» » » O Mioriţă cât o Ţară!

O Mioriţă cât o Ţară!

postat în: Blog | 0

oiE izbitoare asemănarea dintre cunoscuta baladă care se zice că ne zugrăveşte mentalitatea cel mai bine, şi situaţia în care ne aflăm azi. Extrapolaţi balada de la cei trei ciobănei la întreaga noastră ţară, şi veţi obţine nu o baladă, ci o prezicere. Care se adevereşte pas cu pas.

Puneţi în loc de ciobanul moldovean, poporul român. Lăsaţi ciobanul ungurean aşa cum e, dar schimbaţi pe cel vrâncean cu şleahta înavuţiţilor lacomi din furturi. Iar în locul Mioriţei, plasaţi presa, atât cea scrisă cât şi cea audio-vizuală. Obţinem astfel un paralelism perfect al personajelor.

Mioriţa nu e o baladă, e un destin.

Pe-un picior de plaiu,
Pe-o gură de raiu,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale
Trei turme de miei
Cu trei ciobănei

Unu-i Moldovean
Unu-i Ungurean
Şi unu-i Vrâncean.

Iar cel Ungurean,
Şi cu cel Vrâncean,
Mări se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Pe l”apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel Moldovan
Că-i mai ortoman
ޔare oi mai multe,
Mîndre şi cornute,
Şi cai invăţaţi
Şi cîni mai bărbaţi!…

Dar cea Mioriţă
Cu lîna plăviţă
De trei zile”ncoace
Gura nu-i mai tace,
Iarba nu-i mai place.

– Mioriţă laie,
Laie, bucălaie,
De trei zile”ncoace
Gura nu-ţi mai tace!
Ori iarba nu-ţi place,
Ori eşti bolnăvioară,
Draguţă Mioară?

– Drăguţule bace!
Dă-ţi oile”ncoace
La negru zăvoi,
Că-i iarba de noi
Şi umbra de voi.
Stăpîne, stăpîne,
Iţi cheamă ş”un cîne
Cel mai bărbătesc
Şi cel mai frăţesc,

Că l”apus de soare
Vreau să mi te-omoare
Baciul Ungurean
Şi cu cel Vrâncean!
– Oiţă bîrsană,
De eşti năzdrăvană
Şi de-a fi să mor
In cîmp de mohor,
Să spui lui Vrâncean
Şi lui Ungurean
Ca să mă îngroape
Aice pe- aproape
În strunga de oi,
Să fiu tot cu voi;
In dosul stînii,
Să-mi aud cînii,
Aste să le spui,

Iar la cap să-mi pui
Fluieraş de fag,
Mult zice cu drag!
Fluieraş de os,
Mult zice duios!
Fluieraş de soc,
Mult zice cu foc!
Vîntul cînd a bate
Prin ele-a răzbate,
Ş”oile s”or strînge
Pe mine m”or plînge
Cu lacrimi de sînge!
Iar tu de omor
Să nu le spui lor.
Să le spui curat
Că m”am însurat
Cu-o mindră crăiasă,
A lumei mireasă;
Că la nunta mea
A căzut o stea;
Soarele şi luna
Mi-au ţinut cununa;
Brazi şi păltinaşi
I-am avut nuntaşi;
Preoţi, munţii mari,
Paseri, lăutari,
Păsărele mii,
Şi stele făclii!

Iar dacă-i zării,
Dacă-i întîlnii
Măicuţă bătrînă
Cu brîul de lîna,
Din ochi lăcrimînd,
Pe culmi alergînd,
Pe toţi întrebînd
Şi la toţi zicînd:

Cine-au cunoscut,
Cine mi-au văzut
Mîndru ciobănel
Tras printr”un inel?
Feţişoara lui,
Spuma laptelui;
Musteţioara lui,
Spicul grîului;
Perişorul lui,
Peana corbului;
Ochişorii lui,
Mura cîmpului!…

Tu Mioara mea,
Să te”nduri de ea
Şi-i spune curat
Că m”am însurat
Cu-o fată de crai,
Pe-o gură de rai.

Iar la cea măicuţă
Să nu spui, drăguţă,
Că la nunta mea
A căzut o stea,
C”am avut nuntaşi
Brazi si păltinaşi,
Preoţi, munţii mari,
Paseri, lăutari,
Păsărele mii,
Şi stele făclii!…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *