Home » Articole » RO » Legislatie » Ordonanța militară 6 din 30.03 – Carantina în municipiul Suceava și 8 comune învecinate

Ordonanța militară 6 din 30.03 – Carantina în municipiul Suceava și 8 comune învecinate

Art.1 – Se instituie pe perioada stării de urgenţă, măsura de carantinare în municipiul Suceava şi în zona limitrofă formată din următoarele opt comune: Adâncata, Salcea, Ipoteşti, Bosanci, Moara, Şcheia, Pătrăuţi şi Mitocu Dragomirnei.

Art.2 – Se instituie pe perioada stării de urgenţă o zonă de protecţie, ca perimetru de siguranţă în jurul localităţilor carantinate, formată din toate celelalte unităţi teritoriale administrative din judeţul Suceava.

Art.3 – În zona carantinată prevăzută la art.1 este permisă intrarea, respectiv ieşirea pentru:
a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, a materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice în zona carantinată, precum şi a aprovizionării populaţiei;
b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, situaţiilor de urgenţă, administraţiei publice locale, asistenţei şi protecţiei sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii alimentaţiei publice, alimentării cu apă, comunicaţiilor şi transporturilor.

Art.4 – Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, precum şi operatorii economici din domeniul transportului feroviar de persoane, nu vor comercializa bilete/abonamente sau alte titluri de călătorie pentru transportul călătorilor în zona carantinată decât dacă sunt respectate dispoziţiile art. 3.

Art.5 – Toate restricţiile stabilite prin ordonanţe militare precedente se aplică în mod corespunzător în localităţile carantinate şi în zona de protecţie.

Art.6 – Se împuterniceşte Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Suceava (CJCCI) pentru a stabili completări şi derogări în ceea ce priveşte dispoziţiile prevăzute la art. 3.

Art.7 – (1) În zona de protecţie, organele cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale vor stabili măsuri specifice de prevenire şi limitare a intrării, respectiv a ieşirii persoanelor în/din zona de carantinare prevăzută la art. 1.
(2) În zona de protecţie este interzisă deplasarea între localităţile din zonă a persoanelor ce aparţin altor categorii socio-profesionale.
(3) Autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene vor aduce la cunoştinţa persoanelor din zona de protecţie obligaţiile ce le revin referitoare la deplasarea şi accesul în/din zona carantinată.
(4) Aplicarea măsurilor de verificare, control şi acces în/dinspre zona carantinată se realizează de către personalul structurilor Ministerului Afacerilor Interne în colaborare cu cele ale Ministerului Apărării Naţionale.

Art.8 – Accesul pe aeroportul internaţional „Ştefan cel Mare” Suceava este permis doar pentru zboruri efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă şi corespondenţă, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă, precum şi aterizărilor tehnice necomerciale.

Art.9 – Consiliul Judeţean Suceava împreună cu primarii şi consiliile locale din unităţile administrativ-teritoriale situate în zona de carantinare şi zona de protecţie vor lua măsuri de a asigura funcţionarea serviciile de protecţie şi asistenţă socială, funcţionarea corespunzătoare a serviciilor de utilităţi publice, precum şi aprovizionarea cu alimente de bază pentru persoanele fără susţinători sau altă formă de ajutor şi care nu se pot deplasa de la locuinţă/gospodărie.

Art.10 – Este strict interzis accesul între localităţi prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţie publice de pe drumurile europene, naţionale, judeţene şi comunale.

Art.11 – (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea şi respectarea prevederilor prezentei ordonanţe militare:
a) Poliţia Română, Jandarmeria Română şi poliţia locală, pentru măsurile prevăzute la art.3;
b) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, pentru măsurile prevăzute la art.4 şi 8.
(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.3, 4 şi 8 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Personalul instituţiilor prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999, cu modificările şi completările ulterioare.

Art.12 – (1) Prezenta ordonanţă militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puţin 2 zile de la data publicării, despre conţinutul prezentei ordonanţe militare.

Psihologia mulțimilor
Psihologia mulțimilor

Traducere și adaptare: Nicolae Sfetcu Una dintre cele mai influente cărți de psihologie socială, despre modul în care acționează și cum pot fi manipulate și cotrolate mulțimile. Cartea a avut un impact profund nu numai asupra lui Freud, ci și … Citeşte mai mult

Nu a fost votat $2,99$5,99 Selectează opțiunile
Asociaţia Română pentru Telelucru şi Teleactivităţi (ARTT)
Asociaţia Română pentru Telelucru şi Teleactivităţi (ARTT)

Asociatia Romana pentru Telelucru si Teleactivitati vrea sa raspunda unei necesitati de piata: un loc unde se poate gasi informatia necesara si raspunsuri corecte si serioase la problemele care implica telelucrul, telecomertul, telecooperarea, teleactivitatile in general. ARTT intentioneaza sa devina … Citeşte mai mult

Nu a fost votat $0,00 Selectează opțiunile
Iluminatul cu LED în Uniunea Europeană și România
Iluminatul cu LED în Uniunea Europeană și România

Lămpile cu incandescență și unele lămpi cu halogen sunt pe cale să fie eliminate prin reglementările UE (proiectare ecologică). În multe cazuri, lămpile cu LED sunt o soluție retrofit validă. Pe parcursul acestui deceniu este de așteptat ca lămpile cu … Citeşte mai mult

Nu a fost votat $0,00 Selectează opțiunile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *