit de un vorbitor nativ al unei limbi necunoscute Arunta, când a văzut un iepure. Un vorbitor de limba română ar face ceea ce pare natural și ar traduce aceasta prin „Uite un iepure.” Dar alte traduceri ar fi şi ele compatibile, cu toate evidenţele acestuia: „Uite mâncare”; „Să mergem la vânătoare”; „Nu va fi furtună în seara asta” (acești nativi pot fi superstițioşi). Unele dintre aceste traduceri ar putea deveni mai puțin probabile – care este, devin ipoteze mai greoaie – în funcție de observație ulterioară. Alte traduceri pot fi excluse numai prin interogarea localnicilor: Un răspuns afirmativ la „Este același gavagai ca cel de mai devreme?” exclude unele traduceri posibile. Dar aceste întrebări pot fi puse doar dacă lingvistul şi-a însușit o mare parte din gramatica localnicilor și vocabularul abstract, care la rândul lui se poate face numai pe baza unor ipoteze derivate din, biții simpli, prin observarea limbajului; iar aceste fraze, de unele singure, admite interpretări multiple.

Situația este agravată atunci când sunt utilizate cuvinte mai abstracte, nu atașate direct observaţiei publice:

Astfel, traducerea unele rostiri native ca, să zicem, „Pelicanii sunt frații noştri vitregi” este o abordare mult mai contextuală. Ea implică utilizarea a ceea ce Quine numește ipoteză analitică (ipotezele care merg dincolo de toate datele comportamentale posibile.) … El nu a afirmat că traducerea corectă este imposibilă, ci că este multiplu posibilă. Morala filosofică a nedeterminării traducerii este că propoziţiile, gândite ca relații de traducere valabile în mod obiectiv între propoziții, sunt pur și simplu inexistente …

—Roger F. Gibson, Quine, p. 258

Aceste observații cu privire la necesitatea contextului aduce în discuţie următorul subiect, nedeterminarea holofrazică.

Nedeterminarea holofrazică

Al doilea tip de nedeterminare, la care Quine uneori se referă ca nedeterminarea holofrazică, este o altă problemă. Aici afirmația este că există mai mult de o metodă corectă de a traduce fraze în care cele două traduceri nu diferă numai în sensurile atribuite părților sub-sentențiale de vorbire, dar şi în importul net de propoziție întreagă. Această afirmație implică întreaga limbă, deci nu va fi niciun exemplu, poate cu excepția unui tip extrem de artificial.

—Peter Hylton , Willard van Orman Quine; Stanford Encyclopedia of Philosophy

Este confuz că alegerea lui Quine a sensului pentru „holopfrazic”, în contrast cu fraze sub-sentențiale, pare a fi contrară sensului acceptat în lingvistică, „exprimînd un complex de idei într-un singur cuvânt sau într-o frază fixă”.

Quine consideră metodele disponibile pentru un domeniu cu care un lingvist încearcă să traducă o limbă necunoscută până în prezent, pe care el o numește Arunta. El sugerează că există întotdeauna modalități diferite prin care se poate rupe o propoziție în cuvinte, și moduri diferite de a distribui funcții printre cuvinte. Orice ipoteză de traducere ar putea fi apărată numai prin apelarea la context, stabilind ce alte propoziţii ar rosti un nativ. Dar, în aceeași nedeterminare apare acolo: orice ipoteză poate fi apărată în cazul în care sunt adoptate suficiente ipoteze compensatorii despre alte părți ale limbajului.

Observații generale

Neclaritatea traducerii se aplică și la interpretarea vorbitorilor de limbă proprie, și chiar pentru enunțurile din trecut. Acest lucru nu duce la scepticism cu privire la sens – sensul este sau ascuns și necunoscut, sau cuvintele sunt lipsite de sens. Cu toate acestea, atunci cand sunt combinate cu o premisă (mai mult sau mai puțin comportamentală) că tot ceea ce poate fi învățat cu privire la sensul enunțurilor unui vorbitor poate fi învățat din comportamentul său, nedeterminarea traducerii poate fi simțită ca sugerând că nu există astfel de entități precum „sensuri”. În acest context, se evidențiază (sau se pretinde) că noțiunea de sinonimie nu are o definiție operațională. Dar a spune că nu există „sensuri” nu înseamnă a spune că cuvintele nu sunt semnificative sau importante.

Quine neagă un standard absolut de bine și rău în traducerea unei limbi în altă limbă. Mai degrabă, el adoptă o atitudine pragmatică față de traducere, considerând că o traducere poate să fie în concordanță cu evidenţele comportamentale. Şi, în timp ce Quine nu recunoaşte existența unor standarde pentru traduceri bune și rele, aceste standarde sunt periferice în preocuparea sa filosofică pentru actul de traducere, rezonând la astfel de probleme pragmatice cum ar fi viteza de traducere, și luciditatea, și concizia rezultatelor. Punctul cheie este că mai mult de o traducere îndeplinește aceste criterii, și, prin urmare, că niciun sens unic nu poate fi atribuit cuvintelor și propozițiilor.

Distincție analitic-sintetică

În opinia lui Quine, nedeterminarea traducerii duce la incapacitatea de a separa declarațiile analitice ale căror valabilitate rezidă în utilizarea limbajului de declarații sintetice, cei care afirmă fapte despre lume. Argumentul depinde de rolul de sinonimie în declarațiile analitice, „O sugestie naturală, meritând o examinare atentă, este că sinonimia a două forme lingvistice constă pur și simplu în interschimbabilitatea lor în toate contextele, fără schimbarea valorii de adevăr”. Cu toate acestea, Quine susține că, datorită nedeterminării traducerii, orice încercare de a defini „analiticitatea” pe o bază substituțională introduce invariabil ipoteze de tip sintetic, rezultând într-un argument circular. Astfel, acest tip de substituire nu oferă o explicație adecvată de sinonime.

Traducere din Wikipedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *