Home » Articole » RO » Știință » Pseudoștiință » Pământul gol, Intratereștrii, și OZN-urile

Pământul gol, Intratereștrii, și OZN-urile

Earth

Ipoteza Pământului gol consideră planeta Pământ fiind fie complet goală, fie conținând un spațiu interior substanțial. Comunitatea științifică a respins ideea, începând cu sfârșitul secolului al 18-lea. Conceptul de Pământ gol revine de mai multe ori în folclor și ca premisă pentru ficțiunile subterane, un subgen de literatură de aventură. De asemenea, ipoteza este prezentată în unele teorii actuale pseudoștiințifice și conspirative.

În antichitate, conceptul de zonă subterană în interiorul pământului a apărut în mitologie, folclor și legende. Ideea de tărâmuri subterane părea discutabilă, și s-a împletit cu conceptul de „locuri” de origine, sau de viața de după moarte, cum ar fi lumea de dincolo din mitologia greacă, Svartalfheim în credințele nordice, Iadul creștin, și Sheol la evrei (cu detalii care descriu Pământul interior în literatura de specialitate kabalistică, precum Zohar și Hesed L’Avraham). Ideea unui tărâm subteran este, de asemenea, menționată în credința budistp tibetană, în conformitate cu o poveste că ar exista un oraș vechi, numit Shamballa, care se află în interiorul pământului.

Un susținător la începutul secolului al XX-lea a Pământului gol, William Reed, a scris Fantoma polilor în 1906. El a susținut ideea unui Pământ gol, dar fără straturi interioare sau soare interior.

Scriitoarea spiritualistă Lady Paget Walburga, în cartea sa Colocvii cu un prieten invizibil (1907), a fost unul din primii scriitori care au menționat teoria pământului gol. Ea a susținut că există orașe sub un deșert, care este locul unde s-au mutat oamenii din fosta Atlantida. Ea afirma că intrarea în această împărăție subterană va fi descoperită în secolul 21.

William Fairfield Warren, în cartea sa, Paradisul găsit: Leagănul rasei umane de la Polul Nord, a prezentat ideea că omenirea provine de pe un continent în Arctica numit Hyperborea. Acest lucru a influențat unii teoreticieni timpurii ai pământului gol. Potrivit lui Marshall Gardner, atât eschimoșii cât și popoarele mongole au venit din interiorul pământului printr-o poartă de la Polul Nord.

Marshall Gardner a scris O călătorie spre interiorul Pământului în 1913, și a publicat o ediție extinsă în 1920. El afirma că există un soare interior în Pământ și a construit un model de lucru pentru Pământul gol care a fost patentat (US Patent 1096102). Gardner nu a făcut nicio mențiune din Reed, dar a criticat pe Symmes pentru ideile sale. Cam în același timp, Vladimir A. Obručev a scris un roman, Plutonia, în care Pământul gol poseda un soare interior și a fost locuit de specii preistorice. Interiorul ar fi conectat cu suprafața printr-o deschidere în Arctica.

Exploratorul Ferdynand Ossendowski a scris o carte în 1922 cu titlul Bestii, bărbați și zei. Ossendowski afirma că i s-a spus despre existența unui regat subteran în interiorul pământului. Acesta era cunoscut de budiști sub numele de Agharti.

George Papashvily în cartea Orice se ​​poate întâmpla (1940) vorbea despre descoperirea în munții Caucaz a unei caverne care conține schelete umane „cu capete la fel de mari ca și coșurile de obroc”, și un tunel vechi care duce în centrul pământului. Un bărbat a intrat în tunel și nu s/a mai întors.

Romancier Lobsang Rampa, în cartea sa Peștera anticilor, a vorbit despre un sistem de camere subterane care există sub Himalaya în Tibet, umplut cu mașini vechi, înregistrări și comoare. Michael Grumley, un criptoyoolog, a făcut legătura între Bigfoot, alte criptide umanoide, și sistemele de tuneluri subterane vechi.

Potrivit scriitorului despre conceptul astronautului extraterestru, Peter Kolosimo, un robot a fost văzut la intrarea în tunelul subteran sub o mănăstire din Mongolia. Kolosimo a susținut de asemenea că o lumină a fost văzută din subteranele din Azerbaidjan. Kolosimo și alți scriitori, cum ar fi Robert Charroux, au făcut legătura între aceste idei și OZN-uri.

O carte atribuită lui Dr. Raymond Bernard, care a apărut în 1964, Pământul gol, exemplifică ideea OZN-urilor care vin din interiorul pământului. Cartea reia ideile lui Reed și Gardner și ignoră ideile lui Symmes. Bernard adaugă, de asemenea, propriile sale idei: Nebuloasa Inel dovedește existența unor lumi goale, precum și speculațiile cu privire la soarta Atlantidei și originea farfuriiloe zburătoare. Bernard a susținut că locuitorii Atlantidei s-au refugiat în interiorul Pământului înainte ca orașul să fi fost distrus în marea catastrofă. Atlanții ar fi fost cei care au pilotat aparate de zbor cunoscute în India antică ca Vimanas și în lumea modernă ca farfurii zburătoare. După bombardamentele americane de la Hiroshima și Nagasaki, Bernard a susținut că atlanții au devenit îngrijorați de faptul că aerul radioactiv ar putea intra în interiorul lumii lor, și așa unele apărut în farfuriile lor zburătoare, într-un act de auto-apărare. Un articol al lui Martin Gardner a afirmat că Dr. Walter Siegmeister a folosit pseudonimul `Bernard”, dar nu înainte ca prin publicarea cărții Lumi subterane: 100,000 ani de dragoni, pitici, morți, rase pierdute și OZN-uri din interiorul Pământului, de către Walter Kafton-Minkel, în 1989, povestea completă a lui Bernard/Siegmeister să devină binecunoscută.

Paginile din revista cu conținut științifico-fantastic Amazing Stories au promovat o astfel de idee între 1945-1949 ca „Misterul lui Shaver”. Editorul revistei, Ray Palmer, a publicat o serie de povestiri ale lui Richard Shaver, presupunse ca fiind autentice, deși au fost prezentate ca ficțiune. Shaver a susținut că o rasă pre-istorică superioară a construit un sistem de fagure de miere din pesteri in Pământ, și că urmașii lor degenerați, cunoscuți sub numele de „Dero”, locuiesc acolo încă, folosind mașinile fantastice abandonate de către rasele antice și deranjând astfel pe noi cei care trăim la suprafață. Ca o caracteristică a acestui supliciu, Shaver vorbea de „voci” a căror sursă este imposibil de explicat. Mii de cititori au scris pentru a afirma că ei, de asemenea, au auzit vocile diabolic din interiorul Pământului. Scriitorul David Hatcher Childress, autorul cărții Continentele pierdute și Pământul gol (1998), a republicat poveștile lui Palmer și a apărat ideea pământului gol bazat pe presupusele sistemele de tuneluri de sub America de Sud și Asia Centrală.

Teoreticienii pământului goale au susținut că există un număr de locații diferite pentru intrările care duc în interiorul pământului. Altele decât polii Nord și Sud, intrări în locații printre care au fost citate: Paris în Franța, Staffordshire în Anglia, Montreal în Canada, Hangchow în China, și Amazon.

Au circulat de asemenea povestirile fantastice (considerate reale de unele grupuri din pseudoștiință) conform cărora Adolf Hitler și unii dintre adepții săi au scăpat rpin tărâmurile subterane de sub pământ după al doilea război mondial, printr-o intrare în Antarctica.

Unii scriitori au făcut ipoteza că construcția megastructurilor au unele asemănări cu un Pământ gol.

Poate că aici își are locul și afirmațiile Prof. Constantin Bursuc, care spune că a pătruns într-o vastă reţea de galerii subterane artificiale. „Există o reţea de tunele fizice, reale, sub toată România. Eu am cartat, prin măsurători la faţa locului, doar unele dintre aceste căi de comunicaţie subterane, care se află la 4-5 km adâncime sub pământ,”, despre  porţile din România către lumea cea tainică a Shambalei, și despre centrul energetic al lumii de sub munții Bucegi.

  1. jocuri cu autobuze noi
    |

    I must thank you for the efforts you’ve put in writing this blog.

    I’m hoping to view the same high-grade blog posts by you in the future
    as well. In truth, your creative writing abilities has inspired me to get
    my very own blog now 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *